Dacă se va califica la Cupa Mondială 2026, România va fi repartizată în grupa D, cu SUA, Australia și Paraguay. Dumitru Dragomir anunță, de pe acum, că nu va fi prezent în America în cazul în care “tricolorii” vor depăși pe Turcia și, ulterior, pe învingătoarea dintre Slovacia și Kosovo. Fostul șef al LPF nu are amintiri prea plăcute de peste Ocean.
Dumitru Dragomir a precizat că nu va merge în SUA în principal din cauza distanței. În plus, nu a rămas deloc impresionat de ce a întâlnit în America, la vizitele anterioare, chiar dacă a avut noroc la cazino.
Prezent la emisiunea „Profețiile lui Mitică”, Dumitru Dragomir a povestit, cu lux de amănunte, cum a rămas fără pașaport după ce a fost furat chiar la masa de blackjack.
“Nu merg. Sunt bătrân și nu cred că rezist iar zece ore pe avion. Am fost de patru ori în America, nu mi-a plăcut. Mi-a plăcut numai la Las Vegas când am fost. Am și jucat, am și câștigat. Și o poloneză mi-a furat și actele la masa de joc. Plecam la Chicago unde era echipa națională. Am închiriat o limuzină, nouă metri avea, cu bar, cu toate astea. M-am dus la Las Vegas de la Los Angeles. Am făcut vreo trei ore, cam așa ceva. La ‘Caesars’ ne-am cazat. Am jucat, am câștigat 1800 de dolari. Atât am câștigat și am plecat. Acum 15 ani. La blackjack am jucat.
Număram cărțile, am o inteligență nemaipomenită. În decursul vieții mele am câștigat de multe ori la blackjack. Nu sunt pe câștig că nimeni nu e. Cine spune că e pe câștig în cazino minte sau a făcut vreo șmecherie. Am stat trei zile, am pierdut în prima seară vreo 500, 600 de dolari. Și după, la final, am câștigat 1.800. Și am plecat. Am ținut limuzina cu noi trei zile la Las Vegas”, a spus Dumitru Dragomir.
Mulțumit că a dat lovitura la cazino, Dumitru Dragomir s-a dus la aeroport, de unde urma să zboare spre Chicago, unde era cantonată echipa națională, care participa la un turneu amical. Cu puțin timp înainte să se urce în avion, a realizat că a rămas fără acte.
Revenit într-un suflet la cazino, “Don Corleone” a fost luat în primire de agenții de pază, care i-au prezentat-o pe femeia care i-a furat din borsetă. După ce și-a recuperat documentele, Dragomir a refuzat să depună plângere deoarece risca să piardă avionul.
“Și m-am dus în aeroport. Șoferul a mai întârziat puțin după limuzină. Și când caut în borsetă, nu mai aveam pașaportul. Am rămas tâmpit. Am verificat de dimineață când m-am sculat aveam pașaportul. Nu mai am pașaportul. Fugi repede la limuzină. Când ne-am dus acolo, ăia de la pază au început să râdă. Eu știam o sută și ceva de cuvinte în engleză. O arestaseră deja pe aia care mi-a furat pașaportul.
Au prins-o pe camera de luat vederi când mi-a tras din borsetă. Eu jucam, la masa de blackjack m-a furat. De la aeroport m-am întors la cazino pentru că nu mai aveam acte. Mi-au dat pașaportul aia râzând. Și au zis să dau o declarație. Aia era legată în fața mea. Frumoasă a dracu’. Era arestată. Le-am zis că nu am timp, că pleacă avionul. Nu i-am făcut rău la femeie. Și am plecat la Chicago”, a mai povestit Dumitru Dragomir în cadrul emisiunii „Profețiile lui Mitică”.