Fotbal international

Balotelli este același și în 2020! „Super Mario” și-a lovit mașina când se întorcea de la petrecerea de Revelion. Foto

01.01.2020 | 16:36
Balotelli este acelasi si in 2020 Super Mario sia lovit masina cand se intorcea de la petrecerea de Revelion Foto
ADVERTISEMENT

Mario Balotelli nu se dezminte nici în 2020! Atacantul Bresciei și-a lovit mașina, când se întorcea de la petrecerea de Revelion.

Mario Balotelli și-a lovit mașina când se întorcea de la petrecerea de Revelion

Mario Balotelli și-a lovit mașina când se întorcea de la petrecerea de Revelion și își păstrează renumele de „bad boy” și în 2020. Fotografia a fost făcută de un locatar, care a fost trezit când a auzit o lovitură puternică.

ADVERTISEMENT

Când a ieșit afară, a descoperit mașina lui Balotelli în zidul casei sale, fără șofer însă. Mario, după ce intrase în zid, plecase linișit să se culce!

„Super Mario” este aproape de o despărțire de Brescia, fiind la „cuțite” cu patronul echipei, dar fiind supărat și din cauză că nimeni nu i-a luat apărarea când a primit jigniri rasiste din partea fanilor Veronei.

ADVERTISEMENT
  • 29 de ani a împlinit Mario Balotelli pe 12 august
Mașina avariată de Balotelli. Sursă foto: twitter.com
Mașina avariată de Balotelli. Sursă foto: twitter.com

Declarațiile rasiste ale patronului la adresa lui Balotelli

Într-un dialog cu jurnaliștii italieni, președintele celor de la Brescia, Massimo Cellino, a făcut o declarație care a șocat pe toată lumea. Întrebat de situația lui  Balotelli, cel care tocmai a avut un conflict cu antrenorul Grosso, conducătorul clubului din Serie A a spus: ”Ce pot să vă spun? El este negru. Muncește pentru a se curăța, dar încă are dificultăți”.

La scurt timp după declarația dură făcută de Massimo Cellino, clubul Brescia a emis un comunicat de presă în care scuză afirmația conducătorului. ”În ceea ce privește declarațiile lansate de Massimo Cellino, referitoare la jucătorul nostru Mario Balotelli, Brescia Calcio dorește să precizeze că aceasta a fost doar o glumă care a fost înțeleasă în mod greșit.

ADVERTISEMENT

Ea a fost lansată în încercarea de a disipa expunerea excesivă a mass-media și are intenția de a-l proteja pe jucător”.

  • 10.000.000 de euro este cota de piață a lui Mario Balotelli, conform transfermarkt.com