Marius Mocan, candidat la Camera Deputaților pe listele platformei DREPT, spune că, deși România este statul european cu cei mai mulți spioni din lume, pare că cele șapte-opt servicii secrete din România ar fi în comă.
Președintele PDU a dat exemplul Republicii Moldova, care a dovedit rapid implicarea financiară a Rusiei în încercarea de destabilizare a țării, în contextul recentelor alegeri prezidențiale și referendumului privind aderarea la UE.
„Nu știu cum de autoritățile din Republica Moldova au dovedit deja că s-au investit la vreo 50, 60 milioane de dolari pentru destabilizare, veniți direct de la Moscova banii.
Și serviciile noastre secrete care sunt foarte numeroase, avem vreo șapte-opt servicii secrete în România, în ultimii 35 de ani nu i-am auzit să fi prins pe cineva că a investit ceva bani, că influențează votul… Așa un pic parcă sunt în comă și ăștia.
Că totuși eu văd, fiind influencer să zic așa pe TikTok și pe Facebook, eu am văzut personaje, adică conturi false, care susțin aceeași oameni non stop.
Adică sunt niște boți, se vede de la o poștă. Nu sunt persoane reale. Și la noi nu se găsesc nici finanțările, de unde vin banii, cine, cum… Cine-i pune pe oamenii ăștia să influențeze alegerile?”, a declarat Marius Mocan la FANATIK.RO.
Liderul PDU mai spune că, potrivit unui raport întocmit de Comisia Europeană, România este țara din Europa care are cei mai mulți spioni la nivel mondial, mai numeroși decât cei ai Securității comuniste.
„Am citit odată un raport făcut de Comisia Europeană. Să știți că dintre țările din Europa avem cei mai mulți spioni din lume. Nici faimoasa Securitate a lui Ceaușescu nu a fost așa numeroasă.
Și atunci ce au păzit oamenii ăștia timp de 35 de ani? Dacă stau și mă uit pădurea e ciopârțită, gazul vândut, petrolul vândut, aurul blocat, vândut. Noi nu mai avem aproape nimic resurse. Ce au păzit serviciile secrete în România în 35 de ani?”, a mai spus Marius Mocan în emisiunea TATULICI la FANAT1K.