Primele imagini video au fost prezentate în presă de site-ul iAMsport, însă în ele se observă că Alexandru Albu și Andrei Borza par timizi și nu prea dornici de petrecere.
Totuși, FANATIK a intrat în posesia altor imagini cu cei doi fotbaliști în care aceștia par să fie extrem de fericiți, deși observă că sunt filmați. Ba chiar par să și cânte, însă clipul este destul de scurt.
Pe fundalul clipului trimis de cititorii FANATIK rulează melodia lui Tzancă Uraganu – Burj Khalifa, probabil viitoarea destinație a lui Albu, care, cel mai probabil, nu va mai continua în Giulești din vară. În plus, este scris și mesajul „Bună dimineața”, semn că, foarte posibil, momentele de distracție s-au desfășurat în zorii zilei de după înfrângerea cu Poli Iași. De precizat că melodia menționată mai sus a fost adăugată peste clipul original de cititorul care a trimis imaginile pe adresa redacției noastre.
Deși Rapid a pierdut cu 1-3 la Iași, Albu și Borza nu s-au ferit și au plecat în club imediat după eșec. Conform noilor imagini, cei doi chiar par că s-au distrat serios. Totuși, Albu a avut o reacție ciudată când a fost întrebat de ieșirea în club.
„Acum am aterizat (n.r. de la Iași) și am primit (n.r. imaginile cu el și Borza în club), nu am fost nicăieri. Nu am ieșit nicăieri. Posibil să fie din altă zi când am avut liber și am ieșit afară și multă lume vrea să ne facă rău”, a spus Albu pentru iAMSport.
Mihai Stan, impresarul lui Alexandru Albu, a fost cel care și-a contrazis propriul jucător și a recunoscut că acesta a fost în club, dar i-a găsit circumstanțe atenuante.
„Fotbalistul Alexandru Albu se afla în programul liber după un meci al echipei sale, 1-3 cu Politehnica Iași. Tinerii, după cum se știe, se distrează. Nu a fost sub influența băuturilor alcoolice, nu s-a încăierat cu nimeni, n-a adus prejudicii de imagine clubului. Într-adevăr, rezultatul doare, dar fotbaliștii vin după zile de concentrare și presiune.
Să nu credem că toți colegii erau în pijamale, au băut lăptic și au tras perdeaua să se facă întuneric, să nu-i trezească lumina dimineață. Să fim serioși și să acceptăm asta”, a scris agentul, pe pagina sa de Facebook.
Conform spuselor lui Daniel Niculae, președintele Rapidului, cei doi jucători au fost excluși din lot: „Nu aveau voie să facă așa ceva, erau în cantonament, au plecat fără să spună nimănui.
Vor fi excluși din lot pe o perioadă nedeterminată și vor primi și o sancțiune financiară pe măsură, dar care va fi stabilită conform regulamentului de ordine interioară.
Este o lipsă de respect la adresa tuturor: a fanilor, a conducerii, a colegilor. Nu se poate să faci așa ceva, mai ales după ce pierzi un meci și știi că peste 3 zile joci o etapă intermediară! Dar, în primul rând, nu e admisibil să pleci din cantonament și să faci așa ceva!”, a spus Niculae și pentru GSP.