Life

Avertisment pentru românii care vor să meargă în Spania. Cum ar trebui să se pregătească, de fapt, pentru vacanță

Ce trebuie să știe românii care au de gând să plece în vacanță în Spania. Au fost emise mai multe avertizări pentru zilele următoare.
19.06.2025 | 19:30
Avertisment pentru romanii care vor sa mearga in Spania Cum ar trebui sa se pregateasca de fapt pentru vacanta
Ce îi așteaptă pe românii care au de gând să viziteze Spania în zilele următoare. Sursa foto: Pixabay
ADVERTISEMENT

La ce ar trebui să se aștepte românii care plănuiesc o vacanță în Spania. Recent, au fost emise mai multe avertismente care se aplică zilelor următoare.

Spania, sub incidența avertizărilor meteo de caniculă

Ca în fiecare an, Spania rămâne una dintre cele mai căutate destinații de vacanță. Milioane de turiști din întreaga lume, inclusiv din România, iau cu asalt această țară, în special în sezonul estival. Recent, pentru toți, au fost emise avertismente.

ADVERTISEMENT

Spania a fost deja ”lovită” de un val de caniculă, iar meteorologii au emis alerte cu privire la temperaturile ridicate. Localnicii și turiștii sunt sfătuiți să evite deplasările la orele de vârf și să se hidrateze corespunzător.

Astăzi, de exemplu, pe teritoriul Spaniei s-au înregistrat 36 de grade Celsius. Temperaturile au fost ridicate în mai multe zone ale țării și se pare că mercurul din termometre nu se va opri aici. Și în zilele următoare, canicula și disconfortul termic vor fi prezente.

ADVERTISEMENT

Spaniolii au parte de zile de foc

Prognoza meteo nu arată prea bine nici pentru zilele viitoare. Potrivit meteorologilor de la Agenția Meteorologică de Stat, mai multe zone din Spania vor intra sub cod galben și portocaliu de temperaturi ridicate și furtuni.

Meteorologii au transmis că urmează câteva zile cu temperaturi de 35 de grade Celsius în unele zone ale țării, iar în altele, termometrele vor indica și 40 de grade Celsius. Din nefericire, nu va fi cald doar ziua, ci și seara. Pentru spanioli, urmează câteva nopți tropicale, cu temperaturi de 22 de grade Celsius.

ADVERTISEMENT

De valul de caniculă din Spania este „vinovată” masa de aer cald care a venit din nordul Africii. Momentan, cele mai afectate zone sunt Badajoz, Sevilla, Jaen și Cordoba, unde meteorologii estimează că temperaturile vor ajunge la 42 de grade Celsius.

ADVERTISEMENT

Andalucia, Aragon, Catalonia, Galicia, Madrid, Extremadura, Castilla și Leon sunt și ele sub cod galben de temperaturi ridicate. Potrivit meteorologilor, canicula de pe teritoriul Spaniei va mai dura încă 2 săptămâni.

Ce urmează după valul de caniculă

Din păcate, veștile proaste pentru localnici și pentru turiști nu se opresc aici. După zilele de foc, Spania va fi ”lovită” de averse puternice, însoțite de rafale de vânt, grindină și furtuni. Cele mai afectate zone vor fi cele din vestul țării.

Pentru că Spania trece de la o extremă la altă din punct de vedere meteorologic, turiștii sunt sfătuiți să se informeze foarte bine înainte de a pleca la drum. Doar în acest fel vor putea evita situațiile neplăcute care le pot strica vacanța.