News

Avertizare meteo de cod galben! Cinci județe vor avea parte de ploi serioase

Avertizare meteo de cod galben pentru cinci județe din partea estică a țării
16.10.2021 | 10:46
Avertizare meteo de cod galben Cinci judete vor avea parte de ploi serioase
ADVERTISEMENT

Administrația Națională de Meteorologie a transmis un avertisment de cod galben pentru cinci județe. Intervalul de valabilitate începe de pe 16 octombrie, de la ora 10 și ține până pe 17 octombrie, la ora 8 dimineața.

Dacă ne raportăm la fenomenele vizate atunci vom avea parte de ploi însemnate cantitativ.

Avertizare meteo de cod galben în 5 județe!

În intervalul menționat, în sudul, estul și centrul țării va continua să plouă, iar în sud-est ploile vor fi însemnate cantitativ și se vor acumula cantități de apă ce vor depăși local 25…30 l/mp și izolat 35…40 l/mp în sud-estul Munteniei și în sudul Dobrogei.

ADVERTISEMENT

Ploi, în general moderate cantitativ (10…20 l/mp) se vor semnala local în restul Munteniei și pe arii restrânse în Oltenia și sudul Moldovei.

În regiunile sud-estice temporar vântul se va intensifica, cu viteze de 45…55 km/h.

În București, vremea va fi închisă și deosebit de rece pentru mijlocul lunii octombrie. Temporar va ploua și se vor acumula cantități de apă în general de 10…15 l/mp.

ADVERTISEMENT

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări îndeosebi pe parcursul zilei, când se vor atinge viteze de 40…45 km/h. Temperatura maximă va fi de 12…13, iar cea minimă de 8…9 grade.

La munte, în mare parte a intervalului, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit, astfel temperaturile maxime se vor situa în medie între 2 și 5 grade, iar cele minime în general între -3 și 0 grade.

ADVERTISEMENT

O ușoară încălzire a vremii este posibilă în perioada 20-24 octombrie, când media maximelor va tinde spre 7…8  grade, iar cea a minimelor spre 1…2 grade.

În prima săptămână, temporar vor fi precipitații moderate sau local chiar însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare pe creste, în timp ce la altitudini mai joase se vor semnala ploi, dar trecător și lapoviță sau ninsori.

ADVERTISEMENT

După data de 17 octombrie, doar pe arii restrânse va mai ploua slab cantitativ.

Tags: