News

Autostrada din România așteptată de milioane de români. Este cea mai scumpă construită în țara noastră

După mai bine de 20 de ani de așteptare, cea mai mare autostradă din România este pe cale să devină realitate. Anunțul Guvernului.
10.04.2025 | 07:23
Autostrada din Romania asteptata de milioane de romani Este cea mai scumpa construita in tara noastra
Când ar putea fi gata Autostrada Transilvania. Sursa foto: colaj Fanatik/ Facebook/ Asociația Pro Infrastructură
ADVERTISEMENT

Guvernul României urmează să semneze contractul de execuție pentru ultimii 41 de kilometri ai celei mai scumpe și așteptate autostrăzi din țară. Autostrada Transilvania promite să-i scape pe șoferi de traficul aglomerat și cozile interminabile

Autostrada Transilvania, cea mai scumpă din România

De 21 de ani, românii așteaptă construcția Autostrăzii Transilvania, nu doar cea mai așteptată, dar și cea mai scumpă. În urmă cu două decenii, autoritățile au predat americanilor de la Bechtel proiectul drumului de 415 kilometri- ce ar fi trebuit să lege Brașovul de Ungaria.

ADVERTISEMENT

Compania nu a făcut, însă, decât 10% din lucrare, aproximativ 50 de kilometri. Prin urmare, contractul a fost desfăcut, cu toate că țara noastră a achitat în jur de un milion de euro, pentru lucrări și despăgubiri.

Pe 10 aprilie 2025, totuși, Guvernul România va semna contractul de execuție pentru ultimii 41 de kilometri din autostradă, tronsonul  Poarta Sălajului – Nuşfalău. Cea mai grea decizie a fost acea de a perfora un deal pentru a putea executa lucrările, dar dacă totul merge, românii vor putea circula pe aici în 6 ani.

ADVERTISEMENT

Un tunel de aproape 2,9 kilometri va traversa dealul Meseș prin intermediul a două galerii independente, aflate la 30 de metri distanță între ele. Tunelul va ajunge la o adâncime maximă de 230 de metri sub coama dealului, acolo unde Drumul Național urcă acum printr-o succesiune de serpentine

„E o autostradă importantă, Autostrada Transilvania, după cum bine ştim, de 20 de ani erau nişte domni care săpau pe acolo şi aşa a rămas”, a dezvăluit Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

ADVERTISEMENT

Șoferii români așteaptă cu nerăbdare

În totalitate, tronsonul de autostradă numără 65 de viaducte, poduri şi pasaje și completează alte două loturi aflate deja în execuție, însă întârziate de două ori până acum.

ADVERTISEMENT

Între Cluj și Sălaj, sunt porțiuni unde lucrările au ajuns la un stadiu de 70-80%. Urmează asfaltul și chiar ar putea fi finalizat tronsonul până la finalul lui 2025. Totuși, absența unui viaduct de 3 kilometri, necesar pentru traversarea dealului, blochează deschiderea lotului.

Șoferii care fac zilnic naveta între Cluj și Zalău nu mai au răbdarea până când Autostrada Transilvania va fi gata. „E cam rău. Sate, curbe, dar aşa, cu autostradă, bineînţeles că e un lucru foarte bun”, a spus un șofer, conform observatornews.ro. 

De menționat este că ultimii 41 de kilometri din autostradă vor costa aproape jumătate de miliard de euro, iar termenul prevede un an și jumătate pentru proiectare și încă cinci ani pentru lucrările de execuție