Simona Halep a pierdut teren în clasamentul WTA pe zgură, suprafața ei favorită, și a ajuns pe locul 8. Numărul mare de puncte pe care le avea de apărat de anul trecut, în special, prin prisma titlului la Roland Garros, au tras-o în jos pe româncă. În sezonul de iarbă, care s-a deschis în această săptămână, lucrurile ar putea sta exact invers.
Iarba este suprafața pe care Simona are, teoretic, șanse mai mici la trofee, dar în acest sezon va fi avantajată că are foarte puține puncte de apărat. În 2018, românca a jucat doar la Wimbledon, unde s-a oprit în turul 3, eliminată de Su-wei Hsieh. Doar 130 de puncte de apărat pentru Halep.
FANATIK.RO face o analiză completă a sezonului de iarbă din perspectiva clasamentului WTA. Simona Halep, care va merge și la Eastbourne în acest sezon, are perspective serioase să avanseze în clasament. Dintre turneele pregătitoare pentru Wimbledon, Birmingham și Eastbourne sunt din categoria Premier (470 de puncte pentru învingătoare), iar s’Hertogenbosch, Nottingham și Mallorca sunt de categorie International.
De remarcat că singurele jucătoare din top 10 WTA care au mai puţine puncte de apărat în sezonul de iarbă sunt Elina Svitolina şi Sloane Stephens. 281 de puncte are Simona în faţa americancei şi 120 de puncte mai mult de apărat pe iarbă. Stephens ar trebui să facă mai mult decât Halep cu 161 de puncte pe iarbă pentru a o egala în clasament.
Elina Svitolina are cu 20 de puncte mai puţin de apărat decât Simona Halep. Iar jucătoarea din Ucraina are şi patru puncte în plus în clasamentul WTA. Practic, Simona trebuie să facă 24 de puncte mai mult decât Svitolina pentru a reuşi să o egaleze pe aceasta la finalul sezonului de iarbă.
Angelique Kerber, campioană în 2018 la Wimbledon, va fi sub cea mai mare presiune. Aproape jumătate din totalul ei de puncte vin de pe iarbă. Dacă va rata această parte a sezonului, Kerber va ajunge foarte jos în clasament. Pentru Halep sunt perspective clare pentru a urca până pe 6, în cel mai bun caz. Primele cinci, chiar dacă au mai multe puncte de apărat, sunt foarte greu de întrecut până la ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open.