Sport

Banner-ul pentru istorie al Peluzei Nord și de ce e Craioveanu unul dintre cei mai iubiți fii ai Olteniei

16.10.2026 | 20:51
Bannerul pentru istorie al Peluzei Nord si de ce e Craioveanu unul dintre cei mai iubiti fii ai Olteniei
Coregrafie spectaculoasă afișată de Peluza Nord în cinstea lui Gică Craioveanu la meciul U Craiova – Getafe. Foto: colaj Fanatik
Un gest făcut pe 14 februarie 2022 i-a întărit lui Gică Craioveanu statutul de unul dintre cei mai iubiți fii ai Olteniei. Peluza Nord i-a arătat toată recunoștința ei, cu un banner pentru istorie la meciul U Craiova - Getafe 1-1.
ADVERTISEMENT

S-au întâlnit două echipe alb-albastre joi seara, pe Oblemenco, și ambele și-au celebrat, cu această ocazie, o legendă comună: pe Gică (după alți exegeți „Gica”) Craioveanu.

Fotbalistul, omul și statuia

Se vorbește mult despre ce mare fotbalist a fost Craioveanu și chiar a fost. Dar el însuși ne-a spus de multe ori că nu a fost chiar de nivelul lui Balaci sau al altor „galactici”. Și totuși, Balaci nu are o statuie ridicată pe undeva, din câte știu. Pe când Craioveanu are una chiar în Spania sau mă rog, avea, înainte să o ducă primăria într-o hală, de teama hoților de bronz. Și stau așa și mă întreb singur, retoric: „Băi, ej’ nebun?! Tu-ți dai seama ce-nseamnă să-ți facă spaniolii statuie chiar la Madrid?!”. S-a dus un băiat la Madrid de la Hunedoara, „căpriță de munte și oltean prin adopție”, cum zice el, și, după patru sezoane și (doar) 16 goluri marcate, omul avea statuie. Cum naiba e posibil?

ADVERTISEMENT

Și aici e șmecheria, cred: e posibil pentru că, chiar mai presus de a fi fost un fotbalist mare, Gică Craioveanu este un om cu adevărat special. Englezii au, grație lui Shakespeare, o expresie foarte potrivită pentru acest tip de personalitate: „he wears his heart on his sleeve”. În română, am putea-o traduce „își pune sufletul pe tavă”. Iar în spaniolă i-ar zice probabil „con el corazon in mano”. Sunt expresii care definesc un om deschis și sincer, un om care îți va spune mereu ce simte și care nu e interesat să-ți ascundă ceva, vreodată. Acești oameni sunt pe cale de dispariție, în epoca AI-ului care nici măcar nu are inimă sau suflet pe care să le ascundă. De asta mi se pare foarte firesc ca Gică al nostru să fie atât de apreciat și iubit, poate chiar mai mult acum decât a fost când încă juca.

Omul „Leului”, omul stemei, omul Științei

Felul cum Peluza Nord și-a cinstit idolul și chiar prietenul (aici stă, cum ziceam, diferența dintre Gică și alți mari fotbaliști), la meciul cu ceilalți mari iubitori de Craioveanu, Getafe, a fost cu adevărat special. Bannerul afișat de galerie vorbea el însuși, de altfel, de un alt moment care a intrat în istorie: chiar în Ziua Îndrăgostiților din 2022, la un derby local vremelnic și care n-ar fi trebuit să existe, Universitatea Craiova – FCU, Craioveanu a fost invitat să dea lovitura de începere. Cu un tricou al Științei tras peste o helancă pe gât (că tare frig mai era în seara aia) și o minge „vintage” în mână, din aceea cu șiret, Craioveanu a atins simbolic mingea la centrul terenului, după care, în timp ce părăsea gazonul, a sărutat emblema cu leul de pe piept. Ce moment magic și ce metodă bună de a-l reaminti și onora, la meciul atât de important de aseară!

ADVERTISEMENT

Mesajul pe care l-a dat Craioveanu atunci, a fost clar, parcă cu atât mai clar cu cât a fost livrat fără cuvinte. În acel 14 februarie 2022, Gică a „spus” un adevăr simplu: că Universitatea Craiova este stema ei și că el a cinstit și iubit mereu acea stemă. Că unde e stema Craiovei va fi și Știința, iar unde va fi Știința va fi, cum a fost mereu, și Gică Craioveanu. Insultat deseori cu apelativul „trădător” de câțiva băieți confuzi, care de fapt au trădat ei înșiși stema Universității, Gică nu a fost niciodată altceva decât un om loial „leului”. Lui Craioveanu nu i-a păsat vreodată cine anume „are grijă” de acel leu, adică de marca Universității, sau cine îl găzduiește. El pur și simplu a rămas fidel unei steme pe care a cinstit-o mereu, cât timp a jucat și chiar după aceea, indiferent cui a aparținut ea. Și pentru asta cred c-ar merita și la Craiova o statuie, fie și una mai mică.

ADVERTISEMENT

Avem trei idoli fotbalistici ai Olteniei, din trei perioade foarte diferite. Va exista și-un al patrulea?

Povestea asta atât de frumoasă a Universității Craiova are și frumoasa caracteristică de a fi scrisă în capitole foarte clare și precise.

A existat mai întâi o „Campioană a Unei Mari Iubiri”, în anii ’70, care a fost reprezentată de cel care chiar are statuie la Craiova, Ion Oblemenco. Aceia au fost anii romantici ai fotbalului și implicit ai Științei, dar și anii mai blânzi ai comunismului. Din acea epocă ne zâmbește încă, din fotografii, peste ani, o figură care în Oltenia a ajuns să se confunde cu blândețea și cu iubirea: cea a lui Nelu Oblemenco, considerat și primul „Dumnezeu al oltenilor”.

ADVERTISEMENT

Apoi au venit fierbinții și cumpliții, politic vorbind, ani ’80. Fiecare generație își are simbolurile și eroii pe care ea singură și-i produce, iar Craiova Maxima a fost cu adevărat o echipă desprinsă din tumultul acelei perioade: nemaipomenit de fierbinte și pasională, pe alocuri aproape nevrotică și mereu sfidătoare, „Maxima” se confundă astăzi cu chipul frumos, dar și etern capricios, al lui Ilie Balaci.

Și apoi a fost generația lui Craioveanu, cea din anii ’90, deși poate ar fi mai corect să spunem că aceea a fost (mai ales) generația lui Cârțu. Imediat după ce s-a lăsat de cariera de fotbalist, Cârțu a devenit antrenor, dar n-a fost orice fel de antrenor. Cârțu a fost principial și nedispus să lase de la el într-o perioadă în care comunismul era cel mai furios, pentru că își simțea sfârșitul aproape. Și, ca în orice poveste frumoasă scrisă de destin însuși, a fost cumva sortit ca Universitatea să câștige titlul (ba chiar eventul) din primul campionat „complet” al României libere, adică sezonul 1990 – 1991.

ADVERTISEMENT

Craioveanu a venit la Universitatea chiar în primăvara aceea a lui 1991 și era încă un puștan când, cu el în echipă, Craiova a luat acel al doilea „event” din istorie. Ulterior avea să devină idol al tribunelor, până în 1995, când a plecat direct în Spania. Dar Gică nu a ajuns preferatul atâtor și atâtor fani doar datorită golurilor și a prestațiilor lui din teren. Craioveanu a devenit „legendă” pe oriunde a jucat pentru că e un om care nu se ferește să-și pună sufletul pe tavă și să ți-l arate tot. Pentru că se simte bine printre oameni, fie ei români sau spanioli, și pentru că oamenii toți, mai ales în aceste vremuri, au nevoie exact de asta: de cineva care să exceleze uman înainte de a excela profesional. Avem nevoie de oameni ca Gică pentru a nu pierde tot ce avem mai scump: propria umanitate.

Rămâne de văzut dacă și a patra mare generație a Craiovei, cea actuală, va oferi istoriei idolul ei. Nicușor Bancu are absolut toate datele și șansele să fie acel „nume fanion” la care, peste zeci de ani, se vor gândi oamenii prima oară, atunci când se vor gândi la tripa istorică a Craiovei din anul Domnului 2026. Dar avem tot viitorul în față să vorbim despre istorii nescrise încă. Acum, să ne mai bucurăm puțin de istoria pe care deja o avem și de Gică al nostru, unul dintre cei mai iubiți fii (fie el și adoptiv) ai Olteniei cea atât de iubitoare.