Bănel Nicoliță a povestit cât de greu i-a fost în copilărie. Fosta extremă dreapta de la Steaua și de la echipa națională s-a înscris singur la școală, iar fotbalul l-a ținut pe linia de plutire.
Brăilenii au succes la FCSB. S-a întâmplat în istoria recentă cu Bănel Nicoliță, Alexandru Chipciu, Florinel Coman și, mai nou, Daniel Bîrligea. Pornind de la povestea lui Bîrligea, care nu a avut o copilărie deloc ușoară, Bănel și-a amintit că i-a fost infinit mai greu.
„Mai rău decât amândoi la un loc (n.r. – Coman și Bîrligea. Mi-a fost mult mai greu. Eu nu am avut ajutor de la nimeni. Doar de la Dumnezeu. La mine nu a fost mama, tată, frate. Nimeni. Eu m-am înscris singur la școală. La 7 ani m-am dus și m-am înscris sigur.
Mama nu prea era de acord. ‘Hai să mai stăm un an, că nu prea avem bani de haine’. Și zic ‘Mamă, mă duci sau nu?’ Ea trebuia să se ducă la muncă, cu ziua. Se ducea la câmp cu sapa.
Ea mi-a spus să nu mă duc la școală. Ea pleca la 6 dimineața la muncă. Eu trebuia să plec la 7:30. Orele începeau la 08:30. Și când m-am dus la înscriere erau A, B și C (n.r. – clasele). M-am băgat și eu pe mijloc. Aveam o pungă și un caiet, atât.
Când am ajuns în fața lor la toți profesorii au început să întrebe. Fiecare avea un număr și nu puteau să îl depășească. Trebuiau să mai aducă o bancă și un scaun. Mi-au zis așteaptă o secundă. Au început să vorbească între ei. Ca să vedeți. Femeia din mijloc era la B. La mine s-a nimerit să am noroc de bani, pe mine mă cheamă Bănel și uite așa s-a legat frumos.
Mi-a spus ‘Nu-i problemă. Nu avem locuri, dar te vom lua noi’. Și m-a luat în clasa 1B. După un an de zile eu deschideam școala. Veneam de la 7 să joc fotbal. Începusem să vorbesc cu toți băieții care jucau fotbal și cu celelalte clase să venim mai devreme să venim să jucăm fotbal de la 7:30 la 8:30 până începeam orele. Așa de înnebunit eram după fotbal. Eu nu mai intram la ore în clasa a 2-a și a 3-a. Învățătoarea știa că eu la primele două ore nu ajung. Jucam fotbal.
Nu m-a crezut. M-a urmărit. A mers, a mers și a văzut că am ajuns la școală. Am văzut și eu că mă urmărește dar nu mă gândeam că vine după mine. Când am ajuns acolo mi-am dat seama că m-a urmărit să vadă dacă într-adevăr merg la școală. Când am intrat în școală a plecat și ea.
După aceea a venit la o ședință și i s-a spus ‘E înscris la școală, e foarte cuminte, nu deranjează’. Dacă în clasa a doua aveam cheia de la școală, de la femeia de serviciu. (n.r. – dacă avea bani de mâncare) Nimic”, a dezvăluit Bănel Nicoliță, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, show care e live pe FANATIK.RO, luni, marți și vineri, de la ora 10:30.
Bănel Nicoliță a povestit și modul hilar în care păcălea foamea la școală. „Și în clasa a doua aveam un copil, tatăl lui lucra la CFR, bani mulți, Apropos de asta. El are și acum cred un caiet pe care eu am scris echipa cu care țin și în care vreau să joc. Am scris Steaua. În fine, el avea foarte mulți bani și maică-sa îi punea 2-3 sandwichuri. Mi-a fost greu. Toți veneau cu de toate. Pe mine dacă mă întreabau ziceam că am. Nu povesteam la nimeni. Zâmbeam și îmi ascundeam durerea.
Băiatul ăsta ce făcea? Voia și el să joace la mine în echipă, dar era cam slăbuț. El îmi dădea 2 sandwichuri, eu îl băgam să joace. Și am devenit prieteni mulți ani. Și tot timpul când ne întâlnim ne povestim Mai știi când îți dădea maică-ta 4-5 sandwichuri?
S-a luat acasă de el ‘Băi, mamă, cât mănânci? ‘Și până la urmă i-a povestit că ‘e un băiat amârăt, nu are ce să mănânce, etc. Și îi dau și lui jumătate’. Și taică-su dacă îi dădea 10 lei, mie venea și îmi dădea 5 lei. Nici nu îi ceream eu. Știa regulamentul (n.r. – râdea)”, a adăugat jucătorul cu 37 de prezențe sub tricolor.
Bănel nu s-a ascuns și a vorbit și despre relația rece pe care a avut-o cu tatăl său și despre nopțile în care adormea nemâncat și plângea.
„Am luat bătaie de la el sincer. Era numărul 1. Cum eram eu la fotbal, așa era la băutura el. Dar s-a lăsat. De 10-15 ani nu mai bea și mă bucur pentru el. Nu mă lăsa deloc la fotbal. Îi ziceam uite cum facem. ‘Merg cu tine la praștină de la 5 la 7, ca să ajung și la școală și la fotbal’. Și nu mă lăsa. La 7 luam sapa o aruncam și fugeam. Nu putea să mă prindă. Și așa m-am pregătit bine fizic. Am fost propriul meu preparator.
Dormeam nemâncat și mă trezeam nemâncat. Era zilnic. Îi vedeam pe ceilalți că au tot. Sufeream. În clasa a 4-a se făceau poze cu niște animale. Numai eu nu aveam bani. I-am zis doamnă mâine mă duc la praștină și vreau să fac și eu mâine poză. Și ea foarte inteligentă a zis ‘Nu e nevoie, du-te, fă poză și plătesc eu pentru tine. Numai să te văd fericit’. Și am fost cel mai fericit”, a conchis Nicoliță.