Fotbal intern

Avertisment pentru tricolori, înaintea meciului cu Armenia: „Concentrare maximă, adversarul e dificil!”

29.03.2021 | 17:18
Avertisment pentru tricolori inaintea meciului cu Armenia Concentrare maxima adversarul e dificil
ADVERTISEMENT

România se deplasează la Erevan pentru a-și continua drumul către Campionatul Mondial din 2022. Tricolorii vor juca împotriva Armeniei miercuri, iar Denis Zmeu îi avertizează cu privire la forța adversarei. 

Fostul fotbalist al celor de la FC Vaslui lucrează ca preparator fizic la Akron Togliatti, ocupanta locului 16 în liga a doua din Rusia. El a fost preparator fizic și la Ararat și FC Noah, în Armenia.

ADVERTISEMENT

Zmeu crede că antrenorul armenilor, Joaquin Caparros, este un tehnician extrem de priceput și care poate să îi pună mari probleme lui Mirel Rădoi. De asemenea, Zmeu este de părere că armenii sunt foarte puternici pe teren propriu.

Avertisment pentru tricolori, înainte de meciul cu Armenia: „Nu e o întâmplare”

Armenia este pe locul doi în grupa J a preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2022, iar Denis Zmeu, fostul mijlocaș al lui FC Vaslui, este de părere că echipa lui Joaquin Caparros nu se bucură în mod întâmplător de evoluții atât de bune.

ADVERTISEMENT

Zmeu crede că principalul merit pentru succesul armenilor din startul campaniei îi aparține antrenorului spaniol, care le-a pregătit și pe FC Sevilla, Villarreal sau Osasuna.

„Pentru mine nu e o surpriză, poate pentru voi. Eu am fost acolo, știu ce fac oamenii ăia, mai ales că și-au luat un antrenor foarte experimentat, elegant, care știe foarte mult fotbal. Am avut ocazia să stau cu el de mai multe ori la masă, știu cum gândește fotbalul și deja se văd foarte multe lucruri frumoase la ei.

ADVERTISEMENT

El nu se rezumă la echipa mare. Merge des și la tineret, e într-o relație foarte bună cu cluburile din Armenia, mai ales cu cele din fruntea clasamentului, e un tip foarte de treabă. A antrenat Sevilla, Villarreal, Osasuna, echipe mari. Acum, în mod normal, la o vârstă mai înaintată, te obișnuiești să antrenezi într-un mod, nu te mai gândești la metodele noi, dar el chiar m-a surprins.

Nu-i dai 65 de ani, zici că are 40. Să-l vezi cu chitara cum cântă… când l-am cunoscut, luase chitara și cânta “Bella Ciao”. Pe lângă faptul că știe fotbal, e și pozitiv și știe să adune oamenii pe lângă el. Și staff-ul lui e ok, d-aia au rezultatele astea. În Armenia au început să se investească bani la nivel de cluburi. Federația e foarte implicată în tot procesul, a adus un antrenor cu salariu foarte mare, dar se vede”, a spus Zmeu, conform Digisport.

ADVERTISEMENT

Nu au vedete, dar tricolorii trebuie să fie atenți

Zmeu a făcut și o radiografie a lotului armenilor. El susține că Mkhitaryan este o adevărată legendă în rândul fanilor echipei care va înfrunta România miercuri. Fotbalistul de la AS Roma va fi indisponibil pentru meciul cu România.

Fostul mijlocaș al FC Vaslui crede că absența lui Mkhitaryan este un mare avantaj pentru tricolori, deoarece fostul fotbalist al lui Arsenal și Manchester United este un adevărat catalizator pentru armeni.

„Nu sunt jucători cu nume. El a ales toți fotbaliștii care joacă la club și a făcut un prim 11 cu aceștia. Asta este prima regulă a lui, dar mai departe are și simțul ăsta de a-și da seama pe care să-l bage. Uite, i-au bătut pe islandezi! Am văzut și meciul. Islanda a avut posesie, dar mai mult cu fundașii. Cu dăruire, cu mentalitate puțin schimbată, au făcut un rezultat foarte bun. România trebuie să se concentreze foarte mult. Trebuie să ia în calcul că e o echipă foarte dificilă acasă. Se apără foarte bine

Cu Liechtenstein s-au chinuit, dar când ei întâlnesc o echipă mai slab cotată le vine mai greu să desfacă apărarea, pentru că nu sunt foarte buni unu contra unu, ei sunt mai mult cu spirit de echipă, cu dăruire. Cu adversarii mai bine cotați le iese mult mai bine pe contraatac. Au o echipă foarte bine organizată și nu va fi un meci ușor pentru România. Dacă România tratează meciul serios, are șanse foarte bune.

Mkhitaryan e în Armenia ca Maradona la Napoli. Când vine, se adună multă lume la hotel, vine la el acasă. El e cel mai simplu om pe care l-am văzut vreodată ca fotbalist. Pentru nivelul la care joacă el e un om foarte simplu, e un băiat foarte bun. Un jucător valoros, iar dacă nu joacă e un mare plus pentru România. După el se ia și echipa. Când el accelerează, trage și echipa după el.

Îl cunosc foarte bine pe atacantul lor, Aleksandr Karapetyan. El juca titular înainte, a revenit în Armenia, nu știu din ce cauză. Nu cred că era cazul să revină în Armenia. E un campionat unde se dă lupta doar între 3-4 echipe. E un jucător bun. Mai sunt și câțiva tineri, a debutat un fotbalist tânăr, de 19 ani (n.r – Zhirayr Shaghoyan), e unul dintre cei mai valoroși jucători tineri. L-am antrenat și eu.

A jucat 10 minute cu Islanda. Ei sunt obligați să facă armata și e un club făcut doar pentru cei care fac armata, în liga a doua (n.r – BKMA Yerevan) . Toți copiii joacă acolo. După acești doi ani va reveni la Ararat-Armenia (n.r – echipa de care aparține). Selecționerul mereu a avut cuvinte de laudă la adresa copilului, juca la toate grupele de juniori. A și avut sânge să-l debuteze! Niciun antrenor din Armenia nu l-ar fi debutat acum, mai ales că el nu joacă titular la Ararat-Armenia. E un copil foarte talentat”, a mai spus Zmeu.

Zmeu a oferit și un pronostic pentru partida de miercuri. El crede că duelul va fi dificil pentru români și foarte echilibrat, dar este de părere că tricolorii se vor impune cu 2-1.

„Sincer? Aș vrea foarte mult să câștigăm, chiar dacă Armenia mi-e foarte apropiată, pentru că am mulți prieteni. Sper ca România să bată, pentru că are nevoie mare de puncte. Oricum, am și pașaport românesc, am și mulți prieteni acolo, sunt foarte apropiat de voi. 2-1 pentru România!”, a concluzionat fostul vasluian.


  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 1,93 este cota pentru „2 solist” la meciul Armenia – România. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT