News

Bani mai mulți pentru o categorie de angajați români. Ar putea să ia 10% în plus în luna aprilie

În luna aprilie a acestui ani, o categorie de angajați români încasează bani mai mulți de la stat. E vorba de un plus de 10% pe lângă salariu.
06.04.2023 | 08:10
Bani mai multi pentru o categorie de angajati romani Ar putea sa ia 10 in plus in luna aprilie
Bani mai mulți pentru o categorie de angajați români: 10% în plus în luna aprilie. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
ADVERTISEMENT

Guvernul alocă, în aprilie, bani mai mulți pentru o parte dintre angajații români. În 2022, Executivul a aprobat o OUG care prevede achitarea diferențelor salariale neachitate în perioada 2017-2021 pentru profesori.

Bani mai mulți pentru o categorie de angajați români: 10% în plus în luna aprilie

Începând cu anul 2022, diferențele salariale câștigate în instanță de mai multe cadre didactice vor ajunge la angajați, potrivit unei Ordonanțe de Urgență care a fost aprobată de Guvern.

ADVERTISEMENT

O primă tranșă, de 5%, a ajuns la profesori în toamna anului trecut. Ministrul educației de la acea vreme, Sorin Cîmpeanu, anunța că angajații din învățământ vizați de OUG primesc de la 1 noiembrie sumele restante din sporuri sau majorări. Este vorba despre diferenţele salariale din 2017.

Acum, în preajma Paștelui, cadrele didactice vizate de acest OUG primesc o veste excelentă. În luna aprilie, profesorii încasează banii pentru a doua tranșă a diferențelor salariale din perioada 2017-2021, potrivit unor surse Edupedu.ro.

ADVERTISEMENT

Prin aplicarea prevederilor ordonanței de urgență nr. 48 din 14 aprilie 2022, angajații din domeniul educațional vor lua în această lună 10% din valoarea diferențelor salariale.

ADVERTISEMENT

Când se acordă celelalte diferențe de bani pentru profesori

Conform actului normativ din 2022, sumele necesare acordării diferențelor de drepturi salariale stabilite se plătesc eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.

Astfel, anul trecut, sumele s-au plătit într-o singură tranșă în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prevede art. 4, alin. (4) din ordonanța amintită (n.r. OUG 48/2022).

ADVERTISEMENT

După tranșele de 5% și 10%, urmează încă trei în valoare de 25% (2) și 35%. Ele vor fi acordate în 2024, 2025 și 2026.

  • în al treilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 25% din valoarea diferențelor salariale;
  • în al patrulea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 25% din valoarea diferențelor salariale;
  • în al cincilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 35% din valoarea diferențelor salariale.

Din datele oficiale, plata sumelor se face anual, într-o singură tranșă, până la data de 30 iunie a anului. ”Sumele necesare acordării diferențelor de drepturi salariale stabilite potrivit prevederilor art. 1 și art. 2 se asigură de la bugetul de stat. Ele se plătesc eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la data intrării în vigoare a prezentei legi”, conform Guvernului.

Tags: