Fotbal international

Balonul de Aur 2018, fără Messi şi Ronaldo! L’Equipe anunţă cum va arăta podiumul

19.11.2018 | 20:32
Balonul de Aur 2018 fara Messi si Ronaldo LEquipe anunta cum va arata podiumul

L’Equipe scrie că pentru prima dată în ultimii 10 ani Cristiano Ronaldo sau Leo Messi nu vor mai câştiga Balonul de Aur. Francezii sugerează că pe podium vor fi Raphael Varane, Kylian Mbappe şi Luka Modric.

Un videoclip de promovare a evenimentului în cadrul căruia se va decerna trofeul Balonul de Aur este indiciul că Messi și Ronaldo nu se vor afla pe lista finaliștilor în 2018, ultima dată când acest lucru s-a întâmplat fiind în 2007. În materialul video publicat de jurnaliștii francezi apar Kylian Mbappe, Raphael Varane și Luka Modric, ceea ce dă de gândit că cele trei staruri ale fotbalului mondial se luptă pentru Balonul de Aur în acest an. Gala va avea loc pe data de 3 decembrie.

Balonul de Aur 2018, fără Messi şi Ronaldo

Messi și Ronaldo și-au împărțit în mod egal ultimele 10 Baloane de Aur, ultimul jucător care a reușit să obțină trofeul înainte de era de dominație a celor doi rivalii fiind Kaka, în anul 2007. A urmat de atunci o perioadă în care Barcelona și Real Madrid s-au duelat pentru trofee atât pe plan intern, cât și în Champions League, iar lupta i-a transformat pe Ronaldo și Messi în doi jucători care au doborât record după record.

Mbappe, Varane și Modric se luptă pentru Balonul de Aur

Kylian Mbappe și Raphael Varane sunt campioni mondiali cu Franța în 2018, în timp ce Luka Modric este vicecampion mondial și a câștigat trofeul Champions League cu Real Madrid. Croatul este principalul favorit la câștigarea Balonului de Aur 2018, după ce UEFA și FIFA i-au acordat deja titlul de cel mai bun jucător al anului.

Performanțele finaliștilor pentru Balonul de Aur în actualul sezon

Kylian Mbappe stă cel mai bine în actualul sezon în ceea ce privește numărul de goluri marcate și pasele decisive. La polul opus este Raphael Varane, care nu a marcat niciun gol în 12 partide.

  • Luka Modric: 16 meciuri, 3 pase de gol

  • Kylian Mbappe: 13 meciuri, 13 goluri, 7 pase de gol

  • Raphael Varane: 12 meciuri, nicio reușită