Bănel Nicoliță a mărturisit că a vrut să se omoare după autogolul din partida Stelei cu Real Madrid din 2006. „Galacticii” s-au impus atunci la limită, scor 1-0, cu ajutorul autogolului fostului stelist.
Bănel Nicoliță a povestit despre momentele grele prin care a trecut după autogolul din 2006 de la meciul de pe Santiago Bernabeu, cu Real Madrid.
Din grupa „roș-albaștrilor” mai făceau parte Lyon și Dinamo Kiev. În primele 3 meciuri, formația antrenată pe vremea aceea de Cosmin Olăroiu reușise să adune 3 puncte. Pentru „roș-albaștri” urma deplasarea în Spania, pentru meciul cu Real Madrid.
Scorul s-a menținut intact până în minutul 70, când Bănel Nicoliță a trimis o pasă înapoi fără să se uite. Cornel Cernea era ieșit dintre buturi, iar mingea a intrat în poartă. Partida s-a încheiat cu scorul de 1-0 pentru madrileni, iar autogolul lui Nicoliță a fost decisiv.
La 16 ani de la autogol, Bănel Nicoliță a reamintit momentul care l-a marcat. Fostul fotbalist al Stelei, care a vrut să investească la CS Făurei, a mărturisit că a vrut să se omoare la vremea aceea.
Nicoliță a avut un an greu din punct de vedere financiar. Fostul stelist a plecat în America din cauza datoriilor pe care le datorează interlopilor, informație dezvăluită în exclusivitate de FANATIK.
„Am văzut acum, când și-a dat Găman autogol, săracu’… Am fost cu el la națională, e un băiat super, de nota o mie, îl pui la suflet. Mi s-a rupt sufletul când și-a dat autogol.
M-am văzut parcă pe mine, dar eu am dat pe Bernabeu! Așa a vrut Dumnezeu, să fiu marcator pe Bernabeu. La 1-0 au avut penalty și l-au ratat. Se făcea 2-0. Mai spunea după cineva de Bănel?”
Din echipa lui Real Madrid la acea vreme făceau parte nume, precum Casillas, Roberto Carlos, Sergio Ramos, Raul, Cannavaro sau Ronaldo. Nicoliță a declarat că a fost o onoare să joace împotriva unor asemenea fotbaliști, dar a și vorbit despre gândurile care au apărut după ce a marcat în propria poartă.
„Așa a vrut Dumnezeu! Atunci voiam să mă omor! A doua zi căutam să… Aveam așa, toate nebuniile. Chiar m-am gândit. A fost o onoare să joc contra unor asemenea jucători, sunt mulți care n-ajung nici să plătească un bilet.
Unul care muncește e normal să greșească. Au dat alții în finale de Champions League. Mi-a fost foarte greu atunci, dar nu mi-a reproșat nimeni nimic niciodată!”, a spus Bănel Nicoliță în cadrul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu” de pe gsp.ro.