Balonul de Aur 2024 și-a cunoscut destinatarul în cadrul fabuloasei ceremonii care a avut loc luni, 28 octombrie, începând cu ora 21:45, la Théâtre du Châtelet din Paris. Rodri a fost marele câștigătorul al grandiosul eveniment, urmărit în format LiveText pe FANATIK.RO.
Emoțiile l-au copleșit pe Rodi când a fost desemnat cel mai bun fotbalist din lume. Cu lacrimi în ochi, fotbalistul a ținut să mulțumească familiei și coechipierilor pentru că a ajuns să câștige acest premiu.
De asemenea, închizător a ținut să-i amintească pe legendarii Xavi, Iniesta și Busquets, care, în opinia sa, ar fi meritat să ridice Balonul de Aur.
„Este o seară incredibilă pentru mine, aș vrea să vorbesc în spaniolă. Vă mulțumesc tuturor. În primul rând, le mulțumesc celor de la France Football. Vreau să le mulțumesc celor care m-au votat. Este o zi specială și pentru familia mea. Le mulțumesc celui mai important om din viața mea, soției mele. Împlinim astăzi 10 ani împreună, îți mulțumesc. Celor care mi-au dat valorile pe care le am astăzi. Sunt un om acre joacă fotbal de plăcere.
Mulțumesc tuturor celor care au fost în jurul meu. Le mulțumesc colegilor, pentru mine sunt cei mai buni din lume. Vreau să amintesc și de cei care nu au reușit să câștige trofeul, deși ar fi meritat. Mă refer la Xavi, Iniesta, Busquets”, a fotbalistul lui Manchester City.
Mijlocașul lui Manchester City este câștigătorul celui mai important premiu individual pe care un fotbalist în poate obține. A câștigat alături de naționala Spaniei campionatul european din Germania, unde a fost decisiv în multe momente. De asemenea, a ridicat trofeul Premier League cu echipa de club.
Aripa braziliană nu a reușit să-l surclaseze pe Rodri. Jucătorul lui Real Madrid a câștigat campionatul Spaniei, Liga Campionilor și Supercupa Europei cu echipa de club. A contribuit sezonul trecut în LaLiga cu 15 goluri și 5 assisturi.
Mijlocașul englez a înscris de 19 ori și a oferit 6 pase decisive în campionat. Tânărul de 21 de ani a câștigat Liga Campionilor, LaLiga și Supercupa Europei cu Real Madrid. A jucat finala contra Spaniei în cadrul EURO 2024.
Fundașul dreapta spaniol a reușit să impresioneze sezonul trecut. A câștigat turneul final european din Germania cu prima selecționată a Spaniei, iar la Real Madrid a cucerit campionatul, Liga Campionilor și Supercupa Europei.
Jucătoarea FC Barcelonei a câștigat campionatul Spaniei, cupa spaniolă și Liga Campionilor cu echipa de club. Mijlocașa a marcat ediția trecută de 8 ori și a oferit 11 pase decisive în campionat.
Tehnicianul italian a câștigat trofeul Johan Cryuff. Antrenorul lui Real Madrid a cucerit Liga Campionilor, campionatul Spaniei și Supercupa Europei.
Antrenoarea naționalei Statelor Unite ale Americii de feminin a câștigat Jocurile Olimpice de anul acesta. Înainte, a ridicat cupa Super Ligi Feminine pentru a 5-a oară la rând cu Chelsea.
Norvegianul a ridicat trofeul Premier League-ului cu Manchester City. A fost desemnat cel mai bun marcator al campionatului datorită celor 27 de goluri înscrise.
Atacantul a câștigat campionatul Franței și a înscris 27 de goluri la PSG. După transferul la Real Madrid, a cucerit Supercupa Europei cu „galacticii”.
Atacantul lui Inter Milano a câștigat Serie A cu echipa de club și Copa America cu Argentina. În plus, a fost cel mai bun marcator al campionatului cu 24 de reușite.
Portarul argentinian a câștigat Copa America cu prima selecționată a țării sale. A avut, de asemena, parade excelente la Aston Villa și contribuit la calificarea clubului în Cupa Campionilor.
Trupa condusă de Ancelotti a ridicat trofeul Ligii Campionilor, al campionatului Spaniei și Supercupa Europei. Formația a primit doar 26 de goluri în campionat.
Puștiul senzație al Barcelonei a câștigat EURO 2024 cu prima selecționată a Spaniei. La echipa de club a avut evoluții fabuloase și a primit trofeul Kopa din partea organizatorilor galei.
Toni Kroos a câștigat Liga Campionilor și campionatul Spaniei cu Real Madrid. Mijlocașul german s-a retras din fotbal la sfârșitul sezonului trecut.
Englezul a fost cel mai bun marcator în ediția trecută a Bundesligii, reușind să marcheze de 36 de ori. Cu echipa națională, a jucat în finala campionatului european din Germania contra Spaniei.
Clubul feminin al Barcelonei a ridicat trofeul Ligii Campionilor anul acesta. În plus, trupa blaugrana a triumfat și în campionatul Spaniei..
Campionatul European câștigat cu naționala Spaniei și performanțele uluitoare în tricoul Barcelonei l-au făcut pe Lamine Yamal să fie desemnat cel mai bun tânăr fotbalist al anului.
Clasamentul a fost urmat de:
Locul 2: Arda Guler
Locul 3: Kobbie Mainoo
Locul 4: Savinho
Locul 5: Cubarsi
Locul 6: Joao Neves și Alejandro Garnacho
Locurile 8: Warren Zaire-Emery, Mathys Tel și Karim Konate
Favoritul la câștigarea marelui premiu, Rodri, după ce Vinicius a anunțat că nu va onora invitația, și-a făcut apariția la grandiosul eveniment de la Paris.
Din cauza accidentării suferite în septembrie, mijlocașul lui Manchester City a apelat la niște cârje pentru a-și face simțită prezența la Gala Balonului de Aur.
Ultimul fotbalist aflat în afara Top 10 pentru Balonul de Aur este Phil Foden. Atacantul englez în vârstă de 24 de ani a câștigat cu Manchester City, în sezonul 2023/2024, titlul în Premier League, Supercupa Europei, dar și Campionatul Mondial al Cluburilor.
Următorul în top este Florian Wirtz. Tânărul atacant de la Leverkusen, 21 de ani, a fost ales jucătorul anului în Germania. Florian Wirtz a câștigat titlul în Bundesliga cu Leverkusen, dar și Cupa și Supercupa Germaniei.
Un alt fotbalist spaniol nominalizat la Balonul de Aur a fost Dani Olmo. Transferat de Barcelona de la Leipzig, Dani Olmo ocupă locul 13 în ierarhie. A fost cel mai bun marcator de la EURO 2024, cu 3 goluri, competiție pe care a câștigat-o cu naționala Spaniei. Este câștigător de UEFA Nations League (2023) cu Spania și a triumfat în Supercupa Germaniei cu Leipzig în stagiunea precedentă.
Câștigător al UEFA Europa League cu Atalanta în sezonul 2023/2024, Ademola Lookman se află pe locul 14 în clasamentul pentru Balonul de Aur 2024. Atacantul nigerian a marcat 17 goluri și a oferit 10 pase decisive în 45 de apariții în sezonul precedent la Atalanta.
La jumătatea clasamentului pentru Balonul de Aur se situează Nico Williams. Tânărul atacant al lui Athletic Bilbao ocupă locul 15. La doar 22 de ani, Nico Williams a câștigat Cupa Spaniei cu Bilbao și Campionatul European 2024 cu naționala Spaniei.
Granit Xhaka, fostul mijlocaș de la Arsenal, actualmente la Bayer Leverkusen, ocupă locul 16 în clasament. În vârstă de 32 de ani, internaționalul elvețian a cucerit titlul în Germania și Cupa Germaniei în sezonul precedent. În actuala stagiune, Leverkusen și-a trecut în palmares și Supercupa Germaniei.
Locul 17 este ocupat de Federico Valverde. Mijlocașul de la Real Madrid este campion en-titre în Spania, dar și proaspăt câștigător al UEFA Champions League. Mai mult decât atât, fotbalistul uruguayan a câștigat în sezonul precedent Supercupa Spaniei, iar în actuala stagiune și-a adăugat în vitrină Supercupa Europei. Toate cu Real Madrid.
Emiliano Martinez ocupă locul 18 în ierarhia finală a Balonului de Aur 2024. Portarul lui Aston Villa, campion mondial în 2022, a câștigat în sezonul precedent Copa America alături de naționala Argentinei.
Martin Odegaard se află pe locul 19 în clasamentul final al Balonului de Aur 2024. În sezonul precedent, danezul a cucerit Supercupa Angliei alături de Arsenal, fiind singurul trofeu câștigat de „tunari” în stagiunea trecută.
Pe locul 20 în topul clasamentului Balonului de Aur 2024 se află Hakan Calhanoglu. Mijlocașul turc de la Inter este cotat în prezent la 45 de milioane de euro. A fost ales jucătorul sezonului în Serie A și a câștigat titlul și Supercupa Italiei cu Inter.
Antonio Rudiger, fundașul central german de la Real Madrid, este pe locul 22 în clasamentul final al Balonului de Aur. Organizatorii au anunțat că locul 21 este ocupat de atacantul Bukayo Saka.
Clasamentul final al Balonului de Aur va fi dezvăluit de organizatori pe parcursul întregii seri. Primele nume dezvăluite au fost cele ale lui Artem Dovbyk (AS Roma) și Mats Hummels (AS Roma). Cei doi fotbaliști ocupă locul 29 în ierarhie.
Pe locul 28 este clasat Alejandro Grimaldo (Leverkusen), fiind urmat de Vitinha. Mijlocașul portughez al lui PSG ocupă locul 27. Următorul pe listă este Declan Rice (Arsenal), poziția a 26-a.
Mijlocașul britanic este urmat de un alt fotbalist din Premier League, Cole Palmer, locul 25, de la Chelsea. William Saliba (Arsenal, locul 24) și Ruben Dias (Manchester City, locul 23) sunt următorii.
După ce au apărut informații că Vinicius nu va câștiga Balonul de Aur 2024, iar marele trofeu va ajunge la Rodri, delegația lui Real Madrid a hotărât să boicoteze ceremonia.
O delegație de aproximativ 50 de persoane a grupării madrilene, în frunte cu Vinicius, antrenorul Carlo Ancelotti și președintele Florentino Perez, ar fi trebui să plece în această după-amiază spre Paris pentru a participa la înmânarea Balonului de Aur, dar s-a decis renunțarea la această deplasare.
Conform publicației Marca, postul Real Madrid TV, care ar fi trebuit să transmită live timp de 5 ore de la festivitatea de decernare a trofeului, a anulat acest program. Și tot Marca a precizat că mesajul conducerii clubului a fost următorul: ”Pentru cei de la Real Madrid, Balonul de Aur nu mai există”.
Jurnaliștii de la As notează că cei de la Real Madrid se așteptau ca unul dintre Vinicius sau Dani Carvajal să primească Balonul de Aur 2024 și sunt extrem de revoltați că acest lucru nu se întâmplă
”În cazul în care, aplicând criteriile, nu Vinicius iese câștigător, atunci, folosind aceleași criterii, Dani Carvajal trebuie să fie câștigător. Cum nu este cazul, este evident că Balonul de Aur și UEFA nu respectă clubul Real Madrid, iar Real Madrid nu merge acolo unde nu este respectată”, a explicat sursa citată.
În ciuda faptului că în ultima perioadă s-a vehiculat intens faptul că Vinicius va câștiga Balonul de Aur 2024, se pare că mare trofeu va ajunge în mâinile mijlocașului spaniol al formației Manchester City, Rodri.
Lovitură de teatru chiar în ziua ceremoniei Balonului de Aur 2024. Vinicius Junior și Real Madrid ar fi aflat că atacantul brazilian nu va fi câștigătorul Balonului de Aur și ar fi decis să boicoteze gala de la Paris.
Marele câștigător al celui mai râvnit trofeu individual din fotbal ar urma să fie Rodri, mijlocașul care a cucerit titlul cu Manchester City în Premier League și care a triumfat la EURO 2024 cu naționala Spaniei.
Accidentat, Rodrigo Hernandez a sosit la Paris în jurul orei 14. Mijlocașul iberic a fost surprins în cârje, recuperându-se după accidentarea gravă suferită în luna septembrie în meciul cu Arsenal din Premier League, scor 2-2.
Rodri ar urma să devină primul Balon de Aur pe care îl dă Spania după o secetă de 64 de ani, de la Luis Suarez (Barcelona). Tot din Spania, Luis de la Fuente ar urma să fie ales cel mai bun antrenor al sezonului, iar Aitana Bonmati ar urma să primească Balonul de Aur la feminin.
De asemenea, pe rețelele de socializare curg imagini cu un presupus clasament final al fotbaliștilor în lupta pentru Balonul de Aur. Cifrele indică faptul că Rodri ar urma să câștige râvnitul trofeu.
Cea de-a 68-a ediție a ceremoniei Balonului de Aur are loc luni, 28 octombrie. Celebra gală în care va fi anunțat câștigătorul râvnitului trofeu va avea loc la Théâtre du Châtelet din Paris, în capitala Franței.
Celebra revistă France Football va anunța marele câștigător. Vinicius Junior, atacantul lui Real Madrid, este favorit să pună mâna pe marele trofeu. De altfel, fotbalistul brazilian a fost anunțat deja câștigător de marile publicații sportive ale lumii.
Ediția din 2024 a ceremoniei Balonului de Aur va fi prima după 24 de ani în care Lionel Messi (8 Baloane de Aur) și Cristiano Ronaldo (5 Baloane de Aur) nu se află pe lista celor 30 de fotbaliști nominalizați.
Campion en-titre în La Liga cu Real Madrid și câștigător al UEFA Champions League în vară alături de „galactici”, Vinicius Junior este principalul favorit la câștigarea Balonului de Aur 2024. Ar fi primul astfel de trofeu din cariera atacantului brazilian în vârstă de 24 de ani.
Vinicius Jr. este urmat în topul favoriților de Rodri. Mijlocașul spaniol a câștigat titlul în Premier League cu Manchester City, dar și Campionatul European 2024 alături de naționala Spaniei.
Podiumul este completat de Jude Bellingham. Pe lângă trofeele cu Real Madrid, Bellingham a jucat finala EURO 2024 alături de naționala Angliei. Britanicii de la Daily Mail a publicat deja clasamentul final: Vinicius Jr, Rodri și Bellingham.
Totuși, cu câteva ore înainte de Balonul de Aur, jurnalistul Fabrizio Romano, dar și publicația franceză RMC Sport au publicat că Vinicius Jr. nu va călători la Paris pentru decernarea Balonului de Aur. Rodri ar urma să câștige trofeul.
Atacantul brazilian ar fi aflat că nu el este cel care va câștiga râvnitul trofeu. „Vinicius Jr NU va călători la Paris, deoarece Real Madrid știe că NU va câștiga Balonul de Aur. Nimeni de la Real Madrid nu va participa la ceremonie. Nici Florentino Pérez, nici Vini Jr, nici Carlo Ancelotti, nici Jude Bellingham”, a scris ziaristul italian pe rețelele de socializare.
Lista nominalizărilor la Balonul de Aur:
Pe lângă Balonul de Aur, la ceremonia de decernare de la Paris vor fi înmânate și alte trofee prestigioase, precum trofeul Kopa (cel mai bun tânăr fotbalist), trofeul Yachine (cel mai bun portar), trofeul Gerd Muller (cel mai bun marcator), dar și trofeul pentru antrenorul anului.