Sport

Baiaram, înger și demon pentru Universitatea Craiova! Aceeași fază: ratare cu Levski, gol cu Petrolul! Verdictul lui Rodion Cămătaru

Ștefan Baiaram s-a întâlnit cu două faze aproape identice în două meciuri consecutive, dar, din păcate pentru olteni, în meciul cu adevărat important nu a reușit să înscrie. Opinia lui Rodion Cămătaru
02.08.2026 | 12:40
Baiaram inger si demon pentru Universitatea Craiova Aceeasi faza ratare cu Levski gol cu Petrolul Verdictul lui Rodion Camataru
Ștefan Baiaram a înscris cu Petrolul dintr-o poziție asemănătoare cu cea din care a ratat contra lui Levski. Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Ștefan Baiaram (23 de ani) a înscris în debutul reprizei secunde în meciul U Craiova – Petrolul Ploiești după o fază foarte asemănătoare cu cea din partida retur cu Levski Sofia. Contra bulgarilor, internaționalul român nu a reușit să dea gol, iar Rodion Cămătaru a explicat de ce.

Ștefan Baiaram a învățat repede din greșeli! A înscris cu Petrolul dintr-o poziție asemănătoare cu cea din care a ratat cu Levski

Unul dintre obiectivele lui Ștefan Baiaram era acela de a evolua alături de echipa sa de suflet, Universitatea Craiova, în Liga Campionilor. Din păcate, visul oltenilor s-a încheiat prematur, în turul 2 de calificare, după ce nu a reușit să treacă de Levski Sofia, campioana Bulgariei.

ADVERTISEMENT

În meciul retur, de pe „Ion Oblemenco”, Ștefan Baiaram a ratat o ocazie uriașă, după ce s-a poziționat defectuos la o centrare pe care a primit-o în careu. La o fază aproape identică în meciul cu Petrolul, starul din Bănie a punctat, dând dovadă că a învățat rapid din greșeli. Din păcate, meciul cu adevărat important era cel cu Levski, deoarece era vorba despre o partidă eliminatorie, în timp ce golul cu prahovenii a venit deja la scorul de 2-0 pentru echipa lui Coelho.

Cum a explicat Rodion Cămătaru, legendarul atacant al Craiovei, ratarea lui Ștefan Baiaram

Deși în ochii simplului iubitor de fotbal fazele ar putea părea chiar identice, Rodion Cămătaru a explicat pentru FANATIK că situațiile sunt asemănătoare, însă sunt diferențiate de un factor important. După ce a analizat cele două faze, „Cami” ne-a făcut să înțelegem că poziția din meciul contra bulgarilor era mult mai dificilă, în timp ce în partida de sâmbătă seară a fost perfectă. În concluzie, legendarul atacant din Bănie este de părere că Baiaram și-a greșit poziționarea la faza din preliminariile Ligii Campionilor.

ADVERTISEMENT

„Da, Baiaram a avut acel gol cu capul acum, iar cu Levski, dintr-o poziție asemănătoare, a ratat. Totuși, nu știu dacă e o fază chiar așa la indigo. Cu Levski s-a aflat, totuși, într-o poziție nefavorabilă, care nu l-a ajutat deloc. Situația din meciul cu Petrolul i-a venit mănușă. Cu Levski nu s-a poziționat bine. Când a venit spre minge, a avut contactul și a sărit mingea din el, a dat în pământ, în timp ce acum a lovit mingea din plin.

ADVERTISEMENT

Știți, sunt fracțiuni de secundă acolo care fac diferența. Putem spune și că n-a fost să fie în acel meci. Ne aducem aminte că Baiaram a dat multe goluri cu capul și din situații mai complicate, parcă nu-ți vine să crezi. Dar așa e fotbalul, poți marca din situații imposibile și poți rata din situații super clare, poate chiar banale unele.

ADVERTISEMENT

Ce să mai, cu Levski nu a fost poziția lui favorabilă. Da, ocazia a fost mare, dar nu l-a prins bine deloc faza. O să mai învețe, pentru că are timp și o să mai rateze, pentru că așa e fotbalul”, a declarat Rodion Cămătaru, în exclusivitate pentru FANATIK.