News

Război pe averea lui Dan Condrea. Ce se întâmplă la tribunal cu femeile din viața fostului patron de la Hexi Pharma

Moartea suspectă a patronului Hexi Pharma, Dan Condrea, decedat pe 22 mai 2016 într-un accident rutier, a declanșat un război de uzură între femeile care au moștenit averea afaceristului.
12.11.2021 | 13:55
Razboi pe averea lui Dan Condrea Ce se intampla la tribunal cu femeile din viata fostului patron de la Hexi Pharma
Averea lui Dan Condrea este disputată de 5 ani de femeile cu care afaceristul are copii
ADVERTISEMENT

Cu doar câteva zile înainte de accidentul rutier suspect în care și-a pierdut viața, pe 22 mai 2016, omul de afaceri Dan Condrea (41 de ani) își modificase fundamental testamentul.

”Las fiicei mele Magdalena Condrea şi fiului meu David Condrea întreaga mea avere, în afară de cota legală care îi revine doamnei Uliana Ochinciuc.

ADVERTISEMENT

Toate cotele mele de participare la capitalul social al următoarelor şapte societăţi cu răspundere limitată, cu toate drepturile şi obligaţiile decurgând din deţinerea acestor cote de participare, instituind-o pe doamna Ochinciuc Uliana legatar cu titlu universal, conform dispoziţiilor art. 1056 Cod civil“, stabilea atunci Dan Condrea.

Așadar, societăţile la care Uliana Ochinciuc urma să primească o cotă-parte erau următoarele: Hexi Farma SRL (70%); Hexi Med SRL (80%); Signum Service SRL (90%); Health Services Company SRL (90,9%); Ochmed SRL (10%); Hexi Pharma (93,75%); Medical Cleaning SRL (60%).

ADVERTISEMENT

Dan Condrea are doi moștenitori: o fată de 11 ani și un băiat de 5 ani

Din prima căsătorie, cu Laura Georgescu (de care a divorțat în 2011), Dan Condrea are o fată, pe Magdalena (11 ani), iar din legătura cu Uliana Ochinciuc, ultima lui parteneră de viață, a rezultat un băiat, David (5 ani).

În cei mai bine de cinci ani scurși de la dispariția controversată a lui Dan Condrea, Laura Georgescu și Uliana Ochinciuc au devenit cliente fidele ale tribunalelor, la mijloc intrând și cei doi copii pe care afaceristul îi are cu ele.

ADVERTISEMENT

Căsnicia Laurei Georgescu cu Dan Condrea se lăsase cu traume, omul de afaceri fiind acuzat ulterior de mama Magdalenei că ar fi bătut-o regulat, atunci când el începea să-i reproșeze diverse lucruri.

Ce spunea fosta soție a lui Condrea: ”Am avut nevoie de îngrijire şi de certificat medico-legal”

”Când nu făceam ce-şi dorea el să fac, devenea mai agresiv. Nu de fiecare dată, dar au fost momente când am avut nevoie de îngrijire şi de certificat medico-legal”, a declarat Laura Georgescu în vara lui 2016, în fața camerelor de luat vederi.

ADVERTISEMENT

După divorțul pronunțat în 2011, fata cuplului Laura Georgescu – Dan Condrea a rămas în grija tatălui, mama Magdalenei fiind obligată de instanță să achite o pensie lunară considerabilă.

”Suma de 3.000 Euro la care a fost obligată pârâta cu titlu de contribuție de întreținere către reclamant, pe seama minorei, este datorată lunar, începând cu data introducerii acțiunii până la majoratul minorei sau noi dispoziții”, se arăta atunci în hotărârea Judecătoriei Sectorului 1.

Dorind să intre în posesia unei părți cât mai mari din averea cifrată la 25 de milioane de euro, Uliana Ochinciuc a încercat chiar să obțină custodia Magdalenei, fata Laurei Georgescu cu Dan Condrea, dar până la urmă instanța a decis ca minora să fie crescută în primă fază de bunicii materni.

Cum au ajuns copiii minori ai lui Dan Condrea parte din procese

În acest moment, instanțele din România au pe rol mai multe procese deschise de urmașii la Dan Condrea. Potrivit FANATIK, într-unul dintre ele, introdus pe 22 septembrie 2021 la Judecătoria Sectorului 2 București, Uliana Ochinciuc și-a dat în judecată propriul copil, pe David, dar și pe Magdalena, fata lui Condrea din căsnicia cu Laura Georgescu.

În alt proces, care a avut înfățișare pe 9 noiembrie anul curent, tot la Judecătoria Sectorului 2 București, Uliana apare ca ”reclamant”, iar cei doi copii ai lui Condrea în rolul ”pârâților”, într-o speță privind ”reexaminare taxă timbru”.

”Solutia pe scurt: Admite cererea de reexaminare formulată de reclamanta Ochinciuc Uliana împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru. Constată că reclamanta datorează o taxă judiciare de timbru de 1839,60 lei achitată prin chitanţa 6953/12.10.2021. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 09.11.2021”, așa sună verdictul magistraților.

Mai mult, potrivit informațiilor FANATIK, Uliana Ochinciuc a acționat în judecată și compania Hexi Pharma, dar și un administrator judiciar, procesul urmând să-și consume următoarea înfățișare pe 9 martie 2022, la Tribunalul București.

ADVERTISEMENT