News

Avem subiectele! Ce s-a dat la Bacalaureat, profilul uman, la proba de limba română

21.08.2019 | 11:21
Avem subiectele Ce sa dat la Bacalaureat profilul uman la proba de limba romana

Elevii claselor a XII-a care nu au reușit să promoveze examenul de Bacalaureat se pot revanșa în cea de-a doua sesiune care a luat startul miercuri, 21 august, odată cu proba la limba și literatura română. FANATIK îți dezvăluie ce subiecte au avut de rezolvat absolvenții liceelor cu profil uman, de îndată ce acestea vor fi comunicate în mod oficial.

Ce subiecte au picat la proba de limba română

Peste 43.500 de candidați din întreaga țară susțin în aceste zile sesiunea de toamnă a examenului maturității, în speranța obținerii unor rezultate mai bune. Potrivit informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene, din totalul celor înscrişi, peste 28.700 de candidaţi provin din promoţia 2018-2019, iar peste 14.800 de candidaţi sunt din promoţiile anterioare.

În ceea ce privește subiectele pentru proba scrisă la limba și literatua română, acestea vor fi publicate pe edu.ro, site-ul oficial al Ministerului. De altfel, pe aceeași pagină web sunt disponibile pentru descărcare și modele cu cerințe asemănătoare celor din ziua testării propriu-zise.

Află subiectele probei de limba română a examenului de bacalaureat, sesiunea a doua. Sursa foto: protv.ro
Află subiectele probei de limba română a examenului de bacalaureat, sesiunea a doua. Sursa foto: protv.ro

Programul sesiunii de toamnă

Conform calendarului dat publicității de reprezentanții Ministerului Educației, candidații vor reveni în sălile de examen vineri, 23 august, pentru a susține proba obligatorie a profilului, în vreme ce pe 26 august vor avea posibilitatea de a alege disciplina la care să fie testați, în funcție de specializarea liceului pe care l-au urmat.

Totodată, a fost comunicat și un set de reguli pe care elevii înscriși în cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat vor trebui să le respecte cu sfințenie, pentru ca testările să se desfășoare în condiții optime.

Pentru rezolvarea subiectelor candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza doar creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită de asistenţi.

Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere audio-video.Nu este permis accesul cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare”, se arată în comunicatul transmis de Ministerul Educației.