Fotbal intern

Avem echipa de start a lui CFR Cluj pentru derby-ul cu U Craiova! Cine revine în primul “11”. Exclusiv

28.06.2020 | 16:23
Avem echipa de start a lui CFR Cluj pentru derbyul cu U Craiova Cine revine in primul 11 Exclusiv
ADVERTISEMENT

CFR Cluj – U Craiova este derby-ul etapei a 5-a din play-off-ul Ligii 1, iar oltenii speră să dea lovitura şi să se apropie de campioana României la un punct. FANATIK a aflat ce echipă de start a pregătit Dan Petrescu pentru finala campionatului din Gruia.

FANATIK a aflat că Dan Petrescu a făcut două schimbări faţă de formaţia de start din meciul cu FC Botoşani. Astfel, Giedrius Arlauskis revine în poarta campioanei României şi îi ia locul puştiului Otto Hindrich, care a fost titular în etapa precedentă.

ADVERTISEMENT

A doua modificare din primul “11” vine în atac, unde Dan Petrescu a ales să-l folosească pe Valentin Costache în locul lui Alex Chipciu. Fostul dinamovist intră în formulă de start datorită faptului că este fotbalist U21 şi va fi coleg în ofensivă cu Ciprian Deac şi Billel Omrani.

Cum arată echipa de start a lui CFR Cluj pentru meciul cu U Craiova

FANATIK îţi prezintă în exclusivitate echipa de start a lui CFR Cluj pentru meciul cu U Craiova, derby-ul etapei a 5-a din play-off-ul Ligii 1.

ADVERTISEMENT

CFR Cluj: Arlauskis – Manea, Vinicius, Burcă, Camora – Itu, Bordeianu, Djokovic – Deac, Omrani, Costache

Faţă de precedentul derby din play-off, victoria cu 1-0 în faţa FCSB, Dan Petrescu aliniază o formaţie aproape identică, singura deosebire fiind înlocuirea lui Susic cu Manea.

Dan Petrescu, înainte de CFR Cluj – U Craiova: “Micile detalii vor face diferenţa”

Înainte de meciul CFR Cluj – U Craiova, Dan Petrescu a susţinut că partida din Gruia va fi un dificilă, dar că nu poate să fie vorba de o finală a campionatului.

ADVERTISEMENT

“Va fi un meci strâns, micile detalii vor face diferenţa. Îmi pare bine că Bergodi antrenează Craiova, are experienţă, mereu am avut o relaţie bună, este un gentleman.

Nu putem spune că duminică e finala campionatului, mai sunt apoi 15 puncte în joc, campionatul se va juca până la final. Arlauskis e apt, sigur va juca duminică”, spunea Dan Petrescu înainte de CFR Cluj – U Craiova.

ADVERTISEMENT

  • (P) Cota BETANO pentru CFR Cluj – Universitatea Craiova: 1,61 este cota pentru “0-2 goluri marcate”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT