News

Ce avere are ”șeful” masonilor din România. Profesor și director medical, Radu Bălănescu câștigă zeci de mii de lei pe lună

Radu Bălănescu (58 de ani) este un cunoscut medic pediatru, specialist în chirurgie și ortopedie, dar și președintele Marii Loje Naționale din România. Bălănescu lucrează la același spital cu soția sa, Laura.
25.11.2021 | 12:17
Ce avere are seful masonilor din Romania Profesor si director medical Radu Balanescu castiga zeci de mii de lei pe luna
Radu Bălănescu are trei surse de venit. Șeful masonilor din România lucrează în același spital cu soția
ADVERTISEMENT

Radu Ninel Bălănescu a absolvit Facultatea de Pediatrie a Universității de Farmacie și Medicină ”Carol Davila” din București, după ce în prealabil terminase liceul C.A. Rosetti. Între 1990 și 1992, Bălănescu a fost medic stagiar chirurgie și ortopedie la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Grigore Alexandrescu”.

Apoi, între 1992 și 1995, Bălănescu a îndeplinit rolul de preparator universitar U.M.F. ”Carol Davila” – Catedra de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică. În intervalul 1998-2013, Radu Bălănescu a fost lector universitar în aceeași instituție.

ADVERTISEMENT

De 23 de ani medic primar chirurgie și ortopedie pediatrică și de 14 ani director medical la spitalul ”Grigore Alexandrescu”, Radu Bălănescu este din 2011 și șeful Clinicii de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică de la același spital.

Radu Bălănescu este medic primar chirurgie și ortopedie pediatrică

Conferențiar universitar doctor în Științe Medicale, Radu Bălănescu (58 de ani) a fost numit în 2013 în funcția de președinte al Comisiei Naționale de Chirurgie Pediatrică la nivelul Ministerului Sănătății.

ADVERTISEMENT

Reales în noiembrie 2018 Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România, Radu Bălănescu a îndeplinit și funcția de Secretar Executiv al Conferinței Mondiale a Marilor Loji Masonice Regulare, după numirea din mai 2014.

Radu Bălănescu este căsătorit cu Laura, și ea medic la spitalul ”Grigore Alexandrescu”. Potrivit informațiilor FANATIK, averea și veniturile soților Bălănescu sunt impresionante.

ADVERTISEMENT

Astfel, soții Bălănescu dețin două terenuri intravilane, unul de 296 metri pătrați, altul de 992 metri pătrați, ambele în localitatea Slătioara. Portofoliul imobiliar al familiei este întregit un apartament în București, cu o suprafață de 400 metri pătrați, dobândit prin donație în 2016.

Radu Bălănescu și soția au primit prin donație un apartament de 400 metri pătrați în Capitală

Soții Bălănescu mai dețin un sfert dintr-un alt apartament din Capitală, tot dobândit prin donație, și o casă de vacanță la Azuga, cu o suprafață de 300 de metri pătrați, achiziționată împreună de cei doi medici, în 2017.

ADVERTISEMENT

În cele două conturi bancare, deschise în 2004, Radu Bălănescu mai are doar 300 de lei. Cunoscutul medic a contractat în 2017 un credit scadent în 2026, în valoare de 169.310 lei.

Sursele de venit ale lui Radu Bălănescu sunt printre cele mai diverse. Astfel, pentru funcția de director medical la spitalul ”Grigore Alexandrescu”, Bălănescu primește anual 119.736 lei, iar pentru activitatea depusă ca profesor universitar acesta mai încasează anual alți 127.954 lei.

Cât câștigă Radu Bălănescu ca ”președinte” al Marii Loje Naționale

Potrivit FANATIK, ca ”președinte” al Marii Loje Naționale din România, Radu Bălănescu declară că a încasat pentru ultimul an fiscal suma de 123.199 lei. În total, Radu Bălănescu câștigă anual peste 370.000 lei, ceea ce înseamnă un venit lunar de mai bine de 30.000 lei.

Și soția lui Radu, Laura Bălănescu, aduce bani frumoși în casă. Ca medic primar la ”Grigore Alexandrescu”, Laura primește anual 115.560 lei, la care se adaugă 82.069 lei pe an, bani încasați pentru funcția de conferențiar universitar.

În plus, pentru alte servicii medicale, Laura a mai raportat câștiguri anuale de 114.488 lei, ceea ce înseamnă un venit total anual de 312.117 lei, adică 26.000 lei pe lună, pentru partenera de viață a lui Radu Bălănescu.

 

 

 

ADVERTISEMENT