News

Banca Transilvania, mesaj inedit pentru ING și Unicredit! Postarea care a devenit virală

27.06.2019 | 13:39
Banca Transilvania mesaj inedit pentru ING și Unicredit legat de Apple Pay

Banca Transilvania și-a surprins plăcut clienții, dar și piața bancară din România, printr-un mesaj inedit postat pe Facebook și care se adresează competitorilor direcți ING și Unicredit! Comentariile internauților nu s-au lăsat deloc așteptate. Aceștia au luat cu asalt postarea inedită a Băncii Transilvania!

Banca Transilvania, mesaj inedit pentru ING și Unicredit legat de Apple Pay

”Felicitari ING Romania si Unicredit pentru #ApplePay. Impreuna am construit o noua experienta de payments in Romania #TraiascaCapraVecinului”, este postarea care s-a viralizat imediat pe Internet! Mai mult, reprezentanții Băncii Transilvania au și răspuns la unele comentarii!

”Trăiască BT Pay, nu vad de ce atâta entuziasm cu Apple Pay, având BT Pay de o mie de ani lumină”, este unul dintre comentariile postate de un internaut, la care Banca Transilvania a avut un răspuns: ”Bucuria mai mare e pentru detinatorii de IOS”.

Banca Transilvania mesaj inedit pentru ING și Unicredit legat de Apple Pay
Banca Transilvania mesaj inedit pentru ING și Unicredit legat de Apple Pay

Clienții au apreciat postarea celor de la Banca Transilvania

”Felicitari tuturor ! PS: dar asteptam inca servicii si comisioane a la Revolut”, ”Frumos ,,,felicitari sa dea bunul Dumnezeu sa mearga totul bine,,sint un client vechi în BT”, ”Trăiască capra vecinului! Maximă!”, ”alții au comision 0. Că în postare se face comparația cu alte bănci. Și legat de câștigurile băncii, se pot face bani mai mulți din respectul/loializarea clienților și din investiții. Din comisioane trăiesc doar cămătarii”, ”F tare! N-ai sa vezi prea mulți care-și doresc sa trăiască capra vecinului!!! Bravo BT!!”, ”Un fair play tipic ardelenesc. Sunt mândru că sunt clientul vostru. Felicitări”. Acestea sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de internauți.

Banca Transilvania a anunţat pe 26 iunie 2019 că lansează posibilitatea clienţilor băncii de a face plăţi prin Apple Pay in magazine, restaurante, taxiuri, la automate si in multe alte locuri. Cu Apple Pay pe iPhone, Apple Watch, iPad sau Mac, clienţii pot efectua plăţii rapid în magazine, prin aplicaţii sau prin internet.

Siguranţa şi confidenţialitatea stau la baza Apple Pay: la utilizarea cardului de debit sau credit cu Apple Pay, numărul cardului nu este stocat pe dispozitiv sau pe serverele Apple. Este alocat un Device Account Number, criptat şi stocat in siguranta în device, iar fiecare tranzacţie este autorizată cu un cod unic de securitate.

 “Plăţile mobile sunt şi mai uşoare acum pentru clienţii nostri, când extindem posibilitatile de a plăti contactless cu cardurile BT Visa şi Mastercard inclusiv pentru cei care preferă să folosească la cumpărături iPhone-ul sau Apple Watch. Este o veste excelentă pentru clienţii BT care iubesc Apple” – declară Omer Tetik, CEO, Banca Transilvania.