Cristi Balaj a intervenit telefonic în cea mai recentă ediție de FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI. Președintele lui CFR Cluj a fost extrem de mâhnit după eliminarea dramatică a lui CFR Cluj din turul 2 preliminar al UEFA Europa Conference League și a pus tunurile pe Marius Șumudică.
Balaj a răbufnit după ce CFR Cluj a fost singura din cele patru echipe românești eliminată din preliminariile Conference League. FCSB, Farul și Sepsi au mers mai departe, iar ardelenii au rămas acasă, așa cum anticipa Marius Șumudică. Președintele fostei campioane l-a „distrus” pe antrenorul în vârstă de 52 de ani.
„Acum încearcă să găsească explicații. Eu îl înțeleg pe el. Cunoștea echipa Adana și din acest punct de vedere era normal să aibă acea declarație. Eu încerc să fiu cât se poate de realist. Nu știu dacă s-a bucurat sau nu că am pierdut la cum s-a exprimat sau a dat declarații despre CFR Cluj. Dar eu îl înțeleg pentru că Adana într-adevăr e un club foarte puternic, cu valori individuale, dar el nu știa ce echipă avem noi.
Știi cum e? La TV toți sunt mari antrenori. Au probleme doar atunci când activează. A fost dat afară de peste tot pe unde a fost. Păi nu își termină niciodată contractele, e dat afară de peste tot pe unde umblă.
O spune statistica, nu eu. Pentru că nu noi l-am dat afară. Se pare că el și-a pierdut respectul față de mine. Nu mai are același respect pe care îl avea când îl arbitram și a câștigat campionatul.
La cum vorbește… L-am auzit într-o intervenție la TV și m-a deranjat atitudinea lui. Era avocatul celor care i-au făcut și lui contractul la CFR Cluj. Spunea că nu a mai auzit de sume și să se dea 500 de mii de euro pe împrumut.
Nici eu nu am mai auzit să spună antrenorul că n-are clauză de reziliere și când e dat afară să apară clauza. Și dacă nu plătești 200 de mii de euro în 30 de zile să plătești 100 de mii de euro în plus. Păi și la cămătari dacă te duci pe stradă dai maxim 10%. Aia nu e dobândă, e cămătărie.
(n.r. – deci nu i-a ieșit lui Șumudică cu șanse zero) Doar acum? Dacă ne-am fi calificat nu aș fi spus nimic, pe cuvânt de onoare. Repet, și-a pierdut respectul față de mine la cum vorbește. Atunci când îl arbitram și a bătut-o pe FCSB la Giurgiu cu mine arbitru altfel mă saluta și își lăsa aplecat capul. Acum ne luăm la mișto.
Dacă ne-am fi calificat, mai mult ca sigur n-aș fi spus nimic. Probabil răbufnesc acum fiind și foarte supărat”, a declarat Cristi Balaj, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
Marius Șumudică a fost extrem de vehement înainte de dubla CFR Cluj – Adana Demirspor. Omul care i-a antrenat pe ardeleni în anul 2021 a transmis că echipa patronată de Neluțu Varga n-are nicio șansă în fața turcilor.
„Zero la sută! Nicio șansă nu are CFR-ul! Eu vorbesc valoric, știind ceea ce înseamnă Adana, știind atmosfera de pe stadion, știind valoarea jucătorilor”, a declarat Marius Șumudică, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, emisiunea numărul 1 sport din România, este LIVE și EXCLUSIV în fiecare zi de luni, marți și vineri, de la ora 10:30, pe site-ul FANATIK.RO. Pentru cei care nu pot să vadă în direct emisiunea FANATIK SUPERLIGA, aceasta va fi în premieră de la ora 17:30 pe canalul de Youtube Fanatik, dar și pe paginile de Facebook Fanatik și Horia Ivanovici Oficial.