Băluţă, chemat la raport de Rotaru. Ce mesaj i-a transmis patronul Craiovei

Eduard Popa   
in Fotbal intern
12/04/2018, 21:42
Băluţă, chemat la raport de Rotaru. Ce mesaj i-a transmis patronul Craiovei

„Nu ştiu ce a încercat să îmi arate prin chestia asta, Eu eram pregătit, m-am pregătit toată săptămâna. Aş fi preferat să joc de la început. Sper să nu mai facă această greşeală”, a fost reacţia pentru care Băluţă s-a ales cu o amendă din partea conducerii Craiovei. 

Potrivit ProSport, căpitanul alb-albaştrilor şi-a cerut scuze pentru ieşirea sa: “Mi-am cerut scuze în faţa vestiarului, ştiu că am greşit, dar a fost un exces de zel din partea mea în acele momente, la finele meciului de pe Arena Naţională. Ştiţi cum e, un meci cu Steaua e trăit la o altă intensitate, dar respect decizia antrenorului. În acele momente, aşa am simţit, dar la rece mi-am dat seama că am reacţionat la primul impuls şi nu am făcut bine”, ar fi spus Băluţă.

Băluţă, urecheat de patron

Mijlocaşul ofensiv a fost amonestat şi de patronul celor de la Craiova, Mihai Rotaru. Finanţatorul oltenilor i-a transmis lui Băluţă că “trebuie să respecţi decizia staff-ului tehnic” şi că “un fotbalist nu are voie să reacţioneze cum ai făcut tu”, se mai arată în sursa citată.