În ultimii ani, România a trecut printr-o dezvoltare remarcabilă privind infrastructura rutieră, având în vedere autostrăzile construite recent. În acest context, străinii sunt încântați de schimbările din țara noastră.
Recordul istoric privind inaugurarea noilor autostrăzi și drumurilor expres din România a fost atins în 2024. Aproape 200 de kilometri de autostradă s-au construit anul trecut.
Harta rutieră a României a fost modificată semnificativ, printre sectoarele deschise remarcându-se cele a Autostrăzii Moldovei, așteptată de milioane de români.
În 2024 s-au finalizat lucrările pe aproape 17 km din Autostrada A0 Sud, Lotul Glina – Vidra. Alți 7,3 kilometri s-au construit tot pe A0 Sud, Lotul Vidra – Bragadiru. Încă 9 kilometri au fost finalizați pe A0 Lot 3 + joncțiune cu A0 lotul 2. Tot în 2024 a fost deschis traficul pe tronsonul 3 al A7 Buzău – Focșani (36,1 km).
Înainte de acest tronson au fost construiți 3,3 km (Buzău – Focșani, Tronsonul 1), 30,8 km (Buzău – Focșani, Tronsonul 2). 10,9 km (Buzău – Focșani, Tronsonul 4). De asemenea, 21 de km al lotului 1 A7 Ploiești-Buzău au fost dați în circulație.
Pe Autostrada Sibiu – Pitești au fost finalizați 15,7 km din tronsonul 5. Tot anul trecut au fost dați în circulație 17,7 km din secțiunea 1 a Drumul expres Craiova-Pitești, respectiv 20 km din tronsonul 4.
Estimările arată că până la finalul lui 2025 vor fi finalizați încă 400 de kilometri de autostradă și drumuri expres. Datele Economica.net arătau, în octombrie anul trecut, că România are în execuție circa 530 de kilometri de autostradă și drum expres.
Șantierele deschise sunt pe Autostrada A1, Autostrada A0 care va înconjoară vechea șosea de Centură, dar și pe A7, între Ploiești și Pașcani.
Lucrări vor începe și pe alți 240 de kilometri de drumuri de mare viteză, fiind vorba de investiții aflate în faza de proiectare. Pentru alți 505 km există proiecte în stadiul de licitație, printre acestea fiind drumul expres Oradea-Arad și drumul de mare viteză Craiova-Târgu Jiu.
Așa cum precizat, peste 700 de km de autostrăzi și drumuri expres se află în diferite stadii de execuție. Însă, câți kilometri de autostradă și drumuri expres are România în prezent?
Datele din decembrie 2024 arătau că în România există peste 1.200 de kilometri. Până la finalul acestui an, alți aproape 400 de km de autostradă și drumuri vor fi finalizate pe teritoriul țării noastre.
Cele mai importante sunt sectoarele de autostradă din Moldova, dar și loturi de autostradă din zona Olteniei, Crișanei și Bucureștiului.
Dacă vă întrebați ce sumă este necesară pentru construcția unui kilometru de autostradă, aceasta se ridică la circa 44 de milioane de euro pe kilometru, analizând realizarea celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii A8.
Pentru lotul 2 B Grințieș-Pipirig (31,5 km), cel mai complex al autostrăzii care leagă Transilvania de Moldova, investiția este de aproape 7 miliarde de lei, așa cum arăta Compania Națională de Investiții Rutiere. Traseul include circa 20 de kilometri de tuneluri și viaducte prin munți.