”Roș-albaștrii” sunt mai hotărâți ca niciodată să pună capăt hegemoniei rivalilor de la CFR Cluj, care au câștigat ultimele cinci titluri.
În ciuda faptului că FCSB visează cu ochii deschiși, iar patronul Gigi Becali anunță sus și tare că formația sa nu poate fi oprită în drumul spre laurii de campioană, Helmuth Duckadam lansează un avertisment.
”Din punctul meu de vedere, FCSB e mai slabă decât sezonul trecut. Sunt doi fundași noi, care nu au mai jucat împreună. Mă uit la fundaș stânga, la Radunovic, care a mai avut probleme.
Nu știu cine poate juca acolo, poate Ovidiu Popescu. În rest, e aceeași echipă și nu știu câtă motivație mai au jucătorii”, a declarat Duckadam, la emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.
FCSB a decis să se despartă de Andrei Miron, care mai avea 6 luni de contract, iar accidentarea suferită de Iulian Cristea la echipa națională a lăsat echipa cu probleme mari în axul central al defensivei.
Gigi Becali s-a repliat imediat și într-o singură zi a realizat transferurile camerunezului Joyskim Dawa și algerianului Rachid Bouhenna, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate.
Din păcate, jucătorul care în sezonul precedent a ieșit campion cu CFR Cluj s-a accidentat în timpul unui antrenament. FANATIK a aflat că oamenii din staff-ul vicecampioanei României dau vina pe Dan Petrescu pentru problemele medicale ale lui Bouhenna.
FCSB a început foarte bine seria de meciuri amicale din această vară și după ce a învins pe FC Sfîntul Gheorghe cu 6-0, la Berceni, s-a impus pe terenul celor de la Zimbru Chișinău, scor 6-1, acolo unde Florinel Coman a fost unul dintre cei mai buni jucători.
În schimb, Gigi Becali a avut o discuție cu “şeptarul” echipei, spunând că este gata să îi facă loc printre titulari, schimbându-i poziţia lui Tavi Popescu, însă, în același timp, i-a dat și un ultimatum.