Banca Naţională a salvat un tezaur de peste 200 de tone

Desecretizarea unor documente privind tezarul Băncii Naţionale scoate la lumină peripeţiile prin care au trecut, în urmă cu aproape 70 de ani, salvatorii celor 242 de tone de aur. Este dovada că BNR învăţase temeinic din experienţa dramatică a Primului Război Mondial, când cele 93 de tone de aur trimise în Rusia nu s-au mai întors.

În 1944, tezaurul BNR era sub foc încrucişat: pe de o parte, Armata Germană, care se afla încă în România, pe de alta, Armata Roşie care se apropia de graniţa noastră răsăriteană. Sesizând pericolul, conducerea de atunci a BNR a decis să-şi apere singură stocul de aur şi, în deplină conspiraţie, l-a ascuns într-o peşteră din judeţul Gorj, în zona Mănăstirii Tismana. Asta presupunea transportul celor 242 de tone de aur de la Bucureşti la Tismana, păstrarea acolo timp de câţiva ani, apoi transportul de la Tismana la Bucureşti – totul într-un secret absolut. Întreaga poveste, scoasă acum de la secret, este reprodusă într-un document al Băncii Naţionale, prezentat zilele trecute cu ocazia unei ceremonii prin care Tismana a devenit punct muzeal. Ceremonia a fost prezidată de guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Reproducem, în continuare, pasajele esenţiale din documentul citat, care arată prin ce au trecut eroii implicaţi, în anii 1944-1947, în salvarea aurului care putea ajunge oricând la nemţi sau la ruşi.

DECIZIA

** Aprilie 1944. Având în vedere pericolele la care era expusă averea BNR, guvernatorul de atunci, Constantin Angelescu (1883-1973), obţine acordul de a construi un „tezaur de siguranţă“ la Mănăstirea Tismana.

** Iunie 1944. Consiliul de Administraţie al BNR aprobă mutarea tezaurului. Pentru ascunderea urmelor, dar şi mascarea intenţiei de a transfera tezaurul, BNR acordă fonduri pentru „reparaţii la clădirea mănăstirii, care fusese afectată de un incendiu devastator în 1942“. O echipă numeroasă din Bucureşti se deplasează la Gorj, iar cheltuielile de restaurare sunt puse sub controlul arhitectului Radu Dudescu şi al inspectorului Andrei Zănescu.

DRUMUL DUS, DEPOZITAREA ŞI PAZA

** 11-22 iulie 1944. Ajung la Tismana 4.086 de casete cu 215 tone de aur în următoarea structură: – 4.035 de casete cu 212 tone de aur românesc, din care 1.641 de casete cu monede, 1.372 de casete cu lingouri de tip internaţional, 1.022 de casete cu lingouri de tip standard – 51 de casete în greutate de 3 tone cu aur polonez, lăsat în păstrare în 1939, când tezaurul polonez a tranzitat România. În acea perioadă, trupele din Oltenia au fost comandate de generalul Titus Gârbea, gorjean de origine, trimis de prim-ministrul Constantin Sănătescu să asigure în primul rând paza tezaurului de la Tismana. Iată ce scria Titus Gârbea în jurnalul său (dialog cu prim-ministrul Constantin Sănătescu): Generalul Gârbea: „Contra cui să asigur paza tezaurului?“ Constantin Sănătescu: „Contra tuturor, tâlhari, germani în retragere, partizani…“ Generalul Gârbea: „Noi am avut o «cloşcă de aur» care ne-a fost luată de proaspeţii aliaţi. Paza aceasta va fi şi contra lor?“ Constantin Sănătescu: „Contra tuturor! Încă de mult noi am dus şi am dispersat în Oltenia ce aveam mai de preţ, tezaurul ţării, documente, hrisoave, icoane, aur şi argint, ele sunt la Tismana, Baia de Fier, Săcel. Dezmăţul, jaful, omorurile, dezertorii nazişti şi altele vor cuprinde şi Oltenia, deci riscăm să pierdem această avuţie. Vei lua comanda trupelor din nordul Olteniei şi a jandarmeriei, a grănicerilor, a garnizoanei Târgu Jiu, Divizia 2 munte din zona Cărbuneşti, pentru a păzi această avuţie. La nevoie, vei fi întărit. Du-te la guvernatorul Băncii Naţionale, Constantin Angelescu, care a fost în Consiliul de Miniştri şi care îţi va da instrucţiuni tehnice şi largi mijloace“.

** 6 septembrie 1944. Intuind fragilitatea depozitului în incinta mănăstirii de la Tismana, Consiliul General al BNR, cu aprobarea Guvernului, ia decizia mutării tezaurului în peştera din apropierea mănăstirii.

** 14-16 septembrie 1944. Soldaţii din Detaşamentul Neptun, condus de căpitanul Ştefan Dohoneanu, format din 123 de oameni, au depus aurul în grotă. Peştera cuprinde „o intrare în şicană de 17 m lungime şi o grotă de 18 m lungime, cu secţiune variabilă de la 4 la 7 metri lăţime şi 1,5 la 6 metri înălţime.

** 16 septembrie 1944. Intrarea în grotă este astupată cu un zid de beton de un metru grosime, iar paza acesteia este asigurată cu 280 de soldaţi şi ofiţeri sosiţi de la Târgu Jiu. Potrivit procesului-verbal încheiat cu ocazia depozitării, în grotă au fost depuse: – Monede: 1.641 casete în greutate brută de 82.742.560 kg, din care 67.575.60258 kg aur – Lingoruri tip internaţional: 1.372 casete în greutate brută de 73.495.575 kg, din care 67.761.31306 kg aur – Lingouri tip standard: 1.022 casete în greutate brută de 56.007.170 kg, din care 54.337.07480 kg aur – Total general: 4.035 casete, în greutate brută de 212.245.305 kg, din care 189.673.99044 kg aur – Aur polonez în păstrare: 51 casete, în greutate brută de 3.057.450 kg. Iată cum era organizată paza şi apărarea pentru tezaurul de la Tismana: – 6 grupe mobile cu autocamioane a 26 de ostaşi sub comandă ofiţerească în Târgu jiu şi la Filiaşi – Garnizoana de la Târgu Jiu, în alarmă permanentă – Reţea telefonică sub centrală unică la Târgu Jiu – 10 puncte de alarmă în judeţ – Regimentele 36 Artilerie şi 18 Infanterie gata oricând, cu câte 500 de oameni sub comandă şi instruire pentru pază unică la Târgu Jiu – Publicaţie-afiş în limbile română, rusă şi germană, cu textul „Cine este prins că ucide, fură, violează, cu arma în mână, va fi împuşcat pe loc, după somaţie“.

Digisport.ro

Nu mai suporta și a vrut să plece gratis de la Real Madrid! Acum a devenit erou, iar soția sa a transmis doar ȘASE cuvinte

** 16 ianuarie 1945. În baza unei delegaţii primite din Centrală, reprezentanţii BNR ridică din tezaur cantitatea de 11.150,6 kg de aur fin, din care s-au bătut un milion de monede jubiliare „Ardealul Nostru“.

„TURIŞTII“ DAU T RCOALE TEZAURULUI

** 20 august 1945. Reprezentanţi ai partidului comunist, dar şi ogfiţeri sovietici, se arată preocupaţi de „lucrările de reparaţii de la mănăstirea Tismana“ şi încearcă să pătrundă în grotă. (Anterior, câţiva „tovarăşi“ se interesau pe la funcţionarii BNR despre planurile de evacuare a tezaurului, fapt care arată că ştiau de existenţa acestuia.) Delegatul BNR la Tismana, Dem. Georgescu, îl informează pe guvernator despre vizitele suspecte la mănăstire şi despre măsurile luate de el pentru a nu crea suspiciuni vizitatorilor. De exemplu, ghereta a fost camuflată, soldaţii de pază erau îmbrăcaţi civil, iar accesul către peşteră era blocat intenţionat cu bolovani, pentru a mima pericolul căderilor de stânci. Din memoriile generalului Gârbea: „Comuniştii din oraş, care se deosebeau mai ales prin cravata foarte roşie, servieta sub braţ şi îngâmfarea arogantă, mi-au cerut să le încredinţez paza de la Tismana a avuţiilor ţării. Au format chiar grupe agresive care au încercat forţarea la intrare, pretextând că sunt turişti ce voiau să viziteze frumoasa mănăstire pravoslavnică. Comandantul grănicer şi-a luat măsurile şi, când «turiştii» sau ţiganii, foşti robi ai mănăstirii, s-au apropiat în ceată mare, la prima somare şi la prima salvă au fugit ca iepurii. Tezaurul ţării nu a fost atins“.

RECUPERAREA ŞI DRUMUL DE ÎNTOARCERE

** 20-23 ianuarie 1947. Spre Tismana pleacă reprezentanţii de la Centrala BNR, dar şi un grup de mineri de la Petroşani, care urmau să spargă zidurile grotei.

** 24 ianuarie 1947. Prima echipă a BNR intră în grotă şi constatăp că tezaurul este neatins, dar casetele suferiseră din cauza apelor subterane (peştera fusese complet inundată, de mai multe ori).

** 26 ianuarie 1947. Cele 51 de casede cu aur polonez sunt încărcate într-un vagon CFR.

** 28 ianuarie 1947. Prima garnitură de tren, formată din 5 vagoane, pleacă din gara Târgu Jiu spre Bucureşti.

** 1 februarie 1947. A doua garnitură de tren, formată din 8 vagoane, pleacă spre Bucureşti.

** 4 februarie 1947. Cea de-a treia garnitură, formată din 7 vagoane, pleacă spre Bucureşti. În toate aceste zile, din cauza gerului năpraznic, au avut loc mai multe incidente, inclusiv cu răsturnări ale unor casete şi împrăştierea aurului în zăpadă, dar până la urmă totul s-a sfârşit cu bine. Şi după aceste peripeţii, ca după toate celelalte ale vieţii, „totul e bine când se termină cu bine“. Alocuţiunea guvernatorului BNR Mugur Isărescu, la ceremonia din punctul muzeal Tismana Gestul nostru de a transforma una dintre peşterile muntelui Stârmina în muzeu este rezultatul firesc, natural, al unei succesiuni de fapte care au început acum aproape un secol: – Deşi de multe ori se spune că nu se învaţă nimic din istorie, Banca Naţională a României a învăţat temeinic din experienţa dramatică a Primului Război Mondial, când cele 93 de tone de aur trimise în Rusia nu s-au mai întors, astfel că, în cel de-al Doilea Război Mondial, a decis să apere singură stocul său de aur; – Acest tezaur avea dimensiuni mult mai importante în 1944 comparativ cu 1916; în pofida pierderii din Primul Război Mondial, se atinsese cantitatea de 242 tone, la care se adăugau şi trei tone de aur polonez, rămas aici din 1939, când tezaurul Băncii Poloniei a tranzitat România; – În 1944, tezaurul era sub foc încrucişat: pe de o parte, Armata Germană, care se afla încă în România, pe de alta, Armata Roşie care se apropia de graniţa noastră răsăriteană; – În aceste condiţii, Banca Naţională, în acord cu guvernul, a decis să transporte aurul, în cel mai deplin secret, aici, la mănăstirea Tismana, unde a fost depus în peşteră; – Cunoscută în istorie sub numele de Operaţiunea „Neptun” sau „Tismana”, misiunea s-a desfăşurat cu succes. Ulterior, în februarie 1947, tezaurul BNR şi cele trei tone de aur polonez s-au întors întregi la Bucureşti; – Succesul acestei misiuni a fost posibil datorită responsabilităţii manifestate de conducerea instituţiei noastre, în colaborare cu guvernul şi cu alte instituţii: Armata, CFR şi, desigur, Mitropolia Olteniei; – De asemenea, salvarea Tezaurului a evidenţiat devotamentul, profesionalismul şi patriotismul funcţionarilor băncii însărcinaţi cu îndeplinirea acestei misiuni. În acelaşi timp, în această misiune a fost implicată categoric atât obştea de călugări a mănăstirii Tismana, cât şi mulţi locuitori ai comunei Tismana, care au oferit găzduire celor care au lucrat la amenajarea grotei.

Sursa: Adevărul