News

Avocatul Poporului, control de amploare la penitenciarul unde e închisă Elena Udrea. Sunt verificate condițiile medicale

Elena Udrea a fost adusă din Bulgaria, joi, 16 iunie, și închisă la Penitenciarul Târgșor. La o săptămână distanță, Avocatul Poporului a trimis un control de amploare la închisoarea unde va sta fostul ministru.
23.06.2022 | 17:11
Avocatul Poporului control de amploare la penitenciarul unde e inchisa Elena Udrea Sunt verificate conditiile medicale
Control amplu la Penitenciarul Târgșor, unde este închisă Elena Udrea. Decizia, luată de Avocatul Poporului. Sursa foto: colaj Fanatik / Hepta
ADVERTISEMENT

Elena Udrea a fost adusă în urmă cu șapte zile în România. Ea a fost deja încarcerată la Penitenciarul Târgșor, acolo unde va executa pedeapsa de 6 ani de închisoare primită în dosarul Gala Bute.

Control amplu la Penitenciarul Târgșor, unde este închisă Elena Udrea. Decizia, luată de Avocatul Poporului

În cursul acestei zile, Avocatul Poporului a cerut măsuri urgente legate de asistența medicală în Penitenciarul de femei Ploiești – Târgșoru Nou, aici fiind demarat deja un control de amploare, anunță România TV.

ADVERTISEMENT

Reamintim că în 2021, cu un an înainte ca Elena Udrea să fie condamnată, definitiv, la 6 ani de detenție, o comisie de la Avocatul Poporului a mers în inspecție la închisoarea pentru femei, pentru a stabili în ce condiții stau condamnatele.

În ultimii ani, mai multe femei care își ispășesc pedeapsa aici ar fi încercat să se sinucidă. În plus, o bună parte din deținutele care au primit îngrijiri medicale la Târgșor au avut mai apoi nevoie să fie transportate la unități medicale, ajungând acolo cu complicații.

ADVERTISEMENT

Verificările de atunci au stabilit că penitenciarul nu era supraaglomerat, iar deținutele erau implicate în activități de reintegrare socială. Pe de altă parte, comisia a descoperit mai multe probleme legate de calitatea asistenței medicale pentru femeile condamnate.

”Este imperios necesară angajarea de urgență a unui medic de medicină generală/medic de familie cu program zilnic 5/7 zile pe săptămână, altfel consider că trebuie evaluată oportunitatea relocării deținutelor cu afecțiuni cronice în alte unităti penitenciare, mai ales în cazul celor cu decompensări/complicații frecvente sau cu risc de a dezvolta rapid complicații grave (HIV/SIDA, alte imunodeficiențe și insuficiențe de organe în fază avansată de evoluție)”, se arăta în raportul Avocatului Poporului.

ADVERTISEMENT

Condițiile din penitenciarul în care este închisă Elena Udrea

La mijlocul acestei luni, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) anunțat, într-un comunicat, că fostul ministru va avea la dispoziție un spațiu de cel puțin 4 metri pătrați, apă potabilă în permanență și apă caldă cu program.

De asemenea, Udrea va putea face, în fiecare zi, plimbări în aer liber timp de două ore sau chiar de trei ore, dacă nu optează pentru regim de muncă.

ADVERTISEMENT

În celulă, Elena Udrea va sta singură, fie alături de femei care au comis fapte asemănătoare și ar fi păzită de mai mulți polițiști de penitenciar.

”Statutul de persoană care necesită protecție presupune participarea la toate activitățile din penitenciar (inclusiv munca – dacă fostul politician optează pentru această posibilitate) cu asigurarea gradului necesar de protecție, atât din punct de vedere al demnității umane, cât și al siguranței proprii”, informa sindicatul lucrătorilor din penitenciare.

ADVERTISEMENT
Tags: