Giuleștenii se pregătesc de un nou sezon de Superligă. Acționarul majoritar al clubului, Dan Șucu, a luat măsuri după dezastrul din playofful trecut. Staff-ul Rapidului a fost aproape în totalitate schimbat.
Ultimul nume care s-a alăturat Rapidului este Viorel Moldovan. El va ocupa funcția de președinte al clubului, rol îndeplinit în trecut de Daniel Niculae. El va trebui să asigure stabilitatea la echipa care a lipsit sezonul trecut.
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a discutat despre numirea lui Viorel Moldovan la Rapid. MM este de părere că mutarea va fi una benefică pentru giuleșteni, întrucât este un om care impune respect.
„Mă bucur, e un om pe care-l respect, l-am respectat mereu și care impune respect. N-aș putea să mă cert cu Viorel Moldovan și nu cred că o să fac. Ne contrazicem, dar nu cred că ajungem acolo.
Eu nu m-aș fi gândit la asta pentru că nu mă așteptam să ajungă președinte. Vio începe o muncă destul de grea și s-ar putea să fie și plictisitoare la un moment dat”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.
Viorel Moldovan este un om extrem de respectat în Giulești. Acesta a jucat 40 de meciuri în tricoul Rapidului în sezonul 2006-2007 și a înscris 15 goluri. De asemenea, a stat pe bancă la echipa în stagiunea 2013-2014. Moldovan a fost selecționerul naționalei României U21.
De serviciile lui Moldovan s-au interesat și oficialii celor de la Dinamo. Florin Prunea a dezvăluit la Digi Sport că fostul fotbalist a fost în discuții cu “câinii roșii”, însă a decis să aleagă Rapidul, întrucât acolo este mai multă stabilitate.
„Știam de acum două zile. El a avut de ales, nu a fost doar Rapid. A avut de ales între Rapid și Dinamo. A fost ofertat și de Dinamo. Chiar mi-a cerut un sfat. Este prima dată în ipostaza de conducător, și-a ales și un alt drum.
I-am spus cam cum văd eu lucrurile, eu zic că este un câștig pentru Rapid. Are libertate totală pentru partea sportivă. Adică, antrenori, jucători și tot ce înseamnă partea sportivă. Deși antrenorul a venit înaintea lui, mi-a spus că-și asumă aceste lucruri. Adică, nu-l poate da afară pe Lennon, dar poate să-și pună punctul de vedere”, a afirmat Florin Pruna.