Fotbal international

Fără surprize la Zurich! Messi a cîştigat al cincilea Balon de Aur

UPDATE, ora 20:52 / Leo Messi a cîştigat al cincilea Balon de Aur. "Este o mîndrie să primesc din nou acest trofeu. Am fost şi eu în audienţă anii trecuţi, cînd s-a impus Ronaldo, acum a...
12.01.2016 | 00:05

UPDATE, ora 20:52 / Leo Messi a cîştigat al cincilea Balon de Aur. “Este o mîndrie să primesc din nou acest trofeu. Am fost şi eu în audienţă anii trecuţi, cînd s-a impus Ronaldo, acum a fost şansa mea. Vreau să le mulţumesc colegilor, este în primul rînd meritul lor”, a spus Messi.

UPDATE, ora 20:07 / Jill Ellis, SUA, a primit premiul de cel mai bun antrenor din fotbalul feminin.

UPDATE, ora 19:55 / A fost desemnată cea mai bună echipă din 2015, cu Luis Suarez între absenţii de marcă. Iată cum arată cel mai bun 11 din 2015: Neuer – D. Alves, S. Ramos, T. Silva, Marcelo – Iniesta, Pogba, Modrici – Neymar, Messi, Ronaldo.

UPDATE, ora 18:35 / Messi, Ronaldo şi Neymar şi-au făcut apariţia la gala de la Zurich. Surprinde vestimentaţia foarte “cuminte” a lui Messi, după ce în precedentele gale a ales costumaţii non-conformiste.

5b28cfa6-7ffe-4e83-92f6-eb5fe27e20cd

UPDATE, ora 17:35 / Messi, Ronaldo şi Neymar au ajuns deja la Zurich, pentru gala de decernare a Balonului de Aur. Iată ce au avut de spus cei trei pretendenţi la marea distincţie.

“Sînt fericit cu rezultatele obţinute şi golurile pe care le-am marcat. Dar trebuie să le mulţumesc în primul rînd colegilor mei. Nu vreau să mă compar cu Messi şi Ronaldo, ei au făcut şi încă fac istorie”, a spus Neymar.

‘Mă bucur că am reuşit să îmi îndeplinesc obiectivele din 2015. Sîntem cu toţii încîntaţi de ceea ce am realizat la Barcelona. Nu îmi pot alege un anumit moment din 2015″, a declarat Messi.

“Pentru a obţine rezultate, trebuie să munceşti. Faptul că mă aflu aici pentru a opta oară consecutiv înseamnă mult. Avem cu toţii talent, dar fără muncă nu putem ajunge aici. Bat recorduri pentru că iubesc fotbalul”, a spus Ronaldo.

UPDATE, 11 ianuarie, ora 13:36 / Messi va avea o nouă costumaţie trăznită la decernarea Balonului de Aur, unde urmează să fie desemnat cîştigător.

Costumul lui Messi este creat de un modovean, Alexandru Zislis, fost fotbalist. Zislis are 30 de ani si a jucat in Moldova la FC Costuleni si Seriff Tiraspol. A plecat apoi in Italia, la o echippa de Liga a 4-a. A lucrat apoi într-un bar, de unde a ajuns să muncească la un magazin de haine, unde a fost remarcat de directoarea celebrei firme care îl îmbracă pe Messi.

Cristiano Ronaldo, Leo Messi şi Neymar se bat pentru Balonul de Aur 2015. Argentinianul e favorit, însă Neymar şi Ronaldo au şi ei argumentele lor.

Balonul de Aur reprezintă cel mai important trofeu individual din fotbal. Jucători, antrenori şi ziarişti din întreaga lume votează cel mai bun jucător dintr-un an calendaristic. Finaliştii din 2015 sînt Leo Messi, Cristiano Ronaldo şi Neymar da Silva Santos Junior.

Cîştigătorul se va decide într-o gală „de gală” la Zurich, luni, 11 ianuarie. Şi în acest an este o „afacere” între jucătorii de la Real Madrid şi FC Barcelona. Din anul 2008 şi pînă acum, Balonul de Aur a avut doar doi posesori: Leo Messi şi Cristiano Ronaldo. Rivalitatea acerbă dintre cei doi are la bază şi acest trofeu.

Argentinianul are 4 titluri, record absolut, în timp ce Ronaldo deţine 3 trofee, fiind cîştigătorul en-titre al premiului. Neymar e considerat urmaşul lui Messi la Barcelona şi dacă nu va obţine Balonul de Aur în acest an, specialiştii sînt de părere că e jucătorul care are cele mai mari şanse pe viitor să îşi adjudece cel mai important trofeu individual.

Spre deosebire de Ronaldo (30 de ani) şi Messi (28 de ani), Neymar are doar 23 de ani, fiind căpitanul naţionalei Braziliei şi unul dintre cei mai importanţi jucători de la Barcelona.

Ronaldo

Campionul en-titre

Cristiano Ronaldo a fost şi în acest sezon cel mai bun jucător al Realului. Clubul „galacticilor” a ratat însă toate obiectivele, nereuşind nici un trofeu în 2015, dar portughezul a bifat cîteva recorduri personale în ultimul an. A devenit cel mai bun marcator din istoria lui Real Madrid: 325 de goluri pentru clubul „blanco”. CR7 a marcat 16 goluri în 2015 în Liga Campionilor, cele mai multe într-un an calendaristic. Ronaldo a cîştigat ultimele două Baloane de Aur, însă specialiştii îl creditează cu puţine şanse la trofeu în acest sezon, în special din cauza faptului că performanţele lui Real Madrid au fost palide, spre deosebire de 2014. La echipa naţională, Ronaldo a fost din nou ca o locomotivă. Portugalia s-a calificat de pe primul loc în grupă la Euro 2016 şi datorită evoluţiilor foarte bune ale superstarului portughez.

Messi

Recordman-ul

Leo Messi este singurul fotbalist care a cîştigat Balonul de Aur de 4 ori şi acum se pregăteşte pentru al 5-lea. Starul argentinian a avut un 2015 extraordinar. Messi a cîştigat cu Barcelona 5 trofee anul trecut, singurul ratat fiind Supercupa Spaniei, pierdută în faţa lui Bilbao. Messi a marcat 52 de goluri în 2015 în toate competiţiile, fiind al doilea din lume la acest capitol după Ronaldo, care a marcat un total de 57 de goluri. Un alt record impresionant e că Messi a marcat în 5 dintre cele 6 finale disputate anul trecut. Doar în finala Ligii Campionilor contra lui Juventus nu a înscris, însă golurile de atunci ale lui Rakitic, Suarez şi Neymar au adus trofeul Ligii la Barcelona. La echipa naţională, Messi a suferit un nou eşec dureros. După finala Cupei Mondiale pierdută în faţa Germaniei în 2014, în 2015 Messi&comp. au pierdut şi ultimul act al Copei America, la penalty-uri, în faţa naţionalei chiliene.

Neymar

Noua senzaţie

La 23 de ani, brazilianul e pentru prima dată între finaliştii pentru „Balonul de Aur”. A explodat în sezonul trecut, ridicîndu-se la nivelul lui Messi. A marcat 39 de goluri, încheind stagiunea cu un gol în finala Ligii Campionilor, cîştigată cu 3-1 împotriva lui Juventus. Cu acea reuşită, Neymar a devenit singurul jucător din lume care înscrie atît în finala Ligii Campionilor, cît şi în finala Copei Libertadores, trofeu pe care l-a cîştigat în 2011. În actualul sezon, Neymar e al doilea golgheter din Primera Division, cu 14 goluri. La echipa naţională, Neymar nu a avut un an reuşit. Echipa a fost eliminată încă din sferturile Copei America, la penalty-uri cu Chile. În aceste zile, Neymar e unul dintre cei mai doriţi jucători din lume, Manchester United fiind gata să plătească 190 de milioane de euro în schimbul brazilianului în perioada de mercato din iarnă.

Români

Hagi, locul 4 în 1994

Cea mai bună clasare a unui român la „Balonul de Aur” a fost în 1994. Atunci, Gică Hagi a fost pe locul 4, cu 68 de puncte. Românul juca la acea vreme la FC Barcelona şi a declarat că ar fi avut şanse chiar să cîştige trofeul dacă meciul împotriva Suediei de la CM 1994 avea alt deznodămînt: „Eram pe primul loc în clasamentul jucătorilor pînă la meciul cu Suedia, dar am pierdut pentru că am ratat calificarea în semifinale”, povestea Hagi. În 1994, Balonul de Aur a fost cîştigat de bulgarul Hristo Stoicikov. Ultima dată cînd un român a intrat în cursa pentru trofeu a fost în 2003, cînd Adrian Mutu a încheiat pe locul 22, cu 1 punct. De atunci, nici un compatriot de-al nostru nu a mai fost nominalizat în primii 100 de jucători de fotbal din lume.

Cîştigători

Monopol Messi – Ronaldo

7 dintre ultimele 10 ediţii au fost cîştigate de Leo Messi (4 titluri) şi Cristiano Ronaldo (3 titluri). Portughezul are în acest an ocazia să îl egaleze pe Messi, însă şansele sînt destul de mici, avînd în vedere că argentinianul a reuşit să cîştige aproape tot cu Barcelona anul trecut.

Ultimii 10 cîştigători:

2014: Cristiano Ronaldo

2013: Cristiano Ronaldo

2012: Lionel Messi

2011: Lionel Messi

2010: Lionel Messi

2009: Lionel Messi

2008: Cristiano Ronaldo

2007: Kaka

2006: Fabio Cannavaro

2005: Ronaldinho

Controversă

Suarez, marele absent

Nu există an fără să existe o controversă în lupta pentru cel mai bun jucător din lume. Luis Suarez e cel de-al treilea membru al tripletei magice de la Barcelona, alături de Messi şi Neymar. Uruguayanul a avut la rîndul său un sezon excepţional, însă nu a prins finala de 3. Multe voci, inclusiv cea a lui Neymar, consideră că Suarez ar fi trebuit să fie în finala de 3 şi astfel superatacanţii Barcelonei s-ar fi duelat între ei pentru trofeu. În locul lui Suarez a fost ales Ronaldo în finală, decizia fiind criticată în termeni duri de o parte a presei, dar şi de fostul jucător al Barcelonei, actualmente la Bayern, Thiago Alcantara. Spaniolul de origine braziliană a declarat: „Suarez ar trebui să fie în finală alături de Messi şi Neymar. E cel mai bun trio din istorie. Finala trebuia să fie cu cei trei de la Barça”.

Antrenori

Păreri împărţite

Aşa cum se întîmplă în fiecare an, părerile sînt împărţite în ceea ce priveşte jucătorul care merită să primeasă Balonul de Aur. Selecţionerul Braziliei îi ţine partea elevului său de la naţională: „Neymar e pe val acum, avînd un rol de lider în echipă. Vremea lui a venit. Ronaldo nu mai e la nivelul de anul trecut, iar Messi a fost mult timp accidentat”. Selecţionerul Belgiei, Marc Wilmots, vine cu o propunere inedită pentru organizatori: „Pentru mine e imposibil să aleg. Toţi trei sînt formidabili, joacă în altă ligă. Cred că ar trebui să pună numele lor într-un joben şi cîştigătorul să fie tras las sorţi”. Poate cea mai acidă reacţie la adresa acestei competiţii a venit de la fostul mare fotbalist olandez Johann Cruyff: „Balonul de Aur? Cîţiva jurnalişti, antrenori şi jucători care îşi votează prietenii”.

Jucători

„Şi eu, şi Neymar ştim că Messi e cel mai bun”

Starurile din fotbal intervievate cu privire la cine ar trebui să cîştige Balonul de Aur nu s-au sfiit să îşi aleagă favoriţii. Luis Suarez a oferit poate cea mai interesantă declaraţie: „Şi eu, şi Neymar ştim că Messi e cel mai bun. Lumea ştie asta şi noi respectăm asta”. Starul elveţian Xherdan Shaqiri a declarat că duelul final se va da între Messi şi Ronaldo: „Cei doi sînt la aceaşi nivel acum şi lupta se va da între Messi şi Cristiano. Vom vedea cine va cîştiga, dar cred că Messi are un vîrf de bocanc avans”. Fostul internaţional brazilian Roberto Carlos a fost tranşant: „Cînd mă întreabă lumea de Messi sau de Ronaldo, tot timpul voi spune că Neymar e cel mai bun. Nu doar datorită golurilor marcate, ci şi pentru naturaleţea sa”, a spus fostul fundaş al lui Real Madrid.

1,06 e cota ca Leo Messi să cîştige Balonul de Aur

4 trofee are Leo Messi, record absolut

57 de goluri a marcat Cristiano Ronaldo în 2015, recordul anului

„Pariez pe Neymar în acest an. Ronaldo şi Messi au atins deja apogeul, însă Neymar e în plină ascensiune. Vreau ca în acest an să rupă hegemonia lui Leo şi Cristiano” (Ronaldo Luís Nazário de Lima, „Balonul de Aur” în 1997 şi 2002)

„Cred că bătălia se dă între Messi şi Ronaldo. E greu de ales între ei. Messi e un semizeu, însă admir munca şi determinarea lui Cristiano Ronaldo, care devine mai bun cu fiecare zi care trece. Trebuie să le admirăm ambiţia ambilor. E foarte greu să aleg între ei” (Jorge Lorenzo, campion mondial la Moto GP)