Universitățile trebuie să afle că vor rămâne fără bani, mai exact finanțare federală, dacă vor mai permite proteste ilegale de tipul celor ”Palestina liberă”. Cât pentru studenții care vor participa la astfel de proteste, cei străini vor fi deportați, iar studenții americani pot să ajungă după gratii după ce vor fi exmatriculați.
”Toate finanțările federale se vor OPRI pentru orice colegiu, școală sau universitate care permite proteste ilegale. Agitatorii vor fi închiși/sau trimiși definitiv înapoi în țara din care au venit. Studenții americani vor fi expulzați definitiv sau, în funcție de infracțiune, arestați. FĂRĂ MĂȘTI! Vă mulțumim pentru atenția acordată acestei probleme”, a transmis Donald Trump pe Truth Social.
Mesajul este clar adresat celor care au protestat în trecut în campusurile universităților americane, în special pentru a susține cauza palestiniană. Anunțul vine în contextul în care Donald Trump vrea să facă o serie de anunțuri ”importante” ”la noapte”. Speculații există deja că Donald Trump ar putea să abordeze subiecte sensibile precum ieșirea din NATO a SUA, dar și anexarea Cisiordaniei sau Fâșiei Gaza de către Israel.
Administrația lui Donald Trump a avertizat și în trecut universitățile cu privire la reduceri ale finanțării federale pentru instituțiile academice, dacă acestea continuă cu programele de diversitate, echitate și incluziune pe care noul președinte american a încercat să le demonteze în primele zile ale mandatului.
Trump a emis ordine executive de la preluarea mandatului pe 20 ianuarie pentru a demonta programele de tip DEI în guvernul federal și sectorul privat. Susținătorii drepturilor spun că programele DEI ajută la ridicarea comunităților marginalizate prin abordarea inechităților istorice. Trump și aliații săi numesc programele antimerit și discriminatorii împotriva oamenilor și bărbaților albi.
”Departamentul (de Educație) intenționează să ia măsurile adecvate pentru a evalua conformitatea cu statutele și reglementările aplicabile pe baza înțelegerii cuprinse în această scrisoare, începând în cel mult 14 zile de la data de astăzi, inclusiv cerințele antidiscriminare care sunt o condiție pentru a primi finanțare federală”, a transmis Departamentul Educației într-o scrisoare.
”Instituțiile care nu respectă legea federală privind drepturile civile se pot confrunta, în conformitate cu legea aplicabilă, cu o potențială pierdere a finanțării federale”, mai este menționat în scrisoare, conform Forbes.com.
Programele DEI au făcut parte din eforturile de a promova diversitatea la locul de muncă pentru a asigura o reprezentare echitabilă pentru grupurile considerate istoric marginalizate, cum ar fi afro-americanii, membrii comunității LGBTQ+, femeile, persoanele cu dizabilități și alte minorități etnice din Statele Unite.
Eforturile DEI au accelerat, inclusiv în sectorul privat, în 2020, după uciderea lui George Floyd. Bărbatul afro-american fusese ucis de un polițist alb care l-a sufocat cu genunchiul pe gât. Acel incident a dat naștere mișcării Black Lives Matter și multe orașe americane au fost cuprinse de proteste și haos.