Avem salariile de la Dinamo. Penedo, liderul la bani!

EXCLUSIV FANATIK
Daniel Vlad    Sergiu Preda   
în Dinamo
14/06/2018, 23:29
Avem salariile de la Dinamo. Penedo, liderul la bani! EXCLUSIV FANATIK
Avem salariile de la Dinamo. Penedo are cel mai mare salariu

Avem salariile la Dinamo. Conducerea clubului din Ştefan cel Mare a schimbat politica salarială în cadrul echipei lui Florin Bratu.

Conducerea clubului din Ştefan cel Mare a decis să strângă cureaua începând cu noul sezon cu privire la salarizarea fotbaliştilor lui Florin Bratu. Astfel că, în acest moment la Dinamo fotbaliştii nu mai au salarii foarte mari, iar FANATIK.RO a aflat că doar patru jucători au contracte cât de cât mulţumitoare pentru nivelui unei echipei de top din fotbalul românesc.

Avem salariile de la Dinamo. Penedo, liderul la bani!

FANATIK.RO a aflat că jucătorul care câştigă cel mai mare salariu de la Dinamo este portarul Penedo. După ce internaţionalul din Panama a semnat pentru un an prelungirea angajamentului, contractul acestuia pe lună o să fie de 9.000 de euro. Pe locul doi în topul salariilor de la Dinamo se află Dan Nistror. Acesta câştigă 8.000 de euro pe lună. Pe locul trei se află Giorgos Katikas şi Mahlangu, Cei doi câştigă contracte de 7.000 de euro pe lună.

În schimb tinerii din echipă precum Olteanu sau Moldoveanu câştigă salarii de 200 de milioane de lei vechi, iar Dănciulescu avertizase încă de acum două luni şi jumătate că la Dinamo salariile vor scădea şi doar câţiva fotbalişti vor avea cât de cât salarii bune. “Asta este realitatea. Florin Bratu trebuie să  muleze pe suma respectivă şi să facem o echipă competitivă. Trebuie să facem un mix între jucătorii experimentaţi şi cei tineri, valoroşi, pe care îi vom integra în echipă. Probabil că vom face câteva achiziţii bune, care să facă diferenţa. Eu sunt convins că Dinamo nu se va lupta la retrogradare. Cât despre lupta la titlu, cu 7 milioane de euro am ajuns în play-out şi nu am prins nici măcar play-off-ul. Nu avem ce să facem si trebuie să mergem pe aceastpă politică“, a spus Dănciulescu.

Închide ×