Un tânăr de 16 ani din comuna Crevedia este ajutat de jandarmii din Dâmbovița să-și ridice o casă. Acesta a început construcția de unul singur, însă forțele de ordine au fost impresionate de povestea sa și îi oferă acum o importantă mână de ajutor.
Încă de pe 16 aprilie, atunci când au aflat povestea băiatului de 16 ani, cei de la Jandarmeria Dâmbovița au contribuit cu o serie de ajutoare pentru locuința pe care acesta dorește să o ridice.
Tânărul de 16 ani din satul Cocani, comuna Crevedia, a început să construiască o casă prin propriile forțe pentru a-și ajuta părinții, care sunt bolnavi.
Din banii oferiți din donații au fost cumpărate materiale de construcții pentru ca visul băiatului familiei Ștefan să devină realitate, anunță site-ul realitateadedâmbovita.
”Jandarmii dâmbovițeni au pus mână de la mână și astăzi, 16 aprilie, l-au vizitat pe Ștefan.
Am cumpărat materiale de construcții, însă mai sunt multe de făcut în curte până vom îndeplini visul lui Ștefan.”. Transmiteau, în data de 16 aprilie, cei de la Jandarmeria Dâmbovița, ce au fost impresionați de gestul adolescentului de doar 16 ani, ce se chinuia să ridice o casă de unul singur.
Miercuri, 22 aprilie, forțe din Jandarmeria Dâmbovița au fost detașate pe șantierul în care tânărul din Crevedia își ridică locuința. Jandarmii au pus mână de la mână și au ajutat la lucrările pentru ridicarea locuinței.
”Jandarmii l-au vizitat din nou pe Georgică Ștefan, tânărul în vârstă de 16 ani din satul Cocani, comuna Crevedia, care a început să construiască o casă prin propriile forțe pentru a-și ajuta părinții.
Din banii oferiți benevol au fost cumpărate materiale de construcții (BCA, cuie etc.) pentru ca visul mezinului familiei Ștefan să devină realitate.
Această acțiune de suflet va continua și în perioada următoare.” au scris cei de la Jandarmeria Dâmbovița, pe pagina de facebook a instituției, unde au fost postate si fotografii de la acțiune.
Tânărul Georgică (16 ani) a început ridicarea casei fără să ceară ajutor de la nimeni. Băiatul provine dintr-o familie numeroasă, cu 12 frați, el fiind cel mai mic. Toți frații s-au stabilit la casele lor, iar acum a venit rândul lui să demonstreze că poate răzbi în viață.
Părinții lui, Geta și Marian, nu mai sunt în forță să-l ajute, iar tatăl băiatului e nevoit să stea mai mult în casă după ce a suferit un atac vascular cerebral.
Puștiul poate fi ajutat de românii cu inimă mare la oricare din următoarele conturi: RO64RNCB0591123278690001 (LEI), respectiv RO37RNCB0591123278690002 cu precizarea „pentru Georgică Ștefan”.