News

Băneasa Shopping City, proiectul care a adus economiei peste 3 miliarde de euro. CEO Arthur Popa: “Afacerea a susţinut peste două milioane de salarii lunare”

Arthur Popa, CEO-ul Băneasa Shopping City, a prezentat rezultatele financiare pentru anul 2022, făcând totodată un bilanţ ai celor 17 ani de activitate ai centrului.
16.02.2023 | 13:12
Baneasa Shopping City proiectul care a adus economiei peste 3 miliarde de euro CEO Arthur Popa Afacerea a sustinut peste doua milioane de salarii lunare
Băneasa Shopping City, o afacere de succes
ADVERTISEMENT

Proiectul Băneasa Shopping City a prins contur în 2005, iar în cei peste 17 ani de când este funcţional a avut o contribuţie constant semnificativă în economia românească. Peste trei miliarde de euro au fost plătiţi în tot acest timp către statul român, după cum spune Arthur Popa, CEO al Băneasa Shopping City.

Cifra de afaceri a explodat în 2022

Baneasa Shopping City este un concept original de retail, care pune împreună cele mai noi tendinţe în modă, în secţiunea Fashion Mall, cu cele mai atractive modalităţi de “leisure”, în secţiunea Family Entertainment Center. Interesul mare arătat de public se traduce prin performanţe excepţionale de natură financiară, care au alimentat consistent bugetul de stat.

ADVERTISEMENT

Impactul direct, adică taxele și impozitele plătite de entitățile Băneasa, a fost de peste 464 milioane euro, în vreme ce impactul indirect, retaileri și restul de operatori din zona comercială Băneasa, a fost în cuantum de peste 1,3 miliarde euro, conform datelor unui studiu prezentat de CEO-ul Arthur Popa, pentru gandul.ro.

Pe de altă parte, impactul indus, care redă efectul de multiplicare indus fiecărui sector în parte, calculat doar ca impact social, a fost de peste 1,6 miliarde euro. “Cu alte cuvinte, sumele mai devreme descrise neincluzându-se una pe alta, efectul total al impactului Băneasa în economie a fost un efect pozitiv mai mare de trei miliarde de euro pe parcursul perioadei analizate”, a precizat Arthur Popa, CEO Băneasa Shopping City.

ADVERTISEMENT

Suprafaţa totală a Baneasa Shopping City este de aproximativ 105.000 metri pătraţi, desfăşurată pe trei nivele, din care suprafaţa destinată activităţilor comerciale se apropie de 70.000 metri pătraţi, în care funcţionează aproximativ 150 spaţii comerciale. Impactul social şi financiar al acestora este uriaş.

Din spusele lui Arthur Popa rezultă că, în cei 17 ani de existență, proiectul Băneasa Shopping City a susținut prin efectul indus, peste două milioane de salarii lunare. De altfel, numai retailerii prezenți în cadrul Băneasa Shopping City și galeria comercială au generat peste 59.000 de locuri de muncă, echivalentul a 444.000 salarii lunare.

ADVERTISEMENT

Dacă până acum anul 2019 era considerat de referinţă în activitatea centrului comercial, el a fost depăşit de 2022. “Anul trecut, cifra de afaceri a celor prezenți la noi în proiect a depășit 330 milioane euro, cu 19% mai mult față de 2021 și cu 17% mai mult față de 2019. În ceea ce privește cifra de afaceri Băneasa Developments, aceasta a fost cu 17% mai mare față de 2021, iar creșterea de trafic a fost cu 15% peste cea înregistrată în 2021”, a declarat CEO-ul Băneasa Shopping City.

Proiectul Băneasa, care include centrul comercial, proiectul rezidențial și proiectul de birouri, a cumulat investiții de peste 250 de milioane de euro, valoare la care se adaugă alte 650 milioane euro, reprezentând investiții si cheltuieli ale operatorilor în dezvoltarea și operarea afacerilor.

ADVERTISEMENT

În plus, numai anul trecut entitatea juridică Băneasa Developments a contribuit la bugetul de stat cu peste 15 milioane de euro, în vreme ce, din 2005 până în 2022, contribuția a fost de peste 160 de milioane de euro. “Toate entitățile juridice Baneasa din cadrul proiectului, si repet, proiectul rezidențial, proiectul de birouri, proiectul centru comercial, toate însumate au avut o contribuție de peste 460 de milioane de euro”, a subliniat Arthur Popa.

ADVERTISEMENT