Mircea Lucescu (80 de ani) nu va sta pe bancă la Slovacia – România, amicalul de marți, 31 martie, ora 21:45, transmis în direct la TV la Antena 1. În schimb, selecționerul a făcut deja primul „11” cu care va aborda partida din capitala Slovaciei. Reprezentativa noastră va fi condusă la Bratislava de „secundul” Jerry Gane, dar echipa de start a fost alcătuită, de pe patul de spital, de cel mai decorat antrenor român.
Mircea Lucescu a decis primul 11 al României pentru meciul cu Slovacia. Horia Ivanovici a dezvăluit, în direct la FANATIK SUPERLIGA, cu 24 de ore înainte de startul partidei, cum va arăta echipa de start a „tricolorilor”, iar informațiile FANATIK au fost confirmate. Față de duelul cu Turcia, selecționerul a decis să mizeze, din primul minut, pe serviciile lui Ghiță, Fl. Tănase, Stanciu și Baiaram, cei înlocuiți fiind Burcă, R. Marin, I. Hagi și Mihăilă.
Singurul semn de întrebare era legat de disponibilitatea lui Daniel Bîrligea. Atacantul de la FCSB a resimțit dureri musculare, însă, după ultimul antrenament, s-a ajuns la concluzia că acesta poate fi folosit. Echipa de start a României, anunțată de Horia Ivanovici cu 24 de ore înainte de fluierul de start, arată astfel:
România și Slovacia sunt obligate să joace un meci amical după ce au pierdut semifinala barajului de calificare la CM 2026, cu Turcia (0-1), respectiv Kosovo (3-4). Partida de verificare se va disputa la Bratislava, pe „Tehelné pole”, un stadion cu o capacitate de 22.500 de locuri.
„Să vă dau și primul 11 cu Slovacia. Primul 11 va fi așa. În poartă, Radu. Staff-ul naționalei, inclusiv Mircea Lucescu, nu vor să pierdem meciul ăsta. Nu vor ca ultima impresie să fie dezastruoasă total. Primul 11, în proporție de 99% va fi așa: Radu, în poartă, nu Aioani. Nu se vor face experiențe. Vor intra 6-7 jucători pentru că e meci amical și se permit schimbări. Dar, la început, va intra cel mai bun prim 11. Repet, FRF, Lucescu, secunzii, jucătorii, Burleanu, nimeni nu vrea experimente. 60 de minute se va juca cu cea mai bună echipă în momentul de față, după care se vor face 6 schimbări.
Ca să nu o mai lungim: Radu, în poartă. Rațiu, pe dreapta, Bancu, pe stânga. Drăgușin, fundaș central. Va fi schimbat Burcă. Sunt șanse mari să debuteze Coubiș. Se va alege între Coubiș și Ghiță. În momentul de față, planul e să joace titular Ghiță, până la pauză, și în a doua repriză să îl bage pe Coubiș. Ăsta e planul. Să joace Drăgușin – Ghiță, dar Coubiș va debuta sigur la echipa națională.
După aceea, la mijloc se va merge pe cei trei mijlocași care au dat satisfacție în Turcia. E vorba despre Vlad Dragomir, Florin Tănase, de la FCSB, și Nicu Stanciu. Ianis Hagi nu începe titular partida de marți, nici Răzvan Marin. În dreapta, Man. Atacant, Bîrligea, și, în stânga, în locul lui Mihăilă, va juca Baiaram. Baiaram arată foarte bine la antrenamente și vor să facă banda de la Craiova, Bancu – Baiaram”, a dezvăluit Horia Ivanovici, la FANATIK SUPERLIGA.
Marele absent al amicalului de la Bratislava va fi chiar selecționerul Mircea Lucescu. Deși starea sa de sănătate este una bună, antrenorul în vârstă de 80 de ani nu a făcut deplasarea cu „tricolorii”, deși își dorea cu ardoare să stea pe banca tehnică la ultimul său meci. Cea care l-a oprit a fost soția Neli. „E bine, e zâmbăreț. El avea chef de plecat la Bratislava. El voia să meargă la meci, iar doamna Neli i-a spus ‘Alo! Vezi că schimb yala, dacă nu vii acasă’. El vorbea serios. Voia să meargă la meci. Dar nici doamna nu glumea (n.r. – râde). Mi-a spus că el voia să meargă la meci de ieri, că el e bine, că nu pățește nimic, dar l-a amenințat doamna Neli că schimba yala la ușă dacă pleacă”, a dezvăluit Dănuț Lupu, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.