Balint, afectat după incidentele de la Steaua – Rapid. “Le-am zis că nu mai pot!”

Iuliana Spirache   
in Fotbal intern
15/04/2018, 10:16
Balint, afectat după incidentele de la Steaua – Rapid. “Le-am zis că nu mai pot!”

Derby-ul CSA Steaua – Academia Rapid, scor 1-3, a avut parte şi de momente tensionate şi pline de agresivitate. Suporterii celor două formaţii s-au luat la bătaie în timpul partidei – vezi detalii, iar Gabi Balint a avut de suferit.

Gabi Balint a urmărit derby-ul CSA Steaua – Rapid din zona VIP, dar a plecat mult mai devreme de la meciul de pe “Arena Naţională”, acesta fiind afectat de aerul încărcat de gazele lacrimogene.

Gabi Balint, afectat după accidentele de la Steaua – Rapid. “Le-am zis că nu mai pot!”

”Au fost câteva incidente nedorite şi la un moment dat au fost petarde foarte multe. Aveai senzaţia că nu mai încetau. Din zona lojelor, de la VIP, unde am stat eu, am observat un mic grup care s-a bătut. Apoi, intervenţia jandarmilor a fost foarte dură, aici poate este de discutat sau aşa o fi procedura. Dar, au dat cu foarte mult gaz. Cu 10 minute înainte de final, eu nu am mai putut să stau. Aveam ochii înlăcrimaţi, ochii roşii, strănutam tot timpul. Eram cu colegii mei din generaţia Sevilla ’86 şi le-am spus că nu mai pot”, a dezvăluit Balint pentru o emisiune de sport.

“30-40 de oameni au generat acest conflict!” 

”Au fost 36.000 de spectatori, atmosfera din tribune a fost una frumoasă, coregrafii superbe ale ambelor galerii, dar iată cu au fost acele evenimente izolate. Am văzut de acolo, din înaltul tribunei, cum o doamnă cu copilul ei au fost victime colaterale, Până la urmă, 30-40 de oameni au generat acest conflict”, a mai spus Balint.

”Am fost şi eu la multe partide, cu miză şi mai mare ca acesta, dar organizare mai proastă ca acum nu am văzut niciodată. Păi, am văzut cum lumea circula nestingherită dintr-o parte în alta, de la o tribună la alta, am văzut şi în zona VIP persoane care nu aveau ce să caute acolo”, a mai spus Balint.