Stiri sportive

Ilie Balaci ACCEPTĂ oferta CS U Craiova! Cu O CONDIŢIE

După ce directorul general al CS U Craiova, Pavel Badea, a declarat ieri, că îl aşteaptă alături la noul club pe Ilie Balaci (vezi detalii), Ilie Balaci a reacţionat, pentru FANATIK: "Mă...
06.12.2013 | 15:45
Ilie Balaci ACCEPTA oferta CS U Craiova Cu O CONDITIE

După ce directorul general al CS U Craiova, Pavel Badea, a declarat ieri, că îl aşteaptă alături la noul club pe Ilie Balaci (vezi detalii), Ilie Balaci a reacţionat, pentru FANATIK: “Mă aşteaptă ca ce? De imagine? Nu, merci! Îl au pe Gică Craioveanu. Ce, vor doi oameni pentru imagine? Meseria mea e de antrenor sau să îmi ofere postul de manager general, ca Alex Ferguson, Mourinho, dacă mă vor! El să coordoneze, el să antreneze, el să transfere. Şi vreau să-i mai spun lui Badea că eu nu am jucat doar cu CS Universitatea pe piept, am jucat şi cu leul pe piept. Aşa că la ora actuală, de imagine, e exclus să mă duc la CS!”

“Pentru mine Adrian Mititelu nu mai există, se crede un <<Arnold Schwarzenegger>> al Olteniei, dar să nu devină un <<Terminator>> al Olteniei!”

După ce săptămîna trecută Ilie Balaci şi Adrian Mititelu s-au contrat fără precedent (vezi detalii), fostul mare fotbalist a ţinut să ăncheie conflictul, din punctul său de vedere: “Pentru mine Adrian Mititelu nu mai există, se crede un “Arnold Schwarzenegger” al Olteniei, dar să nu devină un “Terminator” al Olteniei! M-a deranjat faptul că a întrebat sub ce echipă a lui Oblemenco am jucat eu? Am evoluat de la 15 ani vreo 30 de meciuri în echipa aia care a luat campionatul în 1974, iar dacă nu aveam valoare nici nu apucam să intru în vestiarul unde se echipa marele Ion Oblemenco. Mititelu în loc să se ocupe de bunul mers al echipei şi să facă rost de bani, văd că numai în procese o ţine. Din păcate, a devenit procesoman, iar dacă o va ţine aşa Craiova nu va ajunge bine. Mai bine să facă rost de bani pentru jucători, se vor duce de Sărbători cu buzunarele goale acasă. Lui însă îi arde de războaie.”

Laude pentru Mititelu junior!

Pe de altă parte, Balaci a ţinut să-l laude pe Adrian Mititelu junior, care a debutat în ultima etapă: “Vreau să-l felicit pe băiatul lui Adrian Mititelu, care la 16 ani şi ceva a debutat. Vreau să-i transmit lui Adrian să aibă mare grijă de acest copil, este extrem de talentat. Adiţă loveşte mingea cu ambele picioare. Acesta este tipul de fotbalist adevărat, care îi place lui Bălaci. În momentul de faţă nu prea sînt jucători la Craiova care să lovească balonul aşa cum o face copilul lui Adrian Mititelu. Eu spun că va putea ajunge peste Florin Costea, dar nu trebuie să i se urce la cap că este băiat de patron al unei echipe de fotbal. A debutat mai devreme ca mine, eu o făceam la aproape 17 ani, dar alţii erau fotbaliştii atunci…

foto> stiridesport.ro

stiridesportttt