Bale e tot mai aproape de Manchester United! Cât cere Real Madrid

Vicentiu Dinescu
in Fotbal international
29/03/2018, 10:16
Bale e tot mai aproape de Manchester United! Cât cere Real Madrid

Jose Mourinho a făcut o ofertă de 60 de milioane de lire sterline plus alte zece milioane bonusuri în schimbul internaţionalului galez, dar ”galacticii” au refuzat şi au venit cu alte două propuneri pentru Manchester United.

Preşedintele Realului, Florentino Perez, l-a informat pe Ed Woodward, vicepreşedintele executiv al lui Manchester United, că preţul lui Gareth Bale, în vârstă de 28 de ani, este unul fix, de 88 de milioane de lire sterline.

Bale are o mulţime de oferte

Boss-ul de pe Santiago Bernabeu a făcut şi o a doua propunere, anunţând că este dispus să-l cedeze pe atacantul galez în schimbul mijlocaşului francez Paul Pogba, aflat în conflict cu Jose Mourinho.

Manchester United nu este singura formaţie care-l vrea pe Gareth Bale, galezul fiind şi în vizorul formaţiilor Chelsea Londra, FC Liverpool, Tottenham Hotspur, Paris Saint-Germain, Bayern Munchen, dar şi al unui club din China.