Fotbal intern

Avem “Memorandumul de Înţelegere” dintre PCH şi Ionuţ Negoiţă pentru vânzarea lui Dinamo! Fanatik publică un document unic în fotbalul românesc: clauze secrete, bani, penalităţi şi articolul surpriză în cazul în care Dinamo retrogradează. Exclusiv

28.07.2020 | 12:11
ADVERTISEMENT

În data de 10 iulie 2020, se încheia la Bucureşti “Memorandum de Înţelegere”, între Asociaţia Peluza Cătălin Hîldan Dinamo şi societatea Lotus Perfect Products SRL, un act care poate fi considerat istoric pentru fotbalul românesc, proprietarul exclusiv al acţiunilor SC Dinamo 1948 SA.

Într-un limbaj pe înţelesul tuturor, este vorba despre memorandumul prin care suporterii lui Dinamo vor să cumpere echipa de la Ionuţ Negoiţă! De la semnare şi până azi, au curs tone de cerneală, s-a făcut un morman de speculaţii pe marginea documentului iar asta, pe bună dreptate, deoarece actul în sine este posibil să fie unic, nu doar pentru fotbalul nostru, ci şi pentru întreg fotbalul mondial!

ADVERTISEMENT

FANATIK.RO a intrat în posesia Memorandumului, ţinut la mare secret de părţile implicate. Vă redăm, ÎN EXCLUSIVITATE, cele mai interesante articole ale “Memorandumului de Înţelegere”, unele fiind chiar surprinzătoare. Este o premieră absolută pentru presa din România, dar şi pentru zecile de mii de fani dinamovişti, care au dreptul legitim să ştie ce negociază PCH în numele lor, al tuturor.

Cum arată “Memorandumul de Înţelegere”, documentul de vânzare al lui Dinamo. “Jupânul” PCH rămâne Elyass Bucurică!

“Memorandumul de Înţelegere” este semnat, în numele fanilor, de Asociaţia Peluza Cătălin Hîldan Dinamo, cu sediul în municipiul Bucureşti, şoseaua Pantelimon. Preşedintele Consiliului de Administraţie al APCHD este controversatul Bucurică Nicola-Elyass, cetăţean român, şi el cu domiciliul în Şoseaua Pantelimon, unul dintre ultraşii cu mari probleme în ultimii ani.

ADVERTISEMENT

Deşi, în săptămânile ce au trecut, au vorbit în numele PCH avocaţi, economişti, jurişti, legende ale fotbalului dinamovist sau suporteri cu o credibilitate mult mai mare, “jupânul” PCH rămâne controversatul Elyass Bucurică, lider în nenumărate acţiuni pe stadioane, care au stârnit oprobiul şi revolta opiniei publice.

Cu alte cuvinte, Dinamo şi-a început perioada de glorie cu Vasile Ianul, a continuat pe traseul de succes Badea – Borcea – Neţoiu, s-a prăbuşit în ruşine cu Ionuţ Negoiţă şi încearcă să-şi caute un nou viitor în mâinile anonimului… Elyass Bucurică! 🙂 Nu-i mai puţin adevărat, tot cu Bucurică lider, PCH a ajuns la 8.000 membri cotizanţi lunar şi a salvat, până acum, clubul prin împrumuturile făcute de cei mai inimoşi suporteri din România.

ADVERTISEMENT
Elyass Bucurica este omul care taie si spanzura in PCH, atat la nivel de influenta si conducere, cat si in acte. Acesta ar deveni, odata cu cumpararea lui Dinamo, noul patron oficial al “cainilor”

În ceea ce priveşte societatea Lotus Perfect Products SRL, în Memorandum apare drept unic asociat şi administrator George Drăghia, patronul fantomă de la Dinamo, şi nu vizibilul Ionuţ Negoiţă.

E adevărat că, în anexa nr 2, la punctul 5, se subliniază că a fost instituită o ipotecă asupra tuturor acţiunilor în favoarea lui Ionuţ Negoiţă: “Lotus este proprietar legal al Acțiunilor al drepturilor atașate acestora şi nu există succesori, creditori sau orice alte persoane juridice sau fizice care ar putea ridica orice pretenție în legătură cu Acțiunile – cu exceptia contractului de vanzare de actiuni autentificat cu nr 2086/14.05.2018 de Notar Public Marina Sergiu Sorin cu sediul biroului in Mun Bucuresti, sector 2 prin care a cumparat si actiunile ce fac obiectul prezentului contract. Pentru garantarea achitarii restului de pret catre vanzator, partile au instituit o ipoteca asupra tuturor actiunilor ce au facut obiectul contractului de vanzare de actiuni mentionat anterior, in favoarea lui Negoita Ionut, inscrisa in Registrul Actionarilor alaturi de interdictia de instrainare, grevare si rezolutiunea unilaterala, asa cum rezulta și din Extrasul din Registrul Actionarilor nr 99/24.07.2018.”

ADVERTISEMENT

Cifre şi bani! Lotus poate plăti fanilor 100.000 euro cu titlu de penalitate, pentru eventuale încălcări ale contractului de cumpărare a lui Dinamo

Memorandumul cuprinde mai multe cifre extrem de interesante, pe care vi le prezentăm în premieră. În cazul în care Lotus încalcă anumite puncte ale contractului, societatea se angajează, fără protest, să achite suma de 100.000 euro Asociaţiei PCH Dinamo, cu titlul de penalitate! În presă, s-au vehiculat penalităţi de 1.000.000 euro, ceea ce este fals. Iată în ce condiţii ar putea fi penalizată Lotus şi ce nu are voie sa facă, conform articolului 8.2 din Memorandum:

i) sa nu greveze, vândă sau transfere în niciun mod dreptul de proprietate sau orice atribute ale dreptului de proprietate asupra tuturor sau unei părţi din Acțiuni sau asupra tuturor sau a unei părţi din activele Societăţii Ţintă (n.r. Dinamo 1948 SA) către nicio altă parte în afară de PCH și să nu efectueze o fuziune sau divizare a Societăţii Ţintă sau orice altă operațiune care ar putea avea un efect similiar cu tranzacțiile prevăzute mai sus; 

ii) să nu semneze niciun document, să nu facă și să nu accepte nicio ofertă, să nu participe la nicio negociere sau discuţie cu nicio altă parte în afară de PCH, pe întreaga durată a prezentului Memorandum, pentru încheierea oricăreia dintre operaţiunile indicate la pct (i) de mai sus;

iii) să suspende imediat (și să determine Societatea să suspende) orice activități, discuții sau negocieri cu orice terți, în derulare la data încheierii prezentului Memorandum, în legătură oricare dintre operaţiunile indicate la pct (i) de mai sus.

O altă cifră interesantă se regăseşte la Art 9, punctul 4 al Memorandumului: “Lotus îşi asumă, fără acordul scris al PCH, să nu decidă nimic sau să semneze contracte cu impact mai mare de 20.000 lei în tot ceea ce înseamna activitate operaționala curentă a Societății țintă și să nu comunice, direct sau indirect, în presă sau media informații privind activitatea Societății sau tranzacția.”

Deci, practic, începând cu 10 iulie, Negoiţă nu a mai putut să facă nicio mişcare importantă, să nu mai vorbim de transferuri, fără să consulte PCH.

Aviz amatorilor: cât costă o acţiune la Dinamo 1948 SA

Totodată, FANATIK a aflat în exclusivitate şi cât costă o acţiune cumpărată de la Ionuţ Negoiţă!

Conform memorandumului, “Acțiuni înseamnă un număr de [298.791] acțiuni cu o valoare nominală de 100 lei fiecare,actiuni in valoare totala de 29.879.100 lei, reprezentând [ 72,8758] % din capitalul social Societății”.

Deci, la preţul de vânzare de 1 leu, conform Art 7.1 din Memorandum, suporterii vor achiziţiona, în fapt, acţiuni în valoare aproximativă de 6,2 milioane de euro!!

Mai mult decât atât, conform articolului 6.1 “acțiunile vor fi transferate libere de orice sarcini și alte drepturi ale terților.” 

Exclusivitate PCH pentru cumpărarea lui Dinamo până pe 11 septembrie 2020! Deci, orice negocieri, inclusiv cu faimoşii spanioli, sunt… intoxicări

Conform articolului 8.1 din “Memorandumul de Înţelegere”, “Lotus acordă PCH dreptul exclusiv de încheiere a Tranzacției, pentru o perioadă de exclusivitate de 45 (patruzeci și cinci) de zile lucrătoare de la data încheierii prezentului Memorandum.”

La un calcul simplu, înţelegerea fiind parafată pe 10 iulie 2020, PCH are exclusivitate la preluarea pachetului majoritar de acţiuni al clubului Dinamo până în data de 11 septembrie 2020! Devine evident că orice alte negocieri vehiculate în media, cu spanioli, arabi, turci sau extratereştri, sunt intoxicări sau minciuni sfruntate, perdele de fum aruncate în ochii fanilor adevăraţi.

Conform Memorandumului, nimeni în afară de PCH nu are dreptul legal, până pe 11 septembrie 2020, să negocieze cumpărarea acţiunilor de la Ionuţ Negoiţă! Ibericii avocatului Herminio Menendez trebuie, mai întâi, să obţină un acord scris de la suporteri, dacă vor să cumpere Dinamo sau, pur şi simplu, să înceapă discuţiile cu Negoiţă!

Surpriză: PCH poate denunţa unilateral Memorandumul dacă Dinamo retrogradează! Nici fanii nu mai vor să cumpere echipa, în Liga 2!

Se vede treaba, nici fanii nu mai au mare încredere în fotbaliştii şi în şansele de salvare ale lui Dinamo. PCH şi-a construit o plasă de siguranţă contractuală şi, conform Art 5.4 din acord, va putea denunţa unilateral Memorandumul dacă Dinamo retrogradează în Liga 2! Concret, iată cum sună Art 5.4:

“În cazul în care, echipa de fotbal F.C. Dinamo București retrogradează în Liga a II-a la finalul Campionatului, ediția 2019-2020, PCH va putea denunţa unilateral prezentul Memorandum, prin comunicarea către cealaltă Parte a unei notificări de denunţare unilaterală a Memorandumului, conform clauzei 14 de mai jos. Denunţarea unilaterală va deveni efectivă la data comunicării de către Partea respectivă a notificării de denunţare unilaterală.”

FANATIK vă oferă, astfel, şi cheia mişcărilor subterane, a presiunilor pe care clubul le face în aceste zile ca să nu retrogradeze. Disperarea oficialilor dinamovişti este în strânsă legătură cu faptul că nici măcar suporterii nu mai doresc clubul, dacă echipa pică în Liga 2! Retrogradarea ar fi un adevărat dezastru pentru Ionuţ Negoiţă, care ar pierde, probabil, unica şansă de a scăpa de această povară nedorită.

PCH nu are încredere în Lotus şi în Negoiţă nici până la… gard!

Fanii lui Dinamo sunt extrem de circumspecţi privind negocierile cu societatea Lotus şi cu adevăratul patron, Ionuţ Negoiţă. Reiese clar din Memorandum că PCH nu-l consideră pe Negoiţă un partener de încredere, luându-şi toate precauţiunile necesare în acest sens! La articolul 15.1 al înţelegerii, societatea Lotus este atenţionată explicit să nu prezinte declaraţii sau garanţii false sau fără acoperire reală!

“În măsura în care Părțile nu vor încheia Tranzacția în termenul indicat la clauza 6.2 de mai sus, Părțile nu vor mai fi ținute de prevederile prezentului Memorandum. Niciuna dintre Părți nu va putea fi ținută responsabilă și nu va datora celorlalte Părți niciun fel de penalități, daune, compensații, despăgubiri, etc. în cazul în care Tranzacția nu va fi încheiată, indiferent de motivul pentru care Tranzacția nu se încheie, cu excepția cazului în care Lotus va încălca obligațiile asumate prin clauzele 8 și 9 sau declarațiile sau garanțiile Lotus prevăzute la clauza 11.1 se vor dovedi false sau neadevărate.

Astfel, patronul dinamovist plăteşte tribut anilor de negocieri false, cumpărători imaginari, minciuni, neseriozitate şi “vânzări pe bandă rulantă ale brandului Dinamo”, aşa încât nici măcar acei cu care împarte ograda nu-l mai cred pe cuvânt şi suflă şi-n iaurt!

Cum decurge auditul făcut de PCH la Dinamo. Care este rolul suporterilor cotizanţi

În Memorandum sunt detaliate inclusiv etapele auditului pe care fanii îl realizează la societatea Lotus, deţinătoarea pachetului majoritar de acţiuni.

Etapa 1 – Procesul de Audit

“PCH va demara procesul de Audit cu privire la Societatea Ţintă imediat ce îi vor fi puse la dispoziție documentele prevăzute la clauza 3.2 de mai jos.

În termen de 3 (trei) zile lucrătoare de la data semnării prezentului Memorandum, Lotus va pune la dispoziția PCH toate informaţiile și documentele menționate în lista transmisă în data de 3 iunie 2020 și atașată ca Anexa 1 la prezentul Memorandum, precum și în Listele Suplimentare.

Pe parcursul procesului de Audit, PCH are dreptul să transmită Lotus cereri de documente şi informaţii suplimentare (“Liste Suplimentare”), care vor fi furnizate de Lotus în decurs de 3 (trei) zile lucrătoare de la data primirii fiecărei Liste Suplimentare.

Procesul de Audit va fi finalizat în termen de 15 (cincisprezece) zile lucrătoare de la data predării de către Lotus către PCH a tuturor documentelor şi informaţiilor specificate în lista iniţială şi în Listele Suplimentare.”

Etapa 2 – Consultarea membrilor DDB privind rezultatele Auditului și continuarea  celorlalte etape ale Tranzacției

“În termen de 5 (cinci) zile de la expirarea termenului prevăzut la clauza 3.4, având în vedere rezultatele Auditului, PCH va consulta membrii DDB, pe platforma www.programddb.ro, cu privire la continuarea celorlalte etape ale Tranzacției, prevăzute de prezentul Memorandum.”

Etapa 3  – Notificarea privind rezultatul consultărilor din Etapa 2

“PCH va notifica Lotus cu privire la rezultatul pozitiv sau negativ al consultării membrilor DDB privind rezultatele Auditului și continuarea celorlalte etape ale Tranzacției, în termen de 2 (două) zile lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la clauza 4.1 de mai sus pentru finalizarea procesului de Audit.

În cazul unui rezultat negativ al consultărilor, prezentul Memorandum va înceta automat potrivit art. 5.4.1 de mai jos, fără ca Lotus să poate contesta această încetare.

În cazul în care PCH va notifica Lotus un rezultat pozitiv al consultărilor, Părţile vor proceda imediat la negocierea documentelor Tranzacției.

Prezentul Memorandum va înceta automat în oricare dintre următoarele cazuri care vor fi considerate drept condiţii rezolutorii ale prezentului Memorandum:

PCH notifică Lotus rezultatul nesatisfăcător al consultărilor membrilor DDB, conform clauzei 5.1. de mai sus, caz în care încetarea va surveni la data notificării; sau

PCH nu notifică Lotus cu privire la rezultatul procesului de Audit în termenul stabilit la art. 5.1. de mai sus, caz în care încetarea va surveni la expirarea  termenului stabilit la art. 5.1.”

Etapa 4 – Negocierea și semnarea contractului de vânzare – cumpărare a Acțiunilor

“Imediat după primirea de către Lotus a notificării PCH cu privire la rezultatul pozitiv al consultărilor membrilor DDB, conform clauzelor 5.1 şi 5.3 de mai sus, Părţile vor demara negocierile cu bună-credinţă privind contractul de vânzare – cumpărare având ca obiect vânzarea de către Lotus și cumpărarea  de către PCH a Acțiunilor şi vor finaliza respectivele negocieri cât mai curând posibil.  Acțiunile vor fi transferate libere de orice sarcini și alte drepturi ale terților.

În cazul în care Părţile nu vor ajunge la un acord cu privire la conţinutul contractul de vânzare – cumpărare în termen de 15 (cincisprezece) zile lucrătoare de la primirea de către Lotus a notificării PCH cu privire la rezultatul pozitiv al consultărilor membrilor PCH, oricare dintre Părţi va putea denunţa unilateral prezentul Memorandum, prin comunicarea către cealaltă Parte a unei notificări de denunţare unilaterală a Memorandumului, conform clauzei 14 de mai jos. Denunţarea unilaterală va deveni efectivă la data comunicării de către Partea respectivă a notificării de denunţare unilaterală.”

Memorandumul de înţelegere semnat de PCH pare unul profesionist. E greu de crezut, însă, că fanii vor putea să ţină singuri echipa, dacă vor ajunge să o cumpere. Ar fi a opta minune a lumii, de care are nevoie întreg fotbalul nostru, poate chiar şi societatea românească

ADVERTISEMENT