Fiul cel mare al lui George Ogăraru ar putea deveni la fel de cunoscut ca tatăl său, fostul jucător la Steaua și Ajax Amsterdam. Eric concurează duminică, 9 februarie, pe scena X Factor.
Eric i-a impresionat pe jurații de la X Factor și mai ales pe Ștefan Bănică, unul dintre idolii săi din muzica rock and roll, pe care a iubit-o de când era mic. Directorul academiei clubului Steaua l-a privit cu lacrimi în ochi în momentul în care a intepretat pe scenă melodia „Born to be wild”.
„E o mare bucurie, dar este despre el, nu despre mine. Aș prefera ca atenția să se concentreze pe el. Este momentul și munca lui. Eric este la început de drum, dar este drumul lui și noi suntem mulțumiți că el este fericit! Nu am pus și nu voi pune niciodată presiune pe copii să facă altceva decât ceea ce își doresc ei cu adevărat.
Cred că atunci când îți descoperi pasiunea, nimic nu te poate opri să îți atingi obiectivul. Motivația trebuie mereu să vină din interior. Atât părinții, dar și copilul vor fi cu adevărat fericiți atunci când el și-a creat singur drumul lui!”, a declarat George Ogăraru în exclusivitate pentru FANATIK.
Fiul fostului fundaș dreapta al echipei naționale a României a povestit într-un interviu la X Factor mai multe despre pasiunea sa pentru muzică: „Voiam să fiu indepedent și să fac ceea ce îmi doresc: multă muzică. Vreau să îmi fac drumul meu și povestea mea.
Eu acuma sunt profesor de muzică la o școală particulară din Iași, de canto și chitară. Mai am și trupă și un proiect solo cu un chitarist mexican. Am făcut basking anul ăsta. Te simți ca și cum nu se uită nimeni la tine și în același timp se uită toată lumea la tine”.
Chiar dacă nu a făcut fotbal, Ogăraru l-a încurajat și susținut mereu pe Eric să își urmeze visul: „Un moment extraordinar pentru el și mă bucur să fiu alături de el. Văd în el pasiunea pentru muzică așa cum am avut eu pasiune pentru fotbal”.
Cariera de fotbalist a tatălui său la Ajax Amsterdam și apoi la FC Sion, i-a influențat traiectoria și lui Eric: „Am locuit în Olanda, am stat și în Elveția vreo doi ani. Și la un moment dat am zis că nu mai pot să mă mai mut. Vreau să rămân undeva și să mă stabilesc, să văd și eu cum este, să nu mai îmi pierd prietenii o dată la doi ani”.
Eric a făcut fotbal în copilărie, însă și-a dat seama că destinul și menirea sa e alta: „Da, sunt fiu de fotbalist. În familia restrânsă nu se cânta pe când am început eu. Am încercat și eu să fac fotbal, însă dădeam ba cu stângul în dreptul, ba cu dreptul în stângul. Nu mi-a fost sortit.
Verii mei, laolaltă cu unchiul meu, sunt muzicieni. În familia extinsă, am un cerc mare de muzicieni. Unchiul meu este chitarist și basist, iar verii mei cântă și predau tobe, pian, bas și altele. Înțeleg de la părinții mei că întotdeauna am fost atras de muzică, de când eram mic și puneam mana pe o chitara și dădeam „în gol”, a povestit puștiul într-un interviu pentru click.ro.
Fiul lui George Ogăraru a dezvăluit cum și-a descoperit pasiunea pentru muzica rock: „Fac muzică de aproape opt ani, din momentul în care am primit pentru prima dată un instrument cadou. A fost o chitară clasică, neagră. De acolo am dezvoltat în timp lucrurile. Tangența mea, inițierea, în muzica rock a fost pe cât timp încă eram în gimnaziu, în Olanda. Am avut o profesoară minunată care a avut ideea excelentă de a ne da un proiect cu deceniile în muzică, începând din anii 30′ până în 2010.
Eu am ales anii 50′. Am început cu trei artiști: Elvis Presley, Johnny Cash și Chuck Berry. După ce am terminat proiectul, am ascultat albume întregi de la fiecare artist. Am fost uimit că poate exista așa muzică.
Nu prea se asculta rock în jurul meu pe atunci, am fost fascinat. În scurt timp, am decis că vreau să și cânt, și peste ani această pasiune s-a conturat prin întemeierea primei mele trupe, Overload, cu care am cântat în Iași și Rădăuți trei ani”.
Eric a vorbit și despre muzicienii care l-au influențat: „Am nenumărați artiști pe care îi respect foarte mult. Primul ar fi Ronnie James Dio, care mi-a permis să înțeleg niște concepte și frazări în muzică și voce pe care le voi folosi veșnic. A fost o voce masivă care putea muta munți. Mulți alții se pot enumera precum: Elvis Presley, Chris Cornell, David Coverdale, Dino Jelusick, Daniel Heiman, și mulți alții”.
George Ogăraru i-a ghidat pașii chiar dacă fotbalul nu a fost pentru el: „Tatăl meu m-a învățat multe lecții personale despre viață și interacțiunea cu cei din jurul meu. El m-a învățat primele concepte de respect, iubire, exprimare a emoțiilor și multe altele. Cel mai important sfat primit a fost unul repetat, pe care mi l-a spus și la X Factor, parafrazez:
‘Muncește pentru ceea ce vrei, dă tot ce ai mai bun, iar apoi bucură-te și acceptă ce va veni. Restul nu mai este sub controlul tău’. În consecință, sunt pregătit să primesc orice îmi este dat. Poate nu totul va fi perfect dar e parte din proces”.
În privința presiunii numelui, Eric nu s-a lăsat niciodată afectat de asta: „Nu o resimt cu putere. Tata a fost întotdeauna atent să nu pună accent pe faima sa și pe lucrurile care au venit odată cu ea. Mi-a arătat devreme smerenia și importanța acesteia. Mi-a arătat că pasiunea reală pentru ceva, munca pentru un scop este mai presus decât unele momente petrecute căutând să îți satisfaci ego-ul cu oameni care te vor uita cândva”.
Când era mai mic, Eric era mereu însă interpelat în legătură cu urmarea unei cariere de jucător: „Știu că tata este cunoscut și mă bucur pentru asta. Când eram mai mic m-am simțit puțin eclipsat de acest lucru, atunci când oamenii din jur aduceau în discuție anumite întrebări în mod insistent. Spre exemplu: ‘Tu de ce nu joci fotbal?’, întrebare veșnică. Tata, însă, redirecționa discuția și am apreciat asta mereu”.
Ajuns la 20 de ani, Eric privește acum diferit lucrurile: „Odată cu timpul, am realizat că oamenii fac și ei ce pot mai bine. Nu m-a mai interesat așa mult de părerea lor. Asta mi-a permis să mă îndrept mai mult spre muzică. Mă bucur pentru fiecare victorie a lui tata și pentru mine acest nume mare a devenit un superb prilej de a livra ceea ce iubesc mai mult către și mai mulți oameni. Sunt susținut în această direcție. A luat câțiva ani de convingere, dar sunt susținut”.