„Strânge omul ca furnica”, este titlul uneia dintre melodiile pe care o cântă Dinu Iancu Sălăjanu. Cântărețul de muzică populară din zona Ardealului, care este, în același timp, politician, lider local PNL și președinte al Consiliului Județean Sălaj, aplică ad-litteram, refrenul piesei sale.
În cea mai recentă declarație de avere, depusă în luna iulie a acestui an, artistul a notat că deține mai multe proprietăți, toate în județul Sălaj. De asemenea, conform respectivului document, dispune și de sume considerabile de bani.
Dinu Iancu Sălăjanu se numără printre cei mai înstăriți artiști. Dar să începem cu terenurile pe care cântărețul le deține, conform documentului mai sus-menționat. Șapte sunt intravilane, toate achiziționate prin contracte de vânzare-cumpărare, și nu prin moștenire. Acestea sunt situate în județul Sălaj, mai exact în localitățile Hurez și Zalău. Împreună, ele au nu mai puțin de 22.548 de metri pătrați. Sălăjanu deține și un teren agricol, în suprafață de 312 metri pătrați, care se află în județul Cluj, la Beliș.
În ceea ce privește clădirile, ale cărui proprietar este împreună cu soția sa, acestea sunt în număr de patru și sunt situate tot în județul Sălaj.
Prima casă a cumpărat-o în anul 1997, în localitatea Hurez. Șapte ani mai târziu, în 2004, și-a ridicat o altă casă la Zalău. A mai dobândit apoi încă una, prin contract de vânzare-cumpărare, în anul 2007, tot în Zalău. Cea mai întinsă proprietate, ce se desfășoară pe 430 de metri pătrați, a fost construită de artist, în același municipiu reședință de județ.
Venitul anual realizat provine din mai multe surse și este, de asemenea, unul considerabil. Artistul a avut un câștig de 304.267 pe lei, ceea ce înseamnă peste 25.000 de lei pe lună (5000 de euro lunar). Cea mai mare parte o reprezintă indemnizația luată ca președinte al CSJ Sălaj – 173.124 lei. De la Asociația Regională Someș-Tisa a încasat, anual, 36.000 lei, de la ADI ȚARA Silvaniei, Zalău, încă 12.000 lei, iar din drepturile de autor 17.700 lei. De asemenea, artistul a produs venituri și din proiectele CSJ Zalău, 65.443 lei.
La rândul ei, și soția Dana, aduce „bani frumoși” în casă: 154.506 lei, reprezentând salariul de la Spitalul Județean Zalău, 184.000 lei – dividende de la SC ARMONIA DIS ART SRL Zalău, 140.000 lei – dividende de la o clinică privată. Cei doi soți au mai primit și 3.072 lei reprezentând alocația pentru cei doi copii minori pe care-i au.
Sumele sunt cu adevărat impresionante, în condițiile în care dividendele încasate de soția lui Sălăjanu sunt mai mari decât profitul firmelor pe care le deține. De exemplu, Armonia Dis-Art a declarat, în 2023, un profit de 124.132 lei (mai mic cu 55.000 de lei decât valoarea declarată a dividendelor). Danais Clinic a avut, de asemenea, un profit de 61.201 lei, anul trecut (cu aproape 80.000 de lei decât valoarea declarată a dividendelor).
Făcând totalul, ambii soți au adus acasă, anual, în jur peste 720.000 lei (peste 60.000 lei pe lună, mai precis peste 12.000 de euro lunar).
Cât despre conturile bancare, două, deschise la bănci diferite, Dinu Iancu Sălăjanu deține în total un sold curent de 114.433 lei, fără a lua în calcul și economiile soției, de profesie medic. De asemenea, artistul politician figurează cu un împrumut de 50.000 de euro acordat unei persoane fizice.
Cântărețul de muzică populară și-a cunoscut soția la un eveniment, mai precis la o nuntă. El cânta, iar actuala sa parteneră era invitată, după cum acesta mărturisea. Nașul lor de cununie a fost nimeni altul decât Nicolae Furdui Iancu. Dinu Iancu Sălăjanu și Dana au trei copii, două fete și un băiat. Prima lui fiică a cochetat și ea cu muzica, doar că aceasta și-a dorit o carieră într-un alt domeniu și a renunțat.
De asemenea, artistul povestea că s-a apucat de cântat întrucât frații săi i-au făcut cadou un acordeon. A urmat Conservatorul, iar inițial a făcut muzică clasică. El a urcat pentru prima oară pe scenă, cântând la acordeon, la vârsta de 14 ani, fără ca părinții lui să știe.
Dinu Iancu Sălăjanu, în vârstă de 55 de ani, s-a născut cu numele de Dinu Iankiș și nu de puține ori a fost întrebat dacă nu are origini maghiare. Acesta a intrat serios în politică în anul 2006, iar în anul 2020 s-a înscris în PNL. A fost ales apoi președintele Consiliului Județean Sălaj.
Cântărețul a câștigat, recent, un nou mandat în această funcție. „Rămânem ”Împreună pentru Sălaj”, aproape de sălăjeni”, menționa acesta pe contul de Facebook al CJ Sălaj. Dinu Iancu Sălăjanu a crescut într-o familie de patru frați, unul dintre ei decedat în urmă cu ceva timp, o familie nici bogată, dar nici săracă, după cum tot el mărturisea.