CFR Cluj ar putea rămâne în această vară fără doi jucători importanți. Neluțu Varga a vorbit cu FANATIK despre ofertele pe care clubul le-a primit pentru Meriton Korenica și Andrei Cordea. Omul de afaceri a precizat că nu se opune plecărilor, însă le va da drumul fotbaliștilor doar în schimbul prețului pe care îl consideră corect.
Meriton Korenica și Andrei Cordea sunt doi dintre cei mai căutați jucători ai CFR-ului. Ambii au avut un sezon foarte bun în Gruia și ar putea ajunge la o rivală din SuperLiga. Rapid și Universitatea Craiova sunt cele două formații care îi urmăresc cu atenție.
Din informațiile FANATIK, Rapid București este dispusă să pună pe masă 400.000 de euro plus 10% dintr-un viitor transfer pentru Meriton Korenica și 600.000 de euro pentru Andrei Cordea. Astfel, ardelenii ar putea încasa un milion de euro pentru doi dintre jucătorii de bază ai echipei.
Giuleștenii ar putea încerca să profite de situația financiară complicată prin care trece clubul din Gruia. La CFR Cluj există datorii importante, iar un milion de euro obținut din vânzarea celor doi fotbaliști ar reprezenta o gură importantă de oxigen. Totuși, Neluțu Varga are alte planuri și cere mult mai mult pentru Korenica și Cordea.
De altfel, omul de afaceri a declarat în exclusivitate pentru FANATIK că este dispus să îi vândă pe Meriton Korenica și Andrei Cordea doar pentru câte două milioane de euro fiecare. Prețul cerut este de patru ori mai mare decât suma pe care Rapid ar fi pregătită să o ofere.
„Am tot auzit că există interes de la Rapid pentru Korenica și pentru Cordea, dar interesul acesta este doar din gură. Cel puțin la mine nu a ajuns nicio ofertă pe care Rapid să o facă pentru cei doi jucători. Nu e vorba să știu vreo sumă. Dacă chiar vor acești jucători, să pună banii jos. Două milioane de euro costă Cordea și două milioane de euro costă Korenica. Dacă Rapid chiar și-i dorește, să scoată banii și are ocazia să îi cumpere”, a declarat Neluțu Varga pentru FANATIK.
Și Universitatea Craiova urmărește cu mare atenție situația de la CFR Cluj. FANATIK a anunțat în exclusivitate că, în luna iunie, oltenii au pus pe masă 600.000 de euro pentru Meriton Korenica. Atunci, Neluțu Varga, nemulțumit de propunere, a refuzat oferta. Acum, însă, pe fondul restanțelor salariale și al problemelor financiare ale clubului, rămâne de văzut dacă patronul CFR-ului își va menține pretențiile sau va accepta să negocieze.