Adevăratul motiv pentru care utilizatorilor de Android li se recomandă să oprească telefonul o dată pe săptămână. Nu mulți știu, însă, acest gest banal îi poate ține departe de una dintre cele mai mari probleme.
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că avansarea tehnologiei a venit la pachet și cu anumite minusuri. În prezent, telefoanele mobile au devenit ținta hackerilor, iar specialiștii trag un semnal de alarmă.
Experții în securitate susțin că ar trebui să îți faci un obicei din a-ți opri și reporni telefonul o dată pe săptămână. Deși pare un gest lipsit de sens, acesta poate să oprească atacurile periculoase de spionaj. Potrivit lor, aceste atacuri se bazează de cele mai multe ori pe fișiere ”temporare”.
”Oprirea telefonului o dată pe săptămână îi oferă un reset rapid pentru a elimina posibilele probleme care s-ar putea acumula în timp ce funcționează. Telefoanele, la fel ca și calculatoarele, rulează o multitudine de aplicații în fundal. Asta poate duce la diverse probleme, inclusiv vulnerabilități de securitate.”, a spus expertul Darren Guccione pentru The Sun.
Specialiștii susțin că, atunci când telefonul este oprit, toate procesele lui sunt închise. Astfel, sunt eliminate căile prin care infractorii cibernetici ar putea acționa sau ar putea șterge diverse fișiere care conțin date importante.
Este important de reținut că oprirea și repornirea telefonului nu rezolvă complet această problemă legată de securitate. Însă, este un pas simplu care nu necesită deloc efort. În plus, poate îmbunătăți performanța telefonului.
”Nu este o soluție completă, dar, combinată cu alte obiceiuri, precum actualizarea software-ului, ștergerea aplicațiilor neutilizate, poate ajuta.”, a mai spus Darren Guccione.
Potrivit specialiștilor, infractorii cibernetici mai poți fi ținuți la distanță și cu ajutorul altor metode, unele chiar mai simple și mai eficiente. Aceștia recomandă dezactivarea Bluetooth-ului de pe dispozitiv, mai ales dacă nu-l folosești constant.
Printre obiceiurile pe care ar trebui să le adopți dacă vrei să ții la distanță infractorii cibernetici se numără și actualizarea constantă a software-ului, dar și a aplicațiilor din telefon. De cele mai multe ori, aceste actualizări conțin remedieri de securitate și confidențialitate.
De asemenea, specialiștii recomandă să stai cât mai departe de rețelele de WiFi publice. Totuși, dacă ești nevoit să le folosești, cel mai bine ar fi să te protejezi cu VPN pentru a-ți cripta conexiunea la internet.