Dinamo – Universitatea Craiova are loc în semifinala Cupei României Betano. Duelul are o importanță foarte mare, echipa câștigătoare urmând să se dueleze cu U Cluj în finala de la Sibiu. Și galeriile s-au ridicat la înălțime în derby, iar peluzele de pe Arena Națională au oferit mai multe bannere interesante.
Arena Națională găzduiește aproape 20.000 de suporteri la derby-ul din semifinala Cupei României Betano. Totodată, FANATIK a anunțat în exclusivitate că Gică Hagi va urmări din tribune partida, în contextul în care mai mulți jucători atât de la Dinamo, cât și de la Universitatea Craiova ar putea fi convocați la națională pentru meciurile următoare.
Revenind la galerii, Peluza Cătălin Hîldan a oferit mai multe bannere spectaculoase, iar „inamicul” numărul 1 al suporterilor a fost Dumitru Giuliano. De ce? Președintele Partidului Alianța pentru Reformă Echitate Socială Emancipare și Libertate a contestat în dese rânduri bannerele afișate de Dinamo în meciurile cu Rapid, considerându-le a fi cu tentă rasistă, astfel că fanii și-au luat revanșa. De asemenea, președintele ARESEL a izbucnit după mesajele rasiste ale galeriei Universității Craiova la adresa fanilor Rapidului. FANATIK a scris în exclusivitate despre acțiunea Asociației Roma For Democracy ca urmare a incidentelor rasiste din fotbalul românesc.
FANATIK a surprins bannerele afișate de Peluza Cătălin Hîldan, fanii contestând poziția pe care o are Dumitru Giuliano: „Mesajele din peluză nu sunt pentru orice spectator/ Dacă nu ești din fenomen, nu fii judecător” sau „Giuliano, la muncă, nu la întins mâna” sunt doar două dintre mesajele afișate de suporteri.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/04/whatsapp-image-2026-04-23-at-205011.jpeg)
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/04/whatsapp-image-2026-04-23-at-205010.jpeg)
Dumitru Giuliano a oferit o primă reacție în exclusivitate pentru FANATIK după ce a fost ținta fanilor lui Dinamo la derby-ul cu Universitatea Craiova. Președintele ARESEL a avut un răspuns categoric. „E încă o dovadă că fotbalul a depășit granițele fotbalului și au demonstrat că ura față de rromi îi domină mai mult decât susținerea pentru echipa lor. Să vii cu un mesaj pentru activist rrom la un meci doar pentru că și-a permis să își apare semenii…
Deci și în viața lor acționează probabil conform acestor credințe rasiste. Aceste mesaje au venit în cascadă în postările mele în condițiile în care eu doar semnalez niște probleme și nu instig. Mă voi gândi dacă voi recurge la vreun demers juridic. Voi discuta cu avocatul meu pentru că eu am familie și copii. Repet, s-a trecut o graniță.
Eu nu am nimic cu Dinamo, eu sunt dinamovist și ca mine probabil mai sunt și alți rromi, însă ca rrom consider că este de datoria mea să atrag atenția atunci când au loc derapaje rasiste care pot îndepărta suporterii rromi de club și de fotbal”, au fost cuvintele lui Dumitru Giuliano.
Peste 700 de fani ai lui Dinamo, prezenți în peluza oaspeților la meciul din Giulești, au afișat mai multe mesaje care au generat reacții puternice în presă și nu numai. Au existat chiar și solicitări de depunctare a echipei din Ștefan cel Mare, iar acest lucru i-a determinat pe conducătorii formației pregătite de Zeljko Kopic să ia măsuri pentru a evita orice scenariu nefavorabil, astfel că au existat mai multe conversații cu Dumitru Giuliano.
Iată o parte din mesajele afișate de galeria lui Dinamo în Giulești, care au produs discuții aprinse: