Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Bănel Nicoliță i-a închis telefonul în nas regretatului Mircea Lucescu: „M-a sunat la 1:00 noaptea. Vii la Rapid?” George Copos a intervenit!

În anul în care a ajuns la Steaua/FCSB, Bănel Nicoliță a fost dorit cu insistență și de Rapid. Însuși marele Mircea Lucescu l-a sunat pe jucător, însă fotbalistul, aflat atunci la Timișoara, i-a închis telefonul.
01.06.2026 | 09:00
Banel Nicolita ia inchis telefonul in nas regretatului Mircea Lucescu Ma sunat la 100 noaptea Vii la Rapid George Copos a intervenit
Bănel Nicoliță i-a închis telefonul lui Mircea Lucescu. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

În 2005, Bănel Nicoliță, 41 de ani, făcea pasul carierei sale. După o serie de evoluții bune în tricoul lui Poli Timișoara, mijlocașul semna cu Steaua, actuala FCSB. La acea vreme, fotbalistul de pe Bega era dorit și de rivala roș-albaștrilor din Capitală, Rapid. Pentru acest transfer, însuși marele Mircea Lucescu s-a implicat și l-a sunat pe jucător. Bănel i-a închis însă telefonul regretatului tehnician.

Bănel Nicoliță i-a închis telefonul lui Mircea Lucescu. Dialogul dintre jucător și regretatul antrenor

Începutul anului 2005 a adus o bătălie importantă în prima ligă din România, pe piața transferurilor. Miza era Bănel Nicoliță. După doar o jumătate de sezon în tricoul lui Poli Timișoara, fotbalistul intrase rapid în vizorul granzilor din București. În final, câștiga de cauză au avut cei de la Steaua, cum se numea FCSB la avea vreme.

ADVERTISEMENT

Gigi Becali reușea să obțină semnătura lui Bănel. Nu a fost însă ușor, întrucât George Copos, ajutat de Mircea Lucescu, al cărui fiu Răzvan era pe banca tehnică din Giulești, au încercat să-l deturneze pe Nicoliță. La FANATIK SUPERLIGA, fostul jucător al roș-albaștrilor a povestit cum au decurs lucrurile. Bănel a dezvăluit cum i-a închis telefonul, noaptea, marelui Mircea Lucescu.

Domnul Mircea Lucescu m-a sunat la 1.30 noaptea. Până și domnul Răzvan Lucescu m-a sunat, până să ajung la Steaua. Dar domnul Mircea Lucescu m-a sunat la 1.30 noaptea. M-a sunat să ajung la Rapid. Prima dată i-am închis telefonul că nu știam cine e. Apoi am sunat înapoi: ‘Bună seara / Bună seara!’ / ‘Sunt domnul Mircea Lucescu…’ / Mi-am zis: ‘Vai de mine!’ Transpirasem tot.

ADVERTISEMENT

Mi-a zis: ‘Haide, uite că Răzvan (Lucescu) are nevoie de tine. Dacă vrei să vii la Rapid’. Iar eu i-am răspuns sincer: ‘Eu sunt stelist de mic copil’. Nu aveam cablu și mă duceam să-l văd pe nea Marius (Lăcătuș) prin baruri. I-am explicat clar că sunt stelist de mic copil. Nu am cum să vin la Rapid. Și i-am închis telefonul. (n.r. Este o poveste pe care nu ai mai spus-o) Nu am spus-o”, povestește Bănel.

ADVERTISEMENT

Nicoliță: „Răzvan Lucescu a fost foarte supărat pe mine. Mi-a zis ‘te țin eu minte’”

Mircea Lucescu nu a mai avut nicio reacție după ce Bănel i-a spus clar că e stelist și nu vrea să meargă la Rapid. Fiul acestuia, Răzvan, a fost foarte supărat pe fotbalist. După un meci direct între Steaua și Rapid, actualul antrenor de la PAOK l-a luat în primire pe Nicoliță.

ADVERTISEMENT

Am vorbit și cu domnul Răzvan Lucescu. La fel, foarte supărat pe mine. Apoi, în meciul cu ei (Rapid), în etapa a 4-a, am intrat după pauză. Am jucat într-un 0-0 pe Ghencea. După meci, când m-am dus spre mașină, m-am întâlnit cu domnul Răzvan. Atunci mi-a zis: ‘Te țin eu minte!’”, spune fostul jucător de la Steaua.

Răzvan și Bănel aveau să colaboreze și la echipa națională. Fotbalistul spune că selecționerul nu l-a băgat să joace: „Apoi mă văd cu dânsul la echipa națională. Am simțit că are ceva cu mine. Nu m-a băgat titular la echipa națională”.

ADVERTISEMENT

Bănel Nicoliță i-a închis telefonul în nas regretatului Mircea Lucescu: „M-a sunat la 01 noaptea. Vii la Rapid?” George Copos a intervenit!