Băncile pun la dispoziţia clienţilor liste cu apartamente şi case executate silit

Băncile intră în competiţie cu agenţii imobiliari. În încercarea de a scăpa de casele executate silit, băncile vin cu oferte la pachet: la acordarea unui credit, banca îi pune la dispoziţie...
19.02.2014 | 14:03
Bancile pun la dispozitia clientilor liste cu apartamente si case executate silit
ADVERTISEMENT

Băncile intră în competiţie cu agenţii imobiliari. În încercarea de a scăpa de casele executate silit, băncile vin cu oferte la pachet: la acordarea unui credit, banca îi pune la dispoziţie clientului liste cu locuinţe pe care le poate cumpăra.

Stocul foarte mare de locuinţe executate silit a determinat băncile să recurgă la metode ingenioase pentru a le vinde. Atunci cînd un client îşi exprimă intenţia de a accesa un credit, banca îi pune la dispoziţie o listă cu locuinţele executate silit. Potrivit România TV, pentru un credit de 30.000 de euro, printre altele se află un apartament cu două camere în Bucureşti sau unul cu patru camere şi îmbunătăţiri în Călăraşi, anunţă România TV.

ADVERTISEMENT

Pentru un credit de 50.000 de euro, cea mai bună obţiune este un apartament cu patru camere din Sectorul 2 al Capitalei. Băncile îşi asumă acest rol de agent imobiliar pentru a scăpa de numărul mare de locuinţe executate silit.

Afirmaţia vine în contextul în care doi maghiari care au obţinut un credit în 2008 au dat banca în judecată, din cauză că în contract se prevedea că rambursarea creditului se va face la cursul de vînzare a valutei valabil cu o zi înainte de data de plată a ratei, potrivit yahoo.com. Ulterior, împrumutaţii au cerut să plătească ratele la cursul la care au luat creditul, adică mult mai mic.

ADVERTISEMENT

Pornind de la acest caz, Nils Wahl, avocatul general al Curţii de Justiţie, a spus că utilizarea a două cursuri diferite, unul mai mic la acordare şi altul mai mare, la plata ratelor poate fi o clauză abuzivă.