Prima sesiune a examenului de bacalaureat din 2019, începută pe data de 3 iunie, a pus astăzi punct probelor orale, odată cu testarea referitoare la competențele și cunoștințele acumulate de absolvenții de liceu, într-o limbă de circulație internațională.
Zeci de mii de elevi ai claselor a XII-a din întreaga țară au susținut în cursul zilei de miercuri ultima probă orală a examenului maturității, care le pune la încercare competențele lingvistice. Astfel, cei pentru care engleza nu este unul dintre punctele forte, au avut posibilitatea de a opta pentru limba franceză. În ceea ce privește subiectele, Ministerul Educației a dat publicității un model cu cerințe asemănătoare similare celor primite în ziua testării propriu-zise.
Totodată, pe site-ul edu.ro, sunt disponibile pentru descărcare și baremele de corectare a subiectelor probelor lingvistice, la finalul cărora profesorul examinator va acorda fecărui elev în parte, unul dintre cele trei calificative:ultilizator mediu, avansat sau experimentat.
De îndată ce probele orale vor lua sfârșit, elevii claselor a XII-a care susțin examenul de bacalaureat în acest an, vor trece prin emoțiile testărilor scrise scrise. Astfel, pe data de 1 iulie, absolvenții de liceu sunt așteptați în sălile de susținere a examenelor, pentru prima probă scrisă, în care le vor fi testate cunoștințele la Limba și Literatura Română. Miercuri, 3 iulie, este programată proba la Matematică, pentru profilul real real, în vreme ce elevii care au urmat un liceu de profil umanist, vor avea parte de o testare la disciplina Istorie.
În ceea ce privește ultima probă scrisă, există posibilitatea alegerii diciplinei, în funcție de profilul liceului absolvit. Prin urmare, pe 4 iulie 2019, se va putea opta între Fizică, Chimie, Biologie, sau Informatică, pentru profilul real, în vreme ce umaniștii vor avea de ales între Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie.
Au fost date publicității și o serie de reguli, în vederea bunei desfășurări a examenului de maturitate. Astfel, printre obiectele pe care elevii nu au voie să le aibă asupra lor în sala de examen se numără: telefoane mobile, căști audio ,mijloace electronice de calcul sau de comunicare, ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete, manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne,lucrări ale altor candidați sau orice tip de document ce ar putea fi folosit pentru rezolvarea subiectelor.
„Accesul absolvenților de liceu în sălile de examen are loc între orele 7:30-8:30, iar examenele încep la ora 9:00. Candidații care au telefoane mobile, culegeri, manuale, notițe sau orice alte materiale cu care nu au voie să intre în examen vor primi un plic în care să le introducă și le pun în sala de depozitare a obiectelor personale” , se arată în Metodologia întocmită de Ministerul Educației.