Gigi Becali a ales să-și țină banii într-o singură bancă după ce România a fost refuzată în Schengen de Austria. Latifundiarul din Pipera a decis acest lucru pentru că băncile austriece l-ar fi înștiințat că nu mai are voie să aibă conturi la ei.
„Eu și familia mea aveam conturi la o bancă austriacă. Într-o zi, m-au înștiințat că îmi interzic să mai avem cont la ei. Ne-au trimis acasă înștiințare, să lichidăm conturile”, a zis Gigi Becali la România TV, moment în care George Simion a intervenit și a spus: „De ce? Pentru că nu ai voie să fii naționalist, n-ai voie să fii român”.
„Apoi mi-am deschis conturi la CEC BANK. Am dat ordin ca toate firmele mele să se mute la CEC BANK. CEC BANK e cea mai sigură bancă. Nu are cum să intre în faliment”, a mai spus Gigi Becali la România TV, într-un interviu acordat lui Ioan Korpos.
Pe piața din România, două dintre cele mai mari bănci austriece sunt Erste Group, care deține BCR, și Raiffeisen Bank. Totuși, Becali nu a precizat exact la ce bancă a avut inițial conturile, menționând doar că era vorba de o instituție financiară austriacă.
„La banca austriacă, și eu, și fetele, ne-au interzis să mai avem conturi la ei, ne-au trimis acasă. Vă rog să lichidați conturile, tot ce înseamnă Becali nu are voie cont la noi. Cu mine ai ce ai. Dar cu fetele? Am retras banii, ne-am dus la CEC BANK”, a spus Becali.
„Nu mai trăim în dictatură. Eu cred în suveranitate. Umilința cu intrarea în Schengen trebuia taxată. Nu putem să stăm cum a zis Iohannis. Majoritatea ministerelor au conturi la băncile austriece. Când transferi bani între instituții, comisioanele ajung în Austria, mașinile de la Parlament alimentează la Petrom care trebuia să fie al românilor.
Am plătit tribut dând Petromul austriecilor. Dacă alimentăm la benzinărie austriacă și dăm banii în Austria nu este normal. Să redevenim stăpâni la noi în țară în Europa unită”, spune Simion, iar Gigi Becali adaugă că lui și fetelor lui li s-a interzis să mai aibă conturi deschise la băncile cu capital austriac din România (BCR și Raiffeisen).
Cu o tradiție de 160 de ani, CEC Bank a fost un element important în istoria României, evoluând de la binecunoscutele librete de economii, la o bancă modernă care oferă servicii financiare adaptate atât antreprenorilor, cât și persoanelor fizice.
Astăzi, poți beneficia de produsele și serviciile lor atât în cele peste 1.000 de agenții din țară, cât și online, prin platformele Internet Banking, Mobile Banking sau magazinul virtual CEC_IN.