News

Avocații și notarii ar putea comunica securizat cu ajutorul STS. Servicii gratuite ale statului cu dedicaţie pentru privaţi

14.07.2020 | 17:35
Avocatii si notarii ar putea comunica securizat cu ajutorul STS Servicii gratuite ale statului cu dedicatie pentru privati
ADVERTISEMENT

Un grup de senatori a inițiat un proiect prin care Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) și Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (UNNPR) sunt incluse pe lista instituțiilor care beneficiază de rețele securizate de telecomunicații asigurate de Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Avocații și notarii ar deveni astfel primele profesii liberale care obțin acest privilegiu rezervat până acum doar unor instituții importante ale statului român.

ADVERTISEMENT

Proiectul de lege depus la Camera Deputaților a fost inițiat de un grup de cinci senatori: Robert Cazanciuc (PSD), Adrian Diaconu (PSD), George-Edward Dircă (USR), Daniel Fenechiu (PNL) și Nicoleta Pauliuc (PNL), ultimii trei fiind de profesie avocați.

Avocații  și notarii, în aceeași categorie cu Președinția și Guvernul

Inițiativa legislativă constă într-o simplă modificare a unei anexe la Legea de organizare și funcționare a STS, anexă în care sunt menționate instituțiile care beneficiază de rețele de telecomunicații speciale: Parlamentul, Președinția, Guvernul, instituțiile din domeniul apărării, siguranţei naţionale şi ordinii publice, autoritatea judecătorească (Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii), Curtea de Conturi, Curtea Constituțională, organele de conducere din cadrul organismelor și al unor organisme neguvernamentale de interes național.

ADVERTISEMENT

În anul 2015, lista a fost extinsă cu ”administraţia publică centrală şi locală şi/sau unităţile aflate în subordinea, în administrarea sau sub autoritatea acesteia care desfăşoară activităţi de interes public naţional.” Prin acest proiect de lege, vor intra pe listă și organizațiile profesionale ale avocaților și notarilor.

Unul dintre inițiatori, George Dircă, susține că rețele securizate furnizate de STS vor fi doar cele care vor permite UNBR și UNNPR să-și țină adunările generale în regim de videoconferință. ”Exact cum STS oferă servicii de videconferință pentru prefecți și Guvern, așa vor fi și serviciile pentru adunările generale”, a declarat senatorul pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

El a argumentat că acest lucru este necesar întrucât Zoom sau celelalte aplicații pentru videconferințe au vulnerabilități de securitate în fața unui eventual atac cibernetic.

Noi am discutat deja cu cei de la STS și au spus că sunt de acord”, a adăugat George Dircă.

Pe de altă parte, în expunerea de motive a proiectului  de lege sunt invocate și considerente legate de reducerea costurilor cu asistența juridică oferită de către avocați:

ADVERTISEMENT

”Este necesară modificarea și completarea legii care să aibă următoarele efecte pentru sistemul judiciar, profesiile juridice și justiție, în general:
scăderea costurilor și asigurarea serviciilor conexe în situații care, în mod obiectiv, nu permit deplasarea sau prezența într-un anumit loc, dar care necesită asistență juridică;
-dezvoltarea conexiunii dintre profesiile juridice conexe;
-conturarea unui mediu integrat pentru justițiabili, sistemul judiciar și profesiile juridice conexe care să contribuie la înfăpătuirea justiției ca serviciu public.”

Inițiator: ”Avocații deservesc un interes public”

Întrebat dacă se justifică includerea asociațiilor avocaților și notarilor printre instituțiile publice care beneficiază de serviciile STS, senatorul George Dircă a răspuns: ”Baroul București, de exemplu, nu este instituție publică? Avocații deservesc un interes public. Cum ar fi situația în care unei persoane îi este asigurat în mod gratuit un apărător în cazul unui proces penal dacă nu are bani să plătească un avocat. Noi, avocații, suntem asimilați funcționarilor publici. De exemplu, în cazul comiterii unei infracțiuni se aplică aceeași majorare de pedeapsă precum la funcționarii publici”.

Dacă proiectul va fi adoptat, securizarea videconferințelor dintre avocați și notari va fi suportată din bugetul STS. De menționat este faptul că Legea avocaturii permite ca fiecare barou să aibă buget și patrimoniu propriu, constituite din contribuțiile avocaților, iar patrimoniul poate fi folosit la activități producătoare de venituri. Același lucru este valabil și în cazul notarilor publici.

ADVERTISEMENT