Life

Aviv, fiul Monicăi Anghel, victima bullingului. Cum a reacționat cântăreața 

Monica Anghel are un fiu în vârstă de aproape 12 ani, care din păcate a trecut prin momente dificile în instituția de învățământ unde a învățat până de curând.
15.07.2022 | 16:34
Aviv fiul Monicai Anghel victima bullingului Cum a reactionat cantareata
Aviv, băiatul artistei Monica Anghel, momente dificile la școală. Prin ce a trecut. Sursa foto: Instagram.com
ADVERTISEMENT

Aviv a fost victima bullingului o perioadă destul de lungă. Cântăreața a reacționat imediat cum a aflat prin ce trece băiatul său și a luat atitudine. Vedeta a luat o decizie importantă pentru creșterea și dezvoltarea acestuia.

Aviv, băiatul artistei Monica Anghel, momente dificile la școală. Prin ce a trecut

Monica Anghel i-a oferit fiului său, Aviv, o educație aleasă, dar cu toate astea nu a fost scutit de probleme la școală. Băiatul în vârstă de circa 12 ani a fost victima bullingului, fiind agresat frecvent de colegii de clasă.

ADVERTISEMENT

„Am o întrebare. Ce ar trebui să facem noi ca părinți în condițiile în care copilul vine acasă și este exasperat de bullying?”, a vrut să știe artista în emisiunea Consilier de vedetă de la Kanal D.

Cântăreața a primit și un răspuns din partea psihologului Felicia Akkaya, care a precizat că aceste neplăceri vor fi mereu prezente în rândul adolescenților. Se pare că niciun agresor nu-și dă seama de problema pe care o cauzează.

ADVERTISEMENT

Soluția terapeutului este de a sta de vorbă cu propriul copil pentru a-i explica că lucrurile care i se spun nu sunt adevărate și că sunt două părți ale problemei. Una în care sunt copii buni și alta în care sunt cei „frustrați, dezamăgiți, neînțeleși”.

Din păcate, numărul copiilor agresați este tot mai mare în ultimii ani, în special în unitățile de învățământ. Asta a simțit și Aviv pe propria piele, însă mama sa a luat o decizie radicală care l-a ajutat enorm.

ADVERTISEMENT

Monica Anghel, decizie importantă legat de fiul său

Monica Anghel transmitea în urmă cu numai câteva luni că a luat o hotărâre importantă în ceea ce-l privește pe fiul ei, Aviv. Mai exact, artista l-a transferat la altă unitate de învățământ, unde are parte de un mediu primitor.

Băiatul actriței din serialul Strada speranței face parte dintr-un colectiv unde nu este bruscat sau jignit, așa se întâmpla până de curând.

ADVERTISEMENT

În plus, Aviv beneficiază de tot suportul din partea mamei sale, care este foarte protectivă în privința lui și are grijă să-i ofere o educație extraordinară.

ADVERTISEMENT