Profesorii au început protestele, fiind nemulțumiți de schimbările din educație după măsurile implementate de Guvernul Ilie Bolojan. Miercuri, 30 iulie, circa 200 de cadre didactice din mai multe zone ale țării s-au adunat în fața Ministerului Educației și Cercetării.
Profesorii spun că vor continua să protesteze aproape zilnic dacă nu le vor fi ascultate nemulțumirile. De asemenea, cadrele didactice cer demisia ministrului Daniel David și amenință că vor bloca sesiunea din toamnă a examenului de Bacalaureat.
„Înarmați” cu pancarte, salariații din învățământ și-au exprimat nemulțumirile: „Jos, jos, jos, ministru mincinos!”/ „David, imi plătești tu ratele?” , „Demisia”/ „Legea nr. 141/2025=Falimentul Eucației”/ „Viitorul este în clase, nu-l distrugeți cu legi stupide”, arată HotNews.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, profesorii vor protesta aproape zilnic, conform următorului program transmis de edupedu.ro:
Mai mult, pe 8 septembrie, chiar în prima zi a anului școlar 2025-2026, va avea loc un protest de amploare, în București, la care sunt așteptați peste 30.000 de salariați din învățământ.
Profesorii sunt nemulțumiți de măsurile fiscale luate de Guvernul Bolojan pentru reducerea deficitului bugetar, măsuri care afectează și sistemul de învățământ. Printre acestea se numără creșterea normei didactice, comasarea școlilor și reducerea plății cu ora.
Sindicaliștii susțin că aceste măsuri vor bloca sistemul de învățământ. Totodată, aceștia îl acuză pe ministrul educației, Daniel David, că a jignit cadrele didactice și nu a comunicat cu salariații din învățământ.
„Modul în care a comunicat domnul ministru, în special în ultimele două luni, a fost devastator. Este fără precedent ca un ministru al educației naționale să aibă un astfel de mod de comunicare. Jigniri, ofense aduse angajaților din învățământ. Dacă am merge pe mesajul dus de domnul ministru, se pare că învățământul românesc e cel mai slab din lume.
Tocmai pentru acest mod de a comunica, abuziv, agresiv, cu minciunile pe care le-a proferat pe parcursul mandatului său, credem că domnul ministru trebuie să plece. Nu mâine, azi”, a spus Laviniu Lăcustă, liderul sindicatului USLIP Iași, potrivit HotNews.